Cu oarece întârziere

anunţ apariţia cărţii lui Nick Sava, Fericirea de Dincolo (din prelegerile prof. Escu) la Editura Tehnopress din Iaşi. Lansarea cărţii a avut loc pe data de 1 Iunie 2008 la Muzeul Literaturii Române "Vasile Pogor" din Iaşi, adunând o pleiadă de scriitori şi critici literari din Capitala Culturii româneşti.

Eseurile cuoprinse în volum sunt o selecţie riguroasă a escurilor apărute de-a lungul anilor în revista Atheneum. Probabil pentru mulţi nu sunt noi - dar e pentru prima dată când ele pot fi regăsite în volum. Datele tehnice ale cărţii (preluate de pe site-ul editurii Tehnopress Iaşi) sunt:


Autor: Sava, Nick

Titlu: Fericirea de Dincolo (din prelegerile prof. Escu)

Colecţia: In afara colectiilor

Preţ: 19.00 lei (plus taxe poştale)

Termen expediere al cărţii: 30 zile

Pagina web: https://www.tehnopress.ro/index.php?GoTo=carti&toDo=viewDetails&BookID=183

 

Nick Sava îşi defineşte aceste texte, cu un joc de cuvinte, ca fiind nişte „escuri", un fel de simbioză între eseu şi pamflet. Dar nu, Nick Sava nu este un pamfletar, ci este un polemist redutabil, cu continuitate în idei. Sunt reunite aici texte scrise, lună după lună, vreme de aproape cinci ani, dar ceea ce te uimeţte este tocmai unitatea de opinii, de ton ţi de atitudine. Este aproape neverosimil să crezi că ele n-au fost scrise dintr-o dată, „dintr-o suflare", ca o carte unitară, deşi ştii, pentru că le-ai citit la vremea apariţiei lor în revistă, că au fost scrise la acele intervale.  (Liviu Antonesei)

Cei care locuiesc în America de Nord şi doresc să cumpere cartea: faceţi comanda la adresa nicks.sava@atheneum.ca

Știri Atheneum: