Emigrare reuşită?

Emigrare reuşită?

De când am venit în Canada, şi au trecut ceva ani de atunci, una dintre primele întrebări care mi se adresează este legată de cât şi cum am reuşit să mă descurc din punct de vedere financiar. În principal dacă am casă cumpărată, ce maşină conduc şi unde îmi petrec vacanţele. Dacă răspunsurile mele nu corespund cu ceea ce interlocutorul avea în minte, atunci primesc un mănunchi de exemple de oameni care au emigrat şi au reuşit să-şi facă o "situaţie". Unii au cumpărat case cu piscină, alţii conduc maşini de ultimul tip, iar alţii îşi petrec vacanţele în locurile care sunt frecventate de cei care se consideră "reuşiţi" financiar.

Întâmplator sau nu, nimeni sau aprope nimeni în afară de familia apropiată, nu întreabă dacă sunt sănătoasă sau dacă sunt fericită cu alegerea făcută. Nu, nu dacă îmi place, pentru că plăcutul este oarecum relativ, sunt atâtea lucruri care ne plac aici şi la fel de multe poate care nu ne plac. Şi dacă ceva ne place într-o zi, nu înseamnă că ne face fericiţi per total. Nu, nu-mi place să folosesc noţiunea de fericire cu orice preţ, este mult prea vagă şi oarecum uzată, dar în cazul ăsta e ceva care mi se pare că defineşte cel mai bine starea emigrantului. Fericirea, din punctul de vedere al emigrantului, este ceea ce simţim când ne trezim dimineaţa şi ne vine să zâmbim sau să ne întoarcem cu faţa către pernă în speranţa că am putea evita ziua care începe. Fericirea este ceea ce ne face să vrem să facem lumea mai bună, lumea de aici şi din ţară. Nu se face primăvară cu o singură floare, e adevărat, dar ţine de fiecare din noi să vrem să devenim un pic mai buni decât eram ieri.

Mulţi dintre cei care vin aici spun că nu dificultăţile materiale i-au făcut să ia calea emigrării, ci faptul că erau sufocaţi de uniformitate, de corupţie, de faptul că totul era prea comun în România. Surprinzător, însă, pentru mulţi dintre cei care vin în Canada, este doar o chestiune de timp până se aliniază în cursa de "înarmare" cu bunuri materiale. Începând de la mobile şi până la maşini, nimic din ceea ce se defineşte ca simplu nu mai este pe placul emigrantului. Avem multe de învăţat în noua ţară, avem acces la informaţii care ne pot schimba felul în care gândim şi percepem lumea, societatea şi pe noi înşine, acces la oameni care au schimbat ceva radical în lume şi de la care avem de învăţat la rândul nostru. Mobilele, vacanţele şi maşinile pălesc ca şi importanţă atunci când reuşim să vedem puţin peste consumerismul mai mult decât uniformizant care domină societatea vestică. Uniformizarea de care mulţi dintre emigranţi au fugit din ţara de baştină, este ceea ce acceptă de bună voie în ţara adoptivă. Într-adevăr, mai comfortabila, dar totuşi uniformizare.

Nu stiu dacă e greşit să ne axăm pe ceva mai mult decât planurile de a folosi următorul salariu. Ştiu doar că de când am venit aici am învăţat multe, poate cel mai mult despre cum să nu fac parte din rândurile celor care depun eforturi să reuşească material cu orice preţ. Da, ştiu, este ţara contrastelor: consumerismul este promovat din toate direcţiile şi în acelaşi timp putem învăţa să ne ferim de el şi să alegem judicios cu ce să ne decorăm casele şi viaţa. Nu pledez pentru a trăi în corturi, departe de civilizaţie, visând la o lume perfectă unde toată lumea zâmbeşte şi se gândeşte doar la binele aproapelui. Îndrăznesc însă să cred că suntem mai mult decât sclavii consumerismului, mai ales dacă am ales să traversăm un ocean şi să trăim departe de ţara natală. Îndrăznesc să cred că dacă am făcut sacrificiul de a ne rupe de ţară şi de cei dragi de acasă, avem datoria faţă de noi înşine de a alege lucruri şi a lua decizii care să nu încurajeze suferinţa de vreun fel sau nepăsarea, cele două mari tinichele legate de coada consumerismului. Tinichele pe care, din păcate, de multe ori alegem să nu le auzim, pentru că ar putea ştirbi din mulţumirea că am acumulat încă un obiect care ne ridică cu o treaptă mai sus pe scara celor "reuşiţi".

Există emigranţi fericiţi? Nu ştiu, cel mai probabil este că nu voi putea răspunde niciodată la această întrebare. Pentru mine, deşi nu regret nici o clipă faptul că am venit aici, va ramâne mereu dorul de ţară, de a petrece timp cu familia de acolo, deşi vizitez România des. De aceea poate ceea ce am învăţat este să trăiesc fiecare clipă aşa cum simt, să mă bucur în primul rând de cei din jur, de cei pe care îi iubesc şi să folosesc ceea ce am învăţat pentru a face lumea mai bună pentru cei pe care îi iubesc. Am învăţat să-mi bazez deciziile de viaţă pe respect faţă de lumea ca atare şi faţă de fiecare om, pentru că într-un fel sau altul, fiecare contribuie la faptul că învăţ, încetul cu încetul, să înţeleg. Lumea şi oamenii.