Iubire, maşini şi cai albi

Iubire, maşini şi cai albi

  Iubire, maşini şi cai albi

Să presupunem că un bărbat, pe nume Radu, este atras de o femeie pe nume Elena.

O invită la un film; ea acceptă; se simt bine. Câteva seri mai târziu, o invită la cină şi iar se simt bine împreună. Continuă să se întâlnească în mod regulat şi după o vreme, nici unul din ei nu se mai vede cu altcineva.

Apoi, într-o seară când se duc spre casă, un gând îi trece Elenei prin minte, şi fără să se gândească prea bine, spune cu voce tare, "Îţi dai seama că azi se împlinesc şase luni de când ne vedem?" Linişte în maşină. Pentru Elena, este o tăcere acută. Îşi zice: "Doamne, mă gândesc dacă l-a deranjat că am spus asta. Poate se simte restrâns de relaţia noastră; poate crede că încerc să-l împing în vreo obligaţie pe care nu o doreşte, sau de care nu este sigur.

Iar Radu gândeşte: "Doamne. Şase luni."

Gândurile Elenei zboară: "Dar, hei, nici eu nu sunt sigură că vreau acest fel de relaţie. Câteodată aş vrea să am mai mult spaţiu, să am timp să mă gândesc dacă chiar vreau să continuăm relaţia în acest sens, îndreptându-ne sigur spre... Adică, spre ce ne îndreptăm? Ne vom întâlni doar şi vom păstra acest nivel de intimitate? Ne îndreptăm către căsnicie? Către copii? Către o viaţă împreună? Sunt eu pregatită pentru un astfel de angajament? Chiar cunosc această persoana?"

Radu gândeşte: "Asta înseamnă că a fost... să vedem... în februarie am început să ne vedem şi a fost chiar după ce mi-am luat maşina, ceea ce înseamnă... off... trebuia să schimb uleiul de mult."

Elena... în valuri: "S-a supărat. Văd asta pe faţa lui. Poate că interpretez greşit. Poate vrea mai mult din relaţia noastră, mai multă intimitate, mai mult angajament; poate a simţit, înaintea mea, că am o oarecare rezervă. Da, sunt sigură că asta este. De aceea nu vrea să spună ce simte. Îi e teamă să nu fie respins."

Radu: "Şi o să îi pun să se uite la transmisie iar. Nu îmi pasă ce spun cretinii ăia, nu merge bine. Şi ar face bine să nu mai dea vina pe vremea rece de data asta, sunt peste 30 de grade afară, iar maşina asta merge parcă ar fi maşina de gunoi şi le-am dat hoţilor şi o groză de bani!"

Elena gândeşte: "Este supărat. Şi nu îl condamn. Şi eu aş fi supărată. Doamne, mă simt atât de vinovată că îl fac să treacă prin asta, dar nu pot să nu simt ceea ce simt. Pur şi simplu nu sunt sigură."

Radu: "Probabil vor spune că garanţia este doar de 90 zile. Exact asta vor spune, jigodiile."

Elena gândeşte: "Poate sunt prea naivă, aşteptând un cavaler călare pe calul lui alb, când de fapt stau lângă o persoană normală, o persoană cu care îmi place să fiu, o persoană de care chiar îmi pasă, o persoană căreia pare să îi pese de mine. O persoană care suferă din cauza egocentrismului meu, fanteziilor mele romantice de şcolăriţă."

Radu gândeşte: "Garanţie? Vor garanţie? O să le dau o garanţie de or să mă ţină minte. O să iau garanţia lor şi o să le-o bag în..."

"Radu," zice Elena cu voce tare.

"Ce?" zice Radu, tresărind.

"Te rog, nu te tortura aşa," zice ea, cu ochii care începeau să se umple de lacrimi. "Poate n-ar fi trebuit... O Doamne, mă simt aşa de..." (Se opreşte plângând în hohote.)

"Ce?" zice Radu.

"Sunt o proastă," suspină Elena. "Vreau să spun, ştiu că nu există cavaleri. Chiar ştiu asta. Este o prostie. Nu există nici un cavaler şi nici un cal."

"Nici un cal?" zice Radu.

"Crezi că sunt o proasta, nu?" zice Elena.

"Nu!" zice Radu, bucuros ca ştie în sfârşit răspunsul corect.

"Doar că... Doar că eu... Eu am nevoie de timp," zice Elena.

(O pauză de 15 secunde, timp în care Radu, gândind cât se poate de repede, încearcă să găsească un răspuns sigur. În sfârşit găseşte unul care crede că s-ar putea să meargă.)

"Da," zise el. Elena, profund mişcată, îi atinge mâna.)

"Oh, Radu, chiar simţi aşa?" întrebă ea.

"Cum aşa?" zice Radu.

"Aşa... despre mine," zise Elena.

"Oh," zice Radu. "Da." (Elena se întoarce spre el şi se uită fix în ochii lui, făcându-l să devină foarte nervos pentru ce ar putea spune ea mai departe, mai ales dacă implică un cal. În final ea vorbeşte.)

"Îţi mulţumesc, Radu," zice ea.

"Eu îţi mulţumesc," zice Radu.

Apoi o duce acasă. Ea se întinde pe pat, un suflet în conflict, torturat şi plânge până în zori, in timp ce Radu deschide o pungă de alune, deschide televizorul, şi imediat este puternic absorbit de o reluare a unui meci de tenis între doi cehi despre care nu a auzit niciodată. O mică voce din adâncul minţii îi spune că s-a întâmplat ceva important acolo în maşină, dar este destul de sigur că nu va putea înţelege niciodată ce, aşa că se gândeşte că este mai bine să nu-i dea prea mare importanţă.

A doua zi Elena îşi va suna cea mai buna prietenă sau poate două din ele, şi vor vorbi despre această situaţie timp de şase ore în continuu. În detaliu, vor analiza tot ce ea a zis şi tot ce el a zis, trecând peste asta iar şi iar, analizând fiecare cuvânt, expresie şi gest pentru subînţelesuri, luând în considerare orice ramificaţie posibilă. Vor continua să deschidă acest subiect, din când în când, timp de săptămâni, poate luni, neajungând niciodată la o concluze definitivă, dar nici neplictisindu-se niciodată de subiect.

În acest timp, Radu, în timp ce joacă tenis cu un prieten comun de-al lui şi al Elenei, va face o pauză chiar înainte de a servi şi îl va întreba pe acesta: 

"Măi Nelule, tu nu ştii, Elena a avut vreodată cal?"  

Preluare de Sebastian STOICA