PAPA IOAN PAUL II - ecce homo - iată Creştinul -

PAPA IOAN PAUL II - ecce homo - iată Creştinul -

întru vesnica amintire a celui care a fost, este şi va fi
Sfântul Părinte Karol Wojtyla - Papa Ioan Paul II

Precum atâţia şi atâţia oameni din lumea largă, l-am întâlnit şi eu pe Papa Ioan Paul II.

Şi nu-l voi putea uita vreodată. Mi-e martor bunul Dumnezeu.

Quote:

întru vesnica amintire a celui care a fost, este şi va fi
Sfântul Părinte Karol Wojtyla - Papa Ioan Paul II

Precum atâţia şi atâţia oameni din lumea largă, l-am întâlnit şi eu pe Papa Ioan Paul II.

Şi nu-l voi putea uita vreodată. Mi-e martor bunul Dumnezeu.

întotdeauna, de la oarecare distanţă, Papa Ioan Paul II îţi apărea lăuntric astfel încât fără să vrei suspinai inevitabil: Ecce Homo! în clipa în care ajungeai să-i întâlneşti Lumina privirii, să fii iertat de zâmbetul său bun şi apoi să-i simţi pe creştet mâna din Duh Sfânt - îţi şopteai întru tainică pace şi fericire: Iată Creştinul!

între cei care l-au întâlnit pe Papa Ioan Paul II se povesteşte că nu cu mult înainte de moarte, i s-ar fi pus aceste trei întrebări:
- Cum defineşte un om sfânt?
- - Ce înseamnă viaţa de după moarte?
- - Ce rugăciune recomandă fiecărui om?

Iar Papa Ioan Paul II a răspuns fără ezitare, domol, cu blândeţe şi simplitate, dar zâmbind cu anume tâlc, astfel:

- Mmm-da: Omul sfânt... - Prin existenţa oamenilor sfinţi se recunoaşte omul ca fiind sfânt. Şi astfel se recunoaşte existenţa divinităţii. Şi, pentru mine ca şi creştin, existenţa Lui Dumnezeu, precum şi a Lui Iisus Christos întru Sfintul Duh. Căci recunoscându-se astfel divinitatea, se recunoaşte însuşi omul ca fiind divin.

- Păi, viaţa de după moarte... viaţa veşnică, moartea ca moarte... Despre acestea toate, iată deci: Dacă viaţa de după moarte ar fi doar această viaţă din nou aceeaşi, cu alte cuvinte, dacă după moarte, reînviaţi am duce o nouă viaţă tot ca aceasta, schimbând-o doar în mai bine sau în mai rău, la nivel de percepţii şi concluzii individuale, dar şi colective, atunci, jertfa Domnului Iisus Christos nu s-ar mai justifica în nici un fel.

Implicit, nu s-ar mai justifica jertfa Lui Dumnezeu însuşi prin sacrificarea deliberată a Fiului Său Unul şi Unul născut, Iisus Christos.
S-ar pune la îndoială curând, fără ezitări şi fără şanse de convertire, sau reconvertire, existenţa Lui Dumnezeu...
Această "înviere" ar deveni inevitabil, o zadărnicie fără de sfârşit.
Viaţa de după moarte ar deveni astfel paradigma farselor sinistre.
Din fericire, nu este aşa!
Căci aşa cum Dumnezeu este Cel care este - ca o consecinţă directă şi ireconciliabilă - viaţa de după moarte este altă-viaţă.

Despre care ştim în adevăr omenesc, doar atât: că există şi că e veşnică. Adică, nu ştim nimic. Despre care simţim în adevăr omenesc, doar că ne sperie. Adică, n-o dorim. Dovada? Cât de simplă este - iat-o: lupta pentru păstrarea şi prelungirea sine die a acestei vieţi.

Una, cea pe care-o înduri. Aşa cum este ea pentru fiecare dintre noi. Bună sau rea. Ce înseamnă asta? Lupta pentru amânarea infinită a morţii.

însă, dacă s-ar accepta, apoi înţelege, apoi simţi, apoi îmbrăţişa cu inima deschisă şi curăţită aceste cuvinte ale Domnului Iisus Christos: "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17/3),
fiindcă:
"Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17/ 22, 23),
atunci cu siguranţă, acea altă-viaţă ar deveni ţelul suprem al acestei vieţi.
Cât despre moarte? Ar fi, într-adevăr, doar o trecere.
Iisus Christos precizează:
"V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea." (Ioan 16/33)