Vorbe şi vorbe

Vorbe şi vorbe

Astăzi, mai mult ca oricând, pare că există un deficit de comunicare. Incepând de la viaţa de zi cu zi, de la dialogurile din familie, dintre prieteni sau parteneri de servici, dialogurile de pe stradă sau din magazine, şi până la discuţiile la nivel politic, totul pare câteodată întors pe dos. Deşi fiecare din noi avem soluţia ideală pentru rezolvarea problemele din jur, imaginaţia personală suferă un blocaj când vine vorba de propria problemă. Suntem fără îndoială confruntaţi cu mai mult decât lipsa de comunicare: vorbele nu îşi iau avântul singure de cele mai multe ori din cauza orgoliului. A nu admite vina, chiar atunci când ştim prea bine că am gresit, este o problemă veche de când lumea. Şi merge mână în mână cu dificultatea de a cere iertare. Şi cu cât trece mai multă vreme, cu atât devine mai greu să rezolvăm conflictul. Pare oarecum ironic că unele dintre cele mai mari grave conflicte intervin între persoane aflate într-o relaţie cât se poate de apropiată: soţi, fraţi, copii şi părinţi. Cuvintele cele mai grele şi jignirile cele mai grave par mai uşor de aruncat către cei apropiaţi. Chiar dacă se întâmplă să ne supere o persoană străină, avem o oarecare reticenţă când vine vorba să ne manifestăm supărarea de faţă cu acea persoană.

Cei dragi ne cunosc şi ne acceptă aşa cum suntem. Este incredibil cât de multe fapte reprobabile şi cuvinte grele se ascund în spatele acestei acceptări "aşa cum suntem". Şi, la urma urmei, dacă aşa am fi de la bun început cel mai probabil este că am fi singuri, însă cei ce ne acceptă aşa cum suntem de obicei nu au în minte o persoană plină de furie şi cu atât mai puţin pe cineva care aruncă vorbe grele în stânga şi în dreapta. Acceptarea aşa cum suntem de către cei dragi ar trebui să ne determine să devenim mai buni şi mai atenti. Faptul că suntem iubiţi şi apreciaţi de cei apropiati trebuie să ne îndemne să le recompensăm sentimentele cu tandreţe şi afecţiune. Şi chiar dacă de multe ori viaţa nu este aşa de uşoara pe cât am vrea, primul gând ar trebuie să fie că există cineva care ne poate înţelege şi ajuta. In loc să ne vărsăm nervii şi supărarea pe cei dragi, trebuie să ne bucurăm de prezenţa lor în viaţa noastră şi să apelăm la ei pentru a trece de momentele dificile. Este normal ca uneori să fim pur şi simplu copleşiti de o situaţie şi cei apropiaţi trebuie să ne înteleagă. Atâta vreme cât suntem deschişi şi ne comunicăm sentimentele, chiar contradictorii câteodată, vom găsi sprijin la cei apropiaţi, dacă ne sunt cu adevărat apropiaţi, fie ei prieteni sau familie. In ce priveşte conflictele personale, fie că au legătură cu lumea din afară, fie că nu, trebuie să învăţăm să fim cinstiţi în primul rând faţă de noi înşine: a recunoaşte greşelile şi mai departe, a le admite în faţa celor care le-am greşit. Nu e uşor, pentru că pur şi simplu suntem mândri.

Vrem sau nu vrem să recunoaştem, acesta e un adevăr care însă poartă cheia rezolvării conflictelor, măcar a unora dintre ele. Unii dintre noi sunt pur şi simplu prea mândri ca să admită că greşesc, pe când alţii au un spirit de onoare adăugat mândriei şi rezultatul este că pentru ei, a greşi şi a nu admite este echivalent cu a minţi. Minciuna şi onoarea nu fac casă bună, aşa că dacă mergem pe calea respectului de sine, vom alege varianta pozitivă: nu numai că vom fi împăcaţi cu sine, vom avea puterea să trecem prin conflicte cu certitudinea că suntem drepţi în a ne aprecia greşelile. Pentru că, la urma urmei, acelaşi lucru îl aşteptăm şi de la cei dragi, nu? Şi poate mai important ca niciodată este să învăţăm o lecţie esenţială pentru buna înţelegere dintre oameni: tăcerea e de aur. Nu întotdeauna, ci atunci când cuvintele ar răni şi nu ar îmbunătăţi situaţia. Cât despre lecţia "poartă-te cu fiecare după cum ai vrea să se poarte şi ei cu tine" cred că fiecare o ştim însă nu o aplicăm prea des.

Fiecare dintre noi are cheia către rezolvarea cât mai paşnică a conflictelor. Doar că trebuie să ţinem minte că iubim şi suntem iubiţi, că mândria este utilă doar în anumite situaţii şi că avem oameni apropiaţi în jur dornici să ne ajute să depăşim momentele dificile, la fel cum, la rândul nostru, vrem să-i ajutăm când le este greu. Şi poate cel mai important de ţinut minte în lumea plină de contradicţii şi conflicte inutile în care trăim, este ca în fiecare seară să punem capul pe pernă împăcaţi fiind cu cei din jur. Bunul sfat "să nu lăsaţi soarele să apună peste mânia voastră" are rădăcini vechi şi implicaţii adânci.

Daniela Ginta