[[wysiwyg_imageupload:87:]]Dacă în prima parte a istoriei emigrării româneşti pe continentul American ne-am ocupat de partea materială, de data aceasta vom încerca să scoatem în evidenţă ceva din creaţia spirituală, din ideile, din visele prăbuşite sau realizate, din speranţele purtate de români aici, departe de ţară şi neam, de sat, de cei dragi, toate acestea făcând parte "din marea trecere"...

"Ah, depărtare, pâine amară!..."

O mică precizare: o istorie a românilor în Canada necesită un studiu aparte şi probabil mai mult spaţiu. O vom face separat şi cu o altă ocazie.

În anul 1906, când preotul roman Moise Bâlea a fondat ziarul America, acesta a pus următorul motto: "Apare când am timp, bani şi dispoziţie". Se pare că acest motto mai este valabil şi astăzi pentru emigraţia noastră. Acest cotidian, America, din Cleveland, a apărut la un tiraj de peste 20.000 în primii ani ai decenului al doilea al secolului trecut, fiind doar unul din cele 39 de publicaţii româneşti existente, cotidiene, săptămânale sau lunare. Primul ziar românesc s-a numit, bineînţeles, Românul şi a precedat cu un an America, acesta din urmă devenind cu timpul, totuşi, cel mai popular. Ziarul Românul a fost şi el opera unui preot român al Bisericii Unite, părintele Epaminonda Lucaciu. Ambele publicaţii au avut o lungă existenţă, America apărând timp de peste şase decenii. Prin anii 70 ziarul America ajunsese la o circulaţie de 5.000 de exemplare, iar de la un ziar zilnic a devenit lunar.

Se împlinesc luna aceasta, în schimb, 100 de ani de la formarea primelor două societăţi româneşti americane (în aceaşi zi, 2 Noiembrie 1902) în Cleveland (Ohio) şi Homestead (Pennsylvania). Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la constituirea primei biserici ortodoxe româneşti în America de Nord, şi aceasta aici la noi, în Canada, la Boianul Mare, declarată deja monument istoric. În Alberta, Boianul Mare a dat şi un ministru (în guvernul provincial) de origine română, în anii 70, în persoana lui William Yurko. Tatăl acestuia a fost născut în 1899 în Alberta, din părinţi români emigraţi în Canada. Yurko declara că până la 6 ani n-a ştiut nici un cuvânt în engleză. În acelaşi timp se pare că mulţi din emigranţii români au învăţat să citească din ziarul America sau Românul, a doua Biblie a lor.

Pe atunci se lucrau 12 ore pe zi, cu 10 cenţi la oră, iar lucrul era în general greu, în general cel pe care îl refuzau americanii. Dormeau cîte doi într-un pat, unii pe jos, chiar şi 20 sau 30 într-o casă. Munca lor fiind de cele mai multe ori periculoasă, mureau mulţi în accidente sau se îmbolnăveau, cheltuindu-şi bruma de bani prin spitale, niciodată banii fiind destui pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare sau spitalizare. Restul se aduna "cu căciula"...

Pentru iubitorii de cifre exacte, vom reda câteva date statistice, care uneori sunt folositoare. Majoritatea românilor erau ţărani (agricultori), 89%; 4% meseriaşi, iar 0.4% profesionişti. Între 1899 şi 1910 majoritatea covârşitoare a românilor erau bărbaţi (91%) tineri căsătoriţi. 92.8% dintre aceştia era între 14 şi 44 de ani. Cam două treimi dintre ei s-au aşezat în statele industrializate New York, Ohio şi Pennszlvania, punând bazele viitoarelor comunităţi. Dintre ei toţi, mai bine de o treime "nu ştiau carte" (să scrie şi să citească). Comparaţi cu cehii (1.3% iliteraţie), stăteam rău de tot (35% iliteraţie), dar aveam un alt grup etnic în urma noastră, rutenii, cu o rată de 50.6% analfabeţi. Deci, cu o rată mare de iliteraţi, realizările românilor au fost totuşi măreţe. Noi, cei de acum, deşi foarte educaţi, se pare că ne-am pierdut avântul...

S-a făcut o comparaţie între un almanah America din 1912 şi unul din 1971, deci aproape 60 de ani mai tîrziu. În almanahul vechi se obsearvă o dorinţă extraordinară de cunoaştere; este un volum substanţial, cu subiecte multe şi diverse, cu multă istorie, literatură, poezie, folclor. Almanahul din 1971 este total diferit, parcă-i murise sufletul. Aproape un sfert este cu poze şi reclame. Din 12 articole, 6 sunt politice şi de un interes limitat. O altă schimbare totală este subiectul limbii; dacă în almanahul din 1912 era o rubrică măruntă numită "Cum să învăţăm engleza", în almanahul din 1971 avem 60 de pagini (aproape o treime din întregul cuprins) rubrica "Let"s learn Romanian," Cred că lucrurile vorbesc de la sine, fără adaosul meu...

Majoritatea folclorului cu care încheiem articolul este de acum 90 de ani, o parte apărut chiar în almanahul citat de noi. În plus, reproducem şi o poezie a lui Nicolae Beldea care, deşi este o poezie cultă, se apropie mai degrabă de versul popular - şi tocmai de aceea are meritul de a ne aminti şi a ne stîrni acel sentiment dureros şi duios pe care l-am trăit cu toţii, mai recent sau mai demult: jumătate din noi rămasă acasă, dincolo, despărţirea şi pierderea celor ce ne-au fost mai dragi, rămaşi acasă, în ţara străbuna , ca preţ pentnru cutezanţa şi speranţa noastră de mai bine.

"Mi-am vândut boii şi caru
Şi-am vint să câştig dolaru.
Ce folos c-am câştigat
Că pe ispitzari l-am dat.

Când îi lucru bine-o duc,
Am şi dau şi de-mprumut.
Când fabricile-o stat iară,
Scriu acas" că-i rău în ţară.

Mi-o venit veste de-acasă
Că muierea mea mă lasă.
Bine face că mă lasă
Căci cu mini nu face casă..."

"Aţi plecat tineri de-acasă
Lăsând Mamele cu dor;
Umplându-le de durere
Inima din pieptul lor"

INIMĂ DE MAMĂ

Nicolae Beldean
Hollywood, Florida.

Închin acest poem vouă, dragi români, cari ca şi mine, aţi venit de tineri de pe plaiurile dragi ale României. Am venit să facem mia de dolari şi banii drumului.

"Am să vin şi eu cu tine, te-oi petrece pân" la gară
"Tu eşti tânăr, dragul mamei, n"ai ieşit din sat afară;
"Doar cu boii pe la munte, zăboveai până târziu,
"Şi la târguri câte-odată, la Abrud şi la Sibiu.
"N"ai gustat pita străină; de e dulce sau amară,
"Şi de-aceea dragul mamei, vin cu tine pân" la gară...

Şi-a plecat cu mine, mama, pe drumul ţării sărmana,
Nu ştiu de ce plânge"ntruna, ştergând ochii cu năframa.
Eu o rog să nu mai plângă, că doar, nu mă duc la moarte.
Mi-a răspuns cu capu"n palme, suspinând mai mult în şoapte:
"Plâng şi eu că-mi vine jale, şi de-aceea"s întristată,
"Nu ştiu vom avea norocul, să ne mai vedem odată,
"Că mă laşi acum bătrână, şi te duci în ţări străine,
"Mi se rupe răsuflarea şi inima după tine!
"Parcă cineva îmi spune, copilaşul mamei bun,
"Că, e ultima plimbare l"amândoi pe acest drum!
"Te-am crescut voinic şi mare, numai Dumnezeu mă ştie,
"Iar acuma, dragul mamei, când să am o bucurie,
"Să te"nsor să-mi aduci noră şi să-mi văd şi eu nepoţii,
"Tu să rătăceşti prin lume; noi bătrâni pe pragul morţii
"Te-am avut în câmp ş"acasă, ajutor numai pe tine,
"La tine ne-a fost nădejdea, să trăim de azi pe mâine.
"Eşti prea tânăr, dragul mamei, să te duci aşa departe,
"Nu uita, te roagă mama, când şi când, trimite carte,
"Ca să ştim unii de alţii - tu de noi, şi noi de tine -
"Şi să nu stai, dragul mamei, mult prin ţările străine!...
"Ţi-a pus mama de mâncare, ca să ai pe-o săptămână;
"În desagi, sub alte haine-i, pieptăraşul tău de lână,
"Undeva pe drum băiete, să-l îmbraci să nu răceşti,
"O fi bun, o prinde bine, pe sub ţoalele domneşti!
"Cingătoarea ta frumoasă, voi purta-o"n sân la mine,
"Ca s"o am ca amintire, când m"ajunge dor de tine.
"Am rămas cu datorie şi fără de boi la jug,
"Să câştigi o mie, două, şi să-ţi faci banii de drum!
"De vre-o sfântă sărbătoare, la o lună ori la două,
"Ceva bani de cheltuială, să ne mai trimiţi şi nouă;
"Să răscumpărăm moşia zălogită de mulţi ani,
"Cametele ce"ntrecură împrumutul de la bani.
"Pe Lenuţa de la moară, s"o aduci mamei de noră;
"Vă iubiţi de-atâta vreme, tot cu tine joacă"n horă -
"Fata-mi place că-i frumoasă, n"o mai vezi să stea pe loc,
"Şi e harnică de toate, şi de lucru şi de joc;
"Dar mi-e frică, dragul mamei, s"o lega alta de tine -
"Nu va fi mama şi tata, la ospăţul tău copile!...

A promis atuncea mamei, şi m"a sărutat cu dor,
Un an, doi, va trece iute, vin acasă şi mă"nsor!
Mi-o fi dor şi mie mamă, nu pot sta pe-acolo mult,
Şi acum la bătrâneţe, s"ar putea ca să vă uit?!
M"ai crescut la sânu-ţi dulce, şi cântând mă legănai,
Şi cu mine totdeauna, mamă, ce bună erai!
Eşti fiinţa cea mai scumpă, şi îţi datorez viaţa,
Rugându-te pentru mine, şi seara şi dimineaţa.
Te-am sculat în miez de noapte, m"ai purtat pe mâini trudite,
Fără să mai bagi în seamă nopţile neadormite!
Nu pot să vă dau uitării, că inima mi s"ar frânge...
Mama, mă sărută iară, şi"ncepui şi eu a plânge!
Şi credea sărmana mamă, cum mergea aşa pustie,
Că drumul până la gară, va ţinea o veşnicie...
Cum mă apăra-i măicuţă şi de apă şi de foc,
Şi veneai mereu la horă, ca să vezi cu cine joc.
Mi-ai purtat atâta grije, nimic să nu mi-se"ntâmple,
Iar acuma, dragă mamă, pe când te albeşti la tâmple,
Să vă las cu datorie, şi bătrâni pe amândoi?
Să nu crezi că nu mă doare, că plec mamă de la voi!
Poate Dumnezeu se"ndură, că-L rugăm cu vrednicie,
Şi când voi veni acasă, să scăpăm de sărăcie!...
Şi aşa, pe nesimţite, ne apropiem de gară;
Iară mama când o vede, începu să plângă iară, -
Gara Teiuşului cea mare - Mureşu"l vedeam cu ochii;
Mama se cânta morţeşte, parc"aş fi la uşa gropii!
Trenul fluieră şi vine, ca un fulger la peron,
Biata mamă"ncremeneşte lâng"un stâlp de telefon.
Era galbenă sărmana, cum ceara de la albine,
Cu obrajii plini de lacrimi, şi cu ochii tot la mine!
"Dumnezeu te aibe"n pază, fecioraşul mamei bun!..."
N"am mai auzit nimica. Trenul fuge ca nebun.
O priveam de la fereastră, fluturând în vânt năframa.
Trenul fuge tot mai iute, şi n"am mai văzut pe mama!
Se zăresc câteva semne ce rămân în depărtare;
Gara unde"a rămas mama, şi stâlpii de felinare.
Murăşule ai fost martor. Tu curgeai lin şi uşor;
A văzut plângând pe mama, colo"n gară pe peron.
Vei putea să-mi spui tu oare, cât a zăbovit sărmana?!
Cu şi când s-a"ntors acasă, numai Dumnezeu o ştie;
Ştiu că după mine, mamei, casa i-a fost ca pustie!...

******

Toate ce mi-a spus măicuţa, şi de câte m"a rugat,
Când mergeam pe drumul gării, şi când trenul a plecat,
Mi s-au tipărit în minte, rugam cerul şi toţi sfinţii,
Să-mi ajute, ca odată, să-mi pot răsplăti părinţii!
Un an, doi, în pribegie, peste mări şi tări departe,
Trimiteam la mama-acasă, bani şi sărutări în carte.
Mama-mi mulţămea de toate, mă ruga ca să nu-i uit:
"M-a ajuns un dor de tine, să nu stai pe-acolo mult;
"Toate fetele mă"ntrabă, mai ales Lenuţa Stanei,
"Şi la horă te aşteaptă. Vino-acasă, dragul mamei!...

...Nu ştiu cum mi-a fost norocul. Roata s"a tot învârtit,
Am uitat iute pe tata, pe mama ce m"a iubit.
Şi s"a scurs atâta vreme, au trecut atâţia ani,
Şi n"am mai trimis acasă, nici scrisoare şi nici bani.
Ani de ani în nepăsare, parcă m"am pierdut de tot,
Cum se pierde în bătaia vântului un fir de tort.
M"am înstrăinat cu totul; cum a fost, nici nu mai ştiu,
Parcă n"am mai fost pe lume, ca de cei dragi să mai ştiu.
Şi m"am rătăcit în lume, tot mai mult şi mai adânc,
Fără să-mi aduc aminte că odată am să plâng...
A murit mama şi tata. Şi s"au dus cu dorul meu;
Am rostit doară cuvântul: "Ierte-i bunul Dumnezeu"!
Am uitat şi pe Lenuţa, cum jucam cu ea la horă,
Şi promisiunea dată c"am s"o duc mamei de noră.
A rămas ca o statuie, răzimată-aşa de-un stâlp,
Pe peronul de la gară, m"a rugat mama plângând.
Şi m"a sîrutat sîrmana, şi m"a strâns la pieptu-i mult,
Făr" să fi gândit atuncea, că e ultimul sărut!...

...Am plecat de-acasă tânăr. Azi cu părul tot albit,
Nu mai sânt ce-am fost odată. Doamne, oare ce-am greşit?
M"a crescut voinic şi mare, cum mi-a spus pe drumul ţării;
Eu în loc de răsplătire, i-am lăsat pe toţi uitării.
"Avem lipsă, dragul mamei, de-o văcuţă şi doi junci",
Vai! Şi mama e ţărână, şi eu tot pribeag de-atunci.
Par"că-i aud şi-acum glasul, şi din veşnicul mormânt,
Cum zicea ieşind din casă "Să nu stai pe-acolo mult".
Şi plângea aşa de jalnic, ştergând ochii cu năframa,
Inimă! tu eşti de vină: cum ai răsplătit pe mama?...
Nu ştiu ce-am făcut. Desagii, învărgaţi cu-atâtea torturi,
I-am băut pe la vre-o crâşmă, ori i-am prăpădit prin borturi?
Doar au fost ţăsuţi de mama, şi cusuţi cu multe fire,
Şi voiam să-i ţin aproape, ca să-i am de suvenire...
Unde mi-o fi peptăraşul? L-am pierdut de multă vreme.
Mi l-a cumpărat măicuţa, la un târg de Sânziene.
În desagi, cu alte haine, l-am purtat atâta drum;
Cu trenul şi cu vaporul, Doamne, rău ce-mi pare-acum.
Căci îl îmbrăcam acasă, doar la Paşti şi la Crăciun!
Unde mi"o fi cingătoarea; ce s"o fi ale năframa?...
Vai! azi-mâine mă voi duce, cum au dus alţii pe mama;
În pământ străin şi rece, unde nu cresc viorele,
Nu alăturea de mama, nici de neamurile mele.
Nu ştiu, mai vedea-voi satul, şi Ardealul drag şi scump,
Gara unde-a rămas mama, fluturând năframa"n vânt---

Gara, o fi tot acolo, Murăşu"n acelaş loc.
Numai mama dispărută, cu norocul meu cu tot!

Gheorghe BOGDAN