Să nu dăm cu piatra...

Să nu dăm cu piatra...

Quote:

"Cinstea vieţii mele si idealul vieţii mele sunt
acelea de a fi aşternutul pe care la nesom
să se poată odihni oricând sufletul ţării..."
Nichita Stănescu

De ziua României nu mă pot gândi decât că mi-e dor de ţara în care m-am născut şi mă întreb (pentru a câta oară?) dacă am ales calea cea mai bună venind aici. Ca în orice alegere pe care o facem în viaţă, argumentele sunt pro şi contra. Şi ca de atâtea ori în viaţă, alegerile bune sau rele înseamnă că avem de plătit un preţ. Despre asta însă în altă discuţie, acum adun cuvintele pentru un cadou aniversar...

Vreau să curăţ obrazul României de vorbele grele şi nedrepte. Care sunt acelea? Toate cuvintele de ocară aduse la adresa ţării noastre de către mulţi dintre noi: fie de către cei care nu doresc nici măcar să mai viziteze plaiurile natale, fie de către alţii, care le vizitează şi se întorc complet dezamăgiţi pentru că "acasă" nu este ca şi în ţările vestice. Uităm deseori un simplu fapt: dacă noi am schimbat modul de viaţă, nu înseamnă că totul se poate schimba la fel de repede în România, pentru a ţine pasul cu schimbările din viaţa noastră... Am ales să trăim departe de ţara natală. Motivele sunt din cele mai diverse, însă un lucru este sigur: nimeni, sau aproape nimeni, nu mai părăseşte România din cauze politice. Şi atunci mă întreb, de ce unii aruncă cu piatra în locul de unde au plecat? A observa doar ce e negativ în şi despre România este un pic extrem.

Cu toţii vrem ca istoria să fi fost mai "milostivă" şi să nu ne fi aruncat pe cap cei 50 de ani de comunism; dar, din păcate, circumstanţe asupra cărora nu avem nici un control îşi fac de multe ori de cap cu destinul unei ţări. Şi deşi unele aspecte pozitive sunt clar vizibile în România, cele negative sunt uneori covârşitoare. Oricât de naivi am fi, gândul că am putea să transformăm societatea românească peste noapte, este absurd. Să nu uităm că valorile româneşti au fost complet date peste cap în anii de comunism, iar cele introduse după revoluţie au umplut câteva goluri, dar nu în profunzime; schimbările încă se produc şi, după cum estimează chiar şi cei mai optimişti dintre noi, vor dura câţiva ani buni. Din păcate. Orice schimbare necesită timp şi răbdare. Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că atâta vreme cât nu vom afirma cu mândrie că suntem români şi nu vom explica, atunci când situatia o cere, că România nu este doar ţara copiilor orfani şi a scandalurilor politice, ci este o ţară frumoasă cu oameni buni şi primitori, ne putem aştepta la priviri dezolate când rostim cuvântul România.

Departe de mine ideea de a vă îndemna să deveniţi apărători fanatici ai valorilor româneşti, ceea ce sugerez este să încercaţi să vedeţi dincolo de situaţia materială atunci când se discută despre România. De asemenea, nu intenţionez să afirm sus şi tare că românii de acasă sunt cu toţii buni şi nobili faţă de noi, cei de aici. Ca peste tot în lume, suntem cu toţii buni şi răi... Ceea ce doresc să aduc în faţa dumneavoastră este nedreptatea cu care România este judecată de către mulţi români aflaţi în străinătate. Să nu uităm că atâta vreme cât am fost născuţi şi crescuţi până la o vârstă anume în România, simţim româneşte şi gândim româneşte. Asta nu ne împiedică să fim buni cetăţeni ai ţării pe care am ales-o ca a doua patrie, nu ne împiedică să-i învăţăm obiceiurile şi să ne facem prieteni. Avem însă datoria faţă de România natală, să apreciem cum se cuvine lucrurile bune şi caracterul cald şi prietenos al românului de acasă, greu încercat de tranziţia către mai bine.

Pe cât de mulţi vor fi cei care se vor ruşina să spună că sunt români, pe atât de mulţi vor fi cei care, necunoscând România decât prin prisma celor ce au emigrat, vor crede că România este o ţară unde nu se întâmplă nimic bun şi de care multora le e ruşine. Mândria de a fi român trebuie să existe în sufletul fiecaruia, pentru că sufletul este şi rămâne românesc, indiferent că devenim cetăţeni ai altei ţări!

© Daniela Ginta,
Vancouver 2002