Oameni buni

Oameni buni

De câte ori plecam undeva când eram copii, bunica mea avea un singur sfat pentru mine şi sora mea: să fim bune. Nu spunea nici să fim cuminţi, nici să nu facem vreo prostie, doar să fim bune. Din câte îmi amintesc, nu dădeam prea mare importanţă sfatului de plecare. Poate că era o noţiune prea vastă şi prea greu de înţeles pentru mintea de atunci, poate că, pe de altă parte, copii fiind, aveam o bunătate intrinsecă şi ni se părea oarecum dificil să fim mai bune decât eram deja (mama m-ar contrazice aici). 

În timp am uitat de îndemnul bunicii. După mulţi ani şi după multe alte călătorii, mi-am amintit de sfatul de a fi bun şi dintr-o dată am înţeles cât de mult mi-a lipsit un îndemn aşa de simplu. Am ajuns să regret momente din viaţă în care bunătatea ar fi rezolvat multe. Am înţeles acum, când am ajuns la rândul meu părinte, profunzimea îndemnului bunicii mele, şi ştiu că voi face tot ce-mi stă în putinţă să-mi îndemn copiii sa fie buni. Lumea de azi are nevoie de copii crescuţi în bunătate care să devină la rândul lor oameni buni.

A fi bun în lumea de azi mi se pare un efort substanţial. A oferi timp şi daruri sufleteşti de oricare fel ar fi ele celor din jur în încercarea de a deveni mai buni pare mult prea complicat. La ce anume mă gândesc când mă refer la bunătate? Bunătate e tot ce ne face să ne simţim sufletul împăcat, fie că e vorba de răbdare faţă de cei apropiaţi, de un semn de viaţă cuiva de care am uitat prea multă vreme, de un act de milă faţă de un om necăjit, sau pur şi simplu faptul că ne abţinem de la a judeca pe cine nu putem ajuta sau a vorbi repezit când putem spune o vorba bună. Bunătate este să avem răbdare cu cei care pare că s-au rătăcit de la drumul drept şi să încercăm să-i sfătuim fără a socoti cu mândrie că ne aflăm într-o poziţie superioară. Idealisme, veţi spune. Aşa ceva e greu de realizat pentru că nimeni nu e perfect - o să spuneţi şi vă dau dreptate. Nu putem fi toţi buni pentru că lumea aşa cum o ştim şi-ar pierde echilibrul, nu? Dacă există bun înseamnă că trebuie să existe şi rău, nu? În lumea de azi oamenii trec în viteză pe lângă orice, timpul pare subţiat şi totul se traduce şi se măsoară în bani. Sufletul este pus la păstrare pentru zilele când vom avea timp şi bani suficienţi. Atunci vom petrece timp cu cei dragi, atunci vom găsi calea spre Dumnezeu şi linişte sufletească, atunci vom fi buni pentru că atunci ne vom aminti poate să fim buni. Poate. Deşi niciodată nu e prea târziu să facem lucruri bune, este greu de crezut că vom deveni deodată buni atunci când alte probleme sunt deja rezolvate.

Cred că ar trebui să facem zilnic un efort de a fi buni.  Fiecare îşi datorează sie însuşi linişte sufletească şi sunt convinsă că ea nu poate exista fără fapte bune, oricât de simple şi neîsemnate par ele. Bunătatea nu se măsoară în nici un fel, şi nu există nici un fel de medalie pentru cel mai bun. Cred că faptele de bunătate cele mai sincere sunt cele care rămân însemnate doar în sufletul celor cărora le-am făcut bine.

Nu de multă vreme am fost la o mănăstire unde pare că timpul stă în loc şi peste toate domneşte o stare de bunătate absolută. Grijile de zi cu zi din viaţa omului modern par mult micşorate atunci când sunt privite prin prisma vieţii simple de la mănăstire. Am auzit spunându-se, şi am spus-o şi eu de multe ori, că la mănăstire e uşor să se trăiască în bunătate pentru că lipsesc provocările vieţii moderne. E uşor să fii bun când eşti înconjurat de bunătate, nu? Adevărul însă este că deşi e grea câteodată, viaţa în societatea de azi este plină de confort, mai ales în societatea de aici. Poate că asta ne face să uităm să fim buni. La mănăstire nu există confort, viaţa e simplă în adevăratul sens al cuvântului şi oamenii ajung să se bucure de lucrurile simple, să le aprecieze ca atare, să-i înţeleagă pe cei necăjiţi material sau sufleteşte şi să le ofere bunătate. Noi însă cei din lumea obişnuită, suntem răsfăţaţi şi exact ca şi mulţi copii răsfăţaţi, uităm câteodată să fim buni.

Din fericire însă, a fi bun are multe înţelesuri, şi asta ne dă şansa să dăruim felul nostru special de bunătate celor din jur. Şi în acelaşi timp să ne bucurăm că putem face bine.