Miercuri,9 mai 2012 , în club Control din Bucureşti, a avut loc lansarea romanului Pervertirea. Printre invitaţi, s-au regăsit : Radu Voinescu, Ciprian Măceşaru, Leonard Ancuţa. Cum atare eveniment nu-i de ţinut în taină… am găsit timp de corespondenţă şi discuţie plăcută, chiar cu  autoarea cărţii – Cristina Nemerovschi .

R.H. :

Hello Cristina, cum ţi-a venit ideea să scrii această carte? Sau, mai bine zis, cum au început scrierile – din câte ştiu acesta e al doilea roman împreuna cu Herg Benet…

Cristina Nemerovschi:

Scrisul a început la o vârstă fragedă, în joacă fireşte, ca experiment, ca modalitate de autocunoaştere şi de înţelegere mai profundă a lumii din jurul meu. A început cu mici eseuri, jurnal, încercări poetice… întrerupte o perioadă de referatele de filosofie, care m-au adus mai cu picioarele pe pământ o vreme. Şi primul meu roman, Sânge satanic, a pornit mai întâi ca exerciţiu, ca experiment, fără conştiinţa faptului că este – sau va fi – o carte propriu-zisă, ce va fi oferită la un moment dat cititorilor. Am început să-l scriu în 2007, l-am terminat prin 2009, perioadă în care scrisul nu a fost o activitate principală, ci mai degrabă o delectare secretă, la care mă întorceam atunci când voiam să mă regăsesc, să-mi amintesc cine, ce şi cum sunt. Abia când am avut trei sferturi din Sânge satanic în folderul cu pricina, m-am gândit că ar putea fi tipărit şi publicat.

Scrisul la Pervertirea a început cam la jumătate de an după apariţia primei mele cărţi. A pornit de la o idee aparent simplă: trei oameni complicaţi, cel mai probabil artişti, se întâlnesc într-un loc părăsit, plin de mister, şi discută mult, în special despre idei şi stări. Tonul era întunecat, deprimant… Cam atât am ştiut din Pervertirea în momentul în care m-am apucat să o scriu. Restul s-a conturat în timp ce lucram la carte: personajele, întâmplările, elementul declanşator, fundalul, mesajul…

Da, atât Sânge satanic cât şi Pervertirea au apărut la Editura Herg Benet şi tot aici sunt convinsă că vor apărea şi următoarele.

R.H.:

 În ce se manifestă decandenţa unei societăţi în opinia ta ? Există un sens al suferinţei?

Cristina Nemerovschi :

Gândurile mele despre societatea actuală sunt pesimiste, tranşante şi, ar spune unii, poate chiar puţin prea agresive. Din păcate, nu cred că “suferinţa” (cum bine ai numit-o tu!) societăţii din prezent are vreun sens metafizic, că se îndreaptă spre ceva mai înalt, spre un scop suprem. Este atât de diferită de suferinţa în numele creaţiei, spre exemplu, o suferinţă înţeleasă, acceptată şi stăpânită, ba chiar uneori provocată de artist. Lumea de astăzi este în derivă şi, cred eu, cu un viitor lăsat la mila întâmplării, pentru că a căzut pradă în primul rând prostiei şi ipocriziei. Oamenii care uită să se oprească măcar pentru o clipă din alergat după himere şi să se gândească la ceea ce sunt cu adevărat, dincolo de ipostazele lor superficiale de azi, de mâine, dincolo de joburile care le mănâncă 90% din timp şi dincolo de concediile aglomerate şi stupide, de turmă, care le mănâncă 90% din venituri, de weekend-urile în care se “distrează” la comandă, oameni care se uită la tine ca la un nebun când le sugerezi să citească o carte, cei pentru care Dan Puric este cel mai mare filosof român care a existat vreodată, pentru că la atât se reduce pentru ei spiritualul – la replici facile, mestecate şi regurgitate, cu scopul de a le înlesni lor asimilarea, la oameni care pur şi simplu şi-au pierdut orice mică umbră de personalitate originală, aceste tipologii de indivizi nu au cum să dea, atunci când se adună la un loc, decât o mulţime de indivizi bolnavă, suferindă, fără repere. Ce este cel mai grav – indivizii nu conştientizează câtuşi de puţin că este ceva în neregulă cu ei şi cu lumea în care trăiesc. Mereu va fi mai simplu să dea vina pe altceva: pe guvern, pe maidanezi, pe profesorii care nu le educă copiii, pe violenţa din artă, pe statuia zoofilă a lui Traian cu lupoaica. De fapt, problema societăţii este problema individului. De acolo începe degradarea. Cum nu cred că individul va dobândi conştiinţa eşecului prea curând, eşecul pe plan spiritual, metafizic, societatea actuală nu are nicio şansă de a redeveni altceva, a de funcţiona aşa cum trebuie şi aşa cum ne dorim.

Fireşte, există excepţii. Există oameni care înţeleg şi care cunosc, şi care ar fi în stare să însănătoşeasc societatea. Fie într-o manieră blândă şi graduală (în care eu personal nu cred deloc), fie, aşa cum spunea Emil Cioran, trecând lumea prin foc şi apoi reclădind-o. Din păcate, trăim într-o lume a puterii maselor, iar oamenii inteligenţi nu pot schimba nimic, pentru că ar trebui să schimbe fiecare individ ignorant în parte, iar proporţia le este teribil de defavorabilă primilor… Singurul lucru pe care-l pot face oamenii care ştiu cu adevărat de ce trăiesc în univers este să schimbe alte minţi, să inoculeze acolo idei bune. Care, la rândul lor, vor schimba alte minţi, şi tot aşa. Dar trebuie să recunoaştem că sunt paşi mici, de-a dreptul invizibili în uriaşul ocean de prostie şi superficialitate care ne înconjoară. De asta, şi recunosc că o spun cu tristeţe, o carte nu va putea niciodată schimba lumea. Va putea schimba totuşi unele minţi, le va putea întoarce (în măsura în care este o carte adevărată, puternică) spre ceea ce contează cu adevărat, şi cred că este totuşi un câştig. E unul dintre motivele pentru care continui să scriu, pe lângă plăcerea şi satisfacţia personală.

R. H. :

Care e mesajul subtil pe care romanul tău il dăruieste publicului ? Ce valori ne sfătuieşti să ne apropiem şi ce vicii să înfrângem ?

Cristina Nemerovschi:

Mesajul pe care Pervertirea îl lasă în urma ei cititorului nu este radical diferit de cel lăsat şi de Sânge satanic,primul meu roman: nu accepta să-ţi fie impuse reguli de către alţii, nu-i lăsa pe ceilalţi să te formeze ca fiinţă umană şi astfel să distrugă tot ce ai unic, original şi autentic. Nu crede în principii morale, ci descoperă-le pe cele proprii. Cunoaşte-te şi inventează-te şi niciodată nu te teme să fii altfel, pentru că oamenii “altfel” au adus lumii, de-a lungul timpului, ceea ce contează, ceea ce o face frumoasă şi demnă de a fi iubită. Nu-ţi arunca deoparte nebunia, numai de dragul de a fi acceptat în turmă. Personajele din cele două romane ale mele – M., R., D., B., Ulf, Corbu, Tara, chiar Amalia – sunt originale, intense, colorate aprins, memorabile, nebune, perverse şi au un numitor comun. Ele spun: “Sunt ceea ce mi-am dorit să fiu; nu pot fi altfel”. Chiar dacă e dificil să-ţi urmezi propriul drum, chiar dacă nebunia şi curajul tău îi sperie pe ceilalţi, nu trebuie să renunţi.

Viciile pe care aş vrea să le înfrângem cu toţii sunt: comoditatea, în primul rând, comoditatea mentală, inerţia, prejudecăţile (care sunt tot o consecinţă a comodităţii), rutina, superficialitatea. Ne cufundăm tot mai mult într-un univers în care reperele omului actual sunt drumul zilnic între jobul corporatist, supermarket şi canapeaua din faţa televizorului. Este incredibil de trist, pe de o parte fiindcă astfel uităm să trăim, ne trezim în faţa morţii că nici măcar nu am ştiut cine suntem, că nu am realizat nimic în timpul pe care l-am avut, pe de altă parte este îngrijorător fiindcă ne transformăm într-o masă depersonalizată, teribil de uşor de manipulat. Un individ care nu ştie cine este şi pentru ce trăieşte este chiar mult mai uşor de dresat decât un animal înfometat, care stă pe lăbuţele din spate fiindcă ştie că astfel va avea un beneficiu din partea stăpânului.Un alt viciu pe care mi-aş dori să ni-l învingem este lipsa umorului. Poate părea ciudat că îl numesc “viciu”, dar cred că mulţi suferă şi pentru că nu mai ştiu să se distanţeze de întâmplări, să privească lucrurile cu ironie şi cu autoironie.

R.H. :

Poţi face o scurtă radiografie a literaturii contemporane, te rugăm?

Cristina Nemerovschi :

Ceea ce se întâmplă în prezent în literatură este, din punctul meu de vedere, extraordinar. Se scrie mult, apar multe cărţi, din care o grămadă sunt bune sau foarte bune. Cred, fără reţineri, că multe cărţi care se scriu astăzi vor fi capodoperele deceniilor următoare, dacă vom mai putea vorbi de capodopere şi dacă va mai exista public de carte. Este minunat că se scrie într-o atât de mare varietate de stiluri, e formidabil că se scrie liber (sau se încearcă lucrul ăsta), este interesant că avem atât autori cu pregătire literară, cât şi autori care vin din cu totul alte domenii dar au ceva de spus în literatură. E fascinant că putem fi la curent cu ce se întâmplă în multe culturi, că literatura practic şi-a deschis porţile şi, măcar pe planul acesta, putem comunica eficient. Iarăşi, este foarte interesant că avem atât literatură de nişă – care, din start, se adresează unui public restrâs, nu toată lumea o poate gusta şi înţelege – cât şi bestsellere, care ajung la milioane de cititori, după care se fac filme, şi aşa mai departe. Eu cred că avem nevoie de ambele. Avem nevoie să citim divers, avem nevoie şi de cărţi provocatoare, care să ne răscolească, să ne dea peste cap sistemul de valori, dar şi de cărţi liniştitoare, ca o călătorie molcomă cu trenul prin câmpie. Eu nu cred în ideea de carte proastă. Există unele cărţi fie superficiale, fie care nu şi-au găsit publicul potrivit. Dar cred că un om poate avea o revelaţie chiar şi citind o carte considerată “proastă”. Cititorul de astăzi are o şansă extraordinară – el are la dispoziţie atât literatura veacurilor trecute, cât şi pe cea care se scrie în timpul vieţii lui. Are o diversitate enormă din care poate alege ce să citească, ce cărţi să îndrăgească. Din păcate, se pare că îşi pierde tot mai mult interesul pentru ele…

R.H. :

Din câte ştiu, aparţii întrucâtva mediului de business cu cărţi din România , prin intermediul editurii Herg Benet Publishers. Cum este tratată piaţa de scriituri şi scriitori în prezent ? Simţi că ar trebui modificat ceva ?

Cristina Nemerovschi :

Da, ar trebui modificate foarte multe. Editurile ar trebui să fie mai atente la ce publică, librăriile ar trebui să fie mai responsabile cu titlurile pe care aleg să le scoată în faţă, publicul ar trebui să nu-şi piardă interesul, să acorde o şansă mai ales literaturii autohtone, să nu se lase descurajat dacă dă peste o carte care nu-i place, să mai încerce, sigur va descoperi şi ceva pe gustul său. Nici nu vreau să intru prea mult în discuţia legată de critici literari şi reviste culturale, pentru că aici mi se pare una dintre cele mai urâte bube în momentul de faţă, o bubă pe care mulţi o protejează, se poartă cu mănuşi cu ea de teamă să n-o spargă. Dar şi când se va sparge!… De aici pleacă o mulţime de lucruri care merg anapoda – critica şi revistele culturale sunt îngrozitor de mult rămase în urmă. Ele nu pot ţine pasul cu cititorul, iar de aici se creează o defazare care este dăunătoare tuturor. Publicului îi sunt băgate sub nas cărţi în care, fireşte, nu se regăseşte, obositoare, depăşite, rupte de lumea actuală, cărţi care nu-i spun nimic, astfel încât ajunge să creadă că toată literatură este aşa. Se leapădă de ea şi apoi se simte uşurat, nu are deloc sentimentul că a pierdut ceva. Gândeşte-te, cum ar fi ca revistele glossy să prezinte în paginile lor numai haine din secolul al XVII-lea? Ce ar crede omul de astăzi, care foloseşte revistele respective ca reper pentru modă?Revenind la public, el ar trebui cumva să-şi redobândească plăcerea lecturii. Este însă un lucru dificil, pentru că ritmul în care trăieşte este trepidant şi lectura îi apare ca desuetă, ca un pas în afara timpului pe care nu-şi permite să-l facă. Lectura nu-i aduce bani şi nici avansare în carieră (deşi ar trebui!), ba uneori din contră. Tocmai de aceea, este foarte important ca cititorul de astăzi să fie îndreptat spre cărţi actuale, cărţi despre lumea de acum, pentru ca el să-şi dea seama că literatura poate fi încorporată în viaţa lui obişnuită, că este o literatură A LUI, în care se poate regăsi. Literatura clasică se presupune că o învaţă oricum în şcoală…

În ce priveşte piaţa de carte de la noi, pot spune că este diversă şi bogată. Din cauza vânzărilor mai slabe, comparativ cu alte ţări, cred că editurile publică într-un mod mai iresponsabil, mai fără criterii – evident, un lucru paradoxal, deoarece, având un public mai restrâns, criteriile ar trebui să fie stricte şi foarte bine gândite. La noi este însă invers, vina fiind şi a publicului, care nu este îndeajuns de instruit încât să prefere mereu o carte bună în detrimentul uneia mai puţin bune. Dar, lăsând asta la o parte, se publică şi foarte multă literatură excelentă, care poate intra oricând, cu succes, în competiţie cu cea de afară. Există scriitori tineri incredibil de talentaţi. Uneori, pur şi simplu citeşti cărţile acestora şi mult timp după lectură încă nu te poţi dezmetici: cum pot autorii respectivi să trăiască într-o lume bolnavă şi stupidă cum este cea de astăzi şi să fie nişte fiinţe atât de bogate sufleteşte, de originale, de complicate, de neatinse de mizeria şi superficialitatea din jur?

R. H. :

Ce şanse acorzi culturii române, în privinţa scriiturii de calitate, în prezent?

Cristina Nemerovshi :

Şanse relativ mari. Cum spuneam şi mai sus, avem autori originali, talentaţi, cu o diversitate de stiluri. Materia primă există, important este ce avem cu ea, să nu o deteriorăm sau să o pierdem. Din nefericire, nu doar publicul larg este nepregătit pentru literatura de calitate, literatura vie, autentică şi originală dar şi, chiar mult mai grav, cei care sunt responsabili să o descopere şi să o promoveze. Chiar la Facultatea de Litere, care ar trebui să fie un reper, un cuib din care să sară apoi sute de talente literare, există profesori incredibil de învechiţi, care impun norme depăşite, care strică scriitura multor tineri, ce vin acolo cu idei bune, cu un stil autentic, dar şi-l prăfuiesc pe parcurs. Critica literară – revin la acest “porc spinos” al literaturii actuale – încurajează creaţii care ar stârni hohote de râs puse faţă în faţă cu literatura de afară. Autorul talentat, dar care nu are suficientă încredere în scrisul lui, este pur şi simplu pierdut. Lui i se va spune “scrie aşa, fiindcă aşa se scrie” iar el, bietul, dacă va renunţa la propria lui viziune asupra scrisului, va deveni o copie nereuşită a unui model prost.

Eu sper însă că lucrurile se vor mai schimba, în timp. Vom avea autori care vor supravieţui haosului de acum, îşi vor găsi drumul şi vor merge încrezători până la capătul lui. Cred mult în scriitorii actuali buni şi într-o anumită parte a publicului (publicul instruit şi care simte că are o nevoie puternică de literatură). Nu cred în critici literari, în reviste literare înjghebate pe masa soioasă a unei bodegi din texte alese pe baza nepotismului, în falşi mentori, în site-uri literare pline de neîmpliniţi (şi veşnic nepublicaţi) cu orgolii şi invidii, nu cred în capacitatea de discernământ a publicului larg, nu cred în competiţii literare, premii, gale literare “independente” şi în alte bătăi de joc, care se vor lucruri serioase, dar sunt glume proaste.

R. H.

Care e cea mai nefericită întrebare care ţi s-a adresat de când scrii?

Cristina Nemerovschi:

Să ştii că nu cred că am primit până acum o întrebare proastă J. Am primit poate doar întrebări ciudate, neaşteptate, dar şi acestea m-au bucurat, pentru că m-au îndemnat să reflectez. Cea mai trăznită întrebare cred că a fost: “Este M. cumva vampir?” :d Dar a fost o întrebare amuzantă!Mă deranjează puţin când sunt întrebată “Cu ce e cartea?”, dar propriu-zis nu sunt deranjată nici atunci, ci mai degrabă pusă în faţa unei situaţii dificile, ingrate, în care trebuie să fac un rezumat al cărţii, s-o încadrez într-un anumit gen, etc. Iar cele două cărţi publicate de mine până în prezent sunt oarecum greu de rezumat, întrucât nu acţiunea e neapărat miza lor, ci multe alte lucruri: personajele, atmosfera, stările, dialogurile, introspecţiile.

Altfel, îmi place teribil de mult să primesc întrebări, în special de la cititori, şi mă uimeşte de fiecare dată cum este percepută cartea. E foarte adevărat că practic citim o carte cu propriile noastre aşteptări, cu bagajul nostru de sentimente, şi căutăm în paginile scrise puncte în care rezonăm cu autorul. De asta şi cred că fiecare cititor îmi percepe cartea într-un mod unic. Fiecare şi-l imaginează pe M., personajul principal din Sânge satanic, într-un mod cu totul aparte de cum o fac ceilalţi, ca să-ţi dau un exemplu concret.

R.H. :

Dar cea mai valoroasa întâmplare  – spiritual vorbind?

Cristina Nemerovschi:

Cele mai frumoase şi valoroase întâmplări, de când am publicat prima carte şi până acum, sunt pentru mine întâlnirile cu scriitori pe care îi admir de foarte, foarte mult timp. E un sentiment greu de descris acel moment în care întâlneşti un scriitor pe care-l iubeşti şi el îţi spune că ţi-a citit cartea, că i-a plăcut, te felicită şi te îndeamnă să continui să scrii. Chiar şi simplul gând că un astfel de om pe care-l admiri şi care ţi-a influenţat, prin cărţile lui, nu doar scrisul, dar chiar şi felul în care trăieşti, acest om a petrecut ore din viaa lui lecturându-ţi cartea… e pur şi simplu un sentiment minunat.

Mă bucur că i-am întâlnit şi cunoscut astfel pe Mircea Cărtărescu, Emil Brumaru, Doina Ruşti, Dan Lungu, Alexandru şi Mihail Vakulovski, Octavian Soviany, Florica Bud, Mariana Gorczyca, Adrian Suciu, Iulian Tănase, sau mai tinerii Claudiu Komartin, Aleksandar Stoicovici, Ştefan Bolea, Leonard Ancuţa, Andrei Ruse, SGB, Ofelia Prodan, Marius-Ştefan Aldea, Marius Stancu şi mulţi, mulţi alţii.

R. H. :

  Ai un desert preferat?Care?

Cristina Nemerovschi:

Chiar era cazul să revenim şi la lucruri ceva mai frivole, după atâtea concluzii despre lumea literară! J Pentru că sunt în perioada asta aniversară, prăjitura mea favorită e pentru moment tortul de ciocolată Dar, în general, sunt multe, foarte multe, de la îngheţată, frişcă, prăjituri cu cafea, cu fructe, etc, mai bine ne oprim aici J.

R. H.:

Mâine implineşti o varstă frumoasă, aşa că profit şi eu şi iţi spun ..La mulţi ani!

Cum petreci de ziua ta?

Cristina Nemerovschi:

O să încep petrecerea cu lansarea noii mele cărţi, romanul Pervertirea, la care am mulţi invitaţi, îi am pe scriitorii Ciprian Măcelaru, Leonard Ancuţa, Radu Voinescu, pe actriţa Tamara Roman, care ne va încânta cu o lectură din carte, şi formaţia Semne, care va susţine un concert. După lansare, o să avem şi after-party, unde voi sărbători noua mea vârstă J Mâine, nu ştiu, cred că mă voi odihni puţin, după care, cine ştie, poate mă apuc de o nouă carte!

R. H. :

Pe când un nou roman?

Cristina Nemerovschi:

Eu sper că în toamnă va fi gata continuarea romanului Sânge satanic, pe care-l aşteaptă cititorii primului. În paralel mai lucrez şi la alte cărţi, am un roman pe trei sferturi scris, dar şi un volum de povestiri. Să vedem cât de productivă şi de plină de inspiraţie – sau nu! – va fi vara lui 2012.Îţi mulţumesc mult pentru întrebări, mi-a făcut o plăcere deosebită dialogul nostru.

R.H.:

Mulţumesc şi eu pentru timpul şi paginile pe care până în prezent ni le-ai dăruit şi fie să crească de la an la an titlurile lucrărilor tale pe rafturile noastre de acasă! În încheiere, pentru ca cititori mai vechi sau mai noi să îşi creioneze o idee vis a vis de romanul tău, amintesc că Pervertirea are ca personaje centrale un scriitor, un pictor şi o prostituată, toţi în căutarea unei adolescente dispărute (Amalia) şi a  răspunsului la întrebarea :< cât de mult eşti dispus să sacrifici pentru artă!?>

 

Sursa : http://rudianahermeczy.wordpress.com/2012/05/13/despre-declin-moral-vici...