Realizări

Realizări

(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)

...povestea unul:

"Eram gata-gata să mă realizez odată. Aveam şi eu bani, maşină, casă... Adică, am casă, dar aş fi avut o vilă, un palat. Am şi maşină, dar nu mai e nouă. Nu-i nici sport, nici decapotabilă... Jumate din oraş are o maşină mai bună ca a mea. Am şi ceva bani, dar sunt unii care cheltuiesc într-o zi cât fac eu într-o lună!

De exemplu, naşu-meu s-a realizat. Al dracu' om, naşu-meu! Nu pot să nu-l admir, să nu-l învidiez câteodată... Chiar dacă mi-a tras-o, aşa cum nu mi-a tras-o nimeni... Stai să vezi.

Mai acum câţiva ani, lucram deja de ceva vreme şi adunasem ceva bănuţi. Nu mulţi, aşa, de-o casă. O casă mai mare, ba chiar două, dar nu pe-aici, că p'aici sunt ale necuratului de scumpe! Ce-am zis eu? Hai tu, nevastă, să mergem pe-acasă, că mi-e dor de-ai noştri. Şi ne-am dus. Toţi săraci, vai de mama lor! Năşicul, ca şi ei...

Acum, noi i-am luat de naşi de prieteni ce ne erau, nu că el era om însemnat, cu funcţie şi bani, cu pile care-va-să-zică, aşa cum se obişnuia pe la noi. Aşa eram şi pe-atunci, nu umblam să mă realizez. Cum m-am văzut prima dată cu el, cum ne-am împrietenit. Mai ceva decât nevestele noastre, care se ştiau de copile... Ca fraţii ne aveam!

Ei, el dăduse la greu. Colegii lui se privatizaseră, furaseră din fabrica unde lucrau toţi trei utilaje, maiştrii, muncitori calificaţi şi pricepuţi... Cam cum se întâmpla atunci pe-acasă, şi cum se mai întâmplă şi acum pe unde se mai poate. Ăsta, naşu-meu, mai prăpădit. N-avea aşa coraj să fure de la Stat pe faţă, era un biet om care mai încerca, uneori, să mă convingă că socialismul n-ar fi rău, dacă... Cam prostuţ, dar eu ţineam la el. îmi era prieten. Aşa că el nu a vrut să intre în afacere cu cei doi colegi ai lui.

Când l-am găsit, nu avea nici după ce bea apă. Lucra angajat la acei colegi ai lui, îl plăteau cât şi cum vroiau ei... Altfel, inginer bun, el le ţinea hardughia în spate, alerga ca un câine. Nevasta lui nu lucra - dar altfel, cucoană, două fetiţe cu profesoară de pian. Un socru şi o mătuşă pensionari pe capul lor... Vai de norocu' lui! îi zic eu, ca prieten: "Cum să te ajut, pretine?" "Cum să mă ajuţi? Eu nu ştiu afaceri, doar meseria mi-o ştiu..."

Aşa era. Om de execuţie, cum erau mulţi ingineri pe-atunci. Mai mult manager decât inginer, că nu proiecta nimica. îi zic: "Băi, frati-miu, eu am mai învăţat câte unele pe unde am umblat. Uite, ştiu să proiectez chestii de-astea. Crezi că ar merge pe-aici?" "Ştiu eu?", zice el cu îndoială. "Nu m-am gândit la aşa ceva..." "Păi, hai să ne gândim împreună", îi zic eu. "Uite, eu îţi fac proiectul, aşa cum trebuie făcut după toate regulile. Tu vezi dacă se poate face aici, dacă nu-s alte regulaţii. Şi mai află cât ar costa, să vedem cum pornim."

Vin acasă şi fac proiectul. Am lucrat vreo jumate de an, a ieşit grozav! îi trimit totul. El începe să mă întrebe: "Da' aici, ce trebuie făcut? Da' asta cum e? Da' dincoace, ce trebuie folosit?" Eu îl întrebam: "Cât ar costa dacă foloseşti material din ţară? Dar din import?"

Ieşea cum trebe. Numai el îmi zice: "costă cam atâta, dar eu nu am bani, ştii doară." "Bine, frate, îi zic. Ne facem părtaşi, ne întoarcem acasă, mi s-o urât de când tot umblu prin lume. Tu-mi eşti ca un frate, nevastă-ta e bună prietenă cu a mea... Venim şi facem business toţi patru. Uite, cu banii mei putem începe. Facem la început doar două - trei chestii, şi le vindem. Cu banii obţinuţi, facem şase, şi le vindem. Apoi, zece... Tu caută oameni, că eu aduc cu mine un meşter de pe-aici, să-i înveţe pe cei angajaţi de tine cum trebe făcut..."
Trec vreo trei luni, nu mai primesc scrisoare de la el. Mă întreb: o fi pregătit terenul? O fi găsit oameni de nădejde? Să ştiu când vin cu meşterul. Vacanţă nu am decât în vară... Trece vara, nu-mi scrie. Intru la gânduri: Doamne feri, s-o fi întâmplat ceva rău cu ei! Le scriu, nimic. Le telefonez, nu mai e numărul bun. Tulai! Telefonez lu' soră-mea. "Oi, mulţam pentru telefon, eram în nevoie..." "Taci, tu! Ce-i cu năşicu'?" "Păi ce să fie? Stai să-ţi spui..."

Cică, se întâlneşte ea cu unu, îl ştiam mai de mult, meream împreună pe munţi. Mai copil ca mine, dar terminase de-acu ingineria. Zice ăla: "Tu, nu vorbeşti tu cu frati-tu, poate facem business împreună?" Zice ea: "No, frate-meu a vrut să facă biznis cu naşu-său, mai an. El s-a specializat în Canada, amu face chestii din ălea... Zâcea să se întoarcă acasă, să le facă pe aici, s-or căta..." "Se cată, sigur că se cată. Uite la ăla, pretin cu prefectul şi cu preşedintele de la ţărănişti, el s-o apucat să le facă de mai an, amu e bogătan tare. Are casă mare, nevastă-sa e cucoană... Ea parcă era pretină cu nevasta lu' frati-tu... El o fi naşu' de vorbeşti?"

Ei, uite-aşa, când mă mai întreabă câte unu' de ce nu m-am realizat şi eu, parcă văd negru în faţa ochilor şi îmi vine să-i sar în beregată. Ce să-i spun? Că sunt un prost, care mai crede în pretenie? Şi ca să realizez, ce? Bani, o maşină, o casă? Ce sunt toate ăstea, adică pentru ele să pierzi un frate? Dacă cineva ţi-ar oferi toate ăstea în schimbul vieţii lu' soră-ta, că ştiu că n-ai frate, ai da-o? Da? Ptiu!"

Stimaţi ascultători, asta nu este decât una dintre piedicile care ne stau în calea realizării. Vă daţi seama de ce, cel ce povestea, nu s-a putut realiza. în viaţa asta totul este de vânzare. Pe lumea cealaltă, unde ajungem goi puşcă, nu prea mai avem ce vinde. Acolo putem fi, fără nici o problemă, sfinţi...

(Escu, Prelegeri Neascultate,
Editia a II-a)

Nota redactorului:
O conferinţă care s-a bucurat de un succes neaşteptat. După prelegere, au urmat o mulţime de întrebări, e drept, referitoare mai ales la aspecte practice. De exemplu, unii au încercat să afle adresa povestitorului, pentru a-i putea propune afaceri profitabile. Iar alţii s-au interesat mai ales ce şi cum ar putea vinde una-alta...

Drept urmare, intenţionam să reprogramăm conferinţa. Din păcate, Profesorul a refuzat să reia tema acestei prelegeri. Cică, îl umple de greaţă...