Căutarea poetului

Căutarea poetului

...Păşesc în fugă pe cărări de suflet. Am călcat demult peste sentimente. Le-am zdrobit în vârtejul timpului, lăsând să curgă din rănile trupului picuri de viaţă.

Plouă neguros. Arunc peste umăr un pumn de gânduri târzii. Ploaia se opreste ca prin farmec. Arc de culoare ţâşneşte spre înalt din adâncuri: pământul sărută frăţeşte, prin curcubeu, cerul.

[img align=left]https://www.atheneum.ca/sites/test7.atheneum.ca/files/uploads/img44d03bb59f6a9.jpg[/img]Trec de poarta cunoaşterii. Sub tei, bătrânul paznic al cuvintelor sprijină cu privirea orizontul, spre a nu se îneca în tăcerea apelor.

Îl întreb, cu vorbă de foc:
- Taică, nu ştii unde ni l-au dus pe Eminescu?

Mă priveşte cu ochi de cleştar, prin timp, prin mine şi prin toţi cei care l-au căutat, cu iubire, înaintea mea.
- Ai mai fost pe aici, nu-i aşa?
- Nu, taică, e pentru prima dată. Nu ştii unde ni l-au ascuns?

Zâmbeşte stins, în colţ de luceferi:
- Ei, băiatul moşului...Toţi tineri şi toţi nerăbdători! Învaţă să culegi de pe petale de nuferi simfonia cuvintelor. Ele îţi vor arăta calea. Şi, mai ales, mai ales...nu uita de floarea albastră ce se deschide la cumpăna amintirilor!

...Alerg pe cărări de iubire. Trec prin fereastra renaşterii. Codrii bătrâni se topesc în vers şi în sunet de bucium. Spre miazănoapte zâne bune au aruncat peste lume, în dans de fecioare, magnolii de fildeş. Sub salcâm, copilul speranţă caută în vise împlinirea simbolurilor.

Îl întreb cu vorbă de sete:
- Copile, nu ştii unde ni l-au dus pe Eminescu?

Mă priveşte cu ochi de izvoare, susurând la colţul pleoapelor inocenţa tinereţii:
- Domnule, de ce îţi cauţi singurătăţile?
- Dar eu îl caut pe El. Nu ştii unde ni l-au ascuns?

Zâmbeşte adânc, în zboruri de cocor:
- Nu, domnule. Acum îţi cauţi singurătăţile. El e dincolo de noi.

Caută-l în aripa păsării Phoenix...

Îmi culege din suflet floarea albastră şi mi-o întinde, sărutându-i petalele:
- A înflorit şi nici n-ai observat-o!

O iau şi gonesc pe cărări de poem. Trec prin armonia cuvintelor şi mă pierd în stropul de închegare a zorilor. Fluturi de noapte croiesc drum sorelui să triumfe. Mă privesc în oglinda lacului şi îi văd pe toţi ceilalţi care l-au căutat, în deznădejdea absenţei locurilor de împlinre.

Sub cer, îngenunchiez şi-mi alin gândurile cu vorbă de rugăciune:
- Doamne, unde ni l-ai dus pe Eminescu?

În prima lacrimă înţeleg că şi îngerii au nevoie de poezie.
Mă opresc din căutare şi-i aştept pe cei ce vor veni după mine

Sebastian STOICA