„Exista, printre prietenii, amicii si cunostintele lui Silviu Gherman, o opinie recurenta, ca ar avea, totusi, ceva la cap. Desi simplista ca formulare, aceasta parere contine, desigur, adevar.  Cititorii volumului sau de debut, Scurta si plictisitoarea viata a lui Kjus stiu deja ca Silviu Gherman priveste lucrurile cu ceea ce stramosii nostri interbelici numeau „o luciditate rea".
In romanul Cele mai frumoase creiere, ea este aplicata unei timpite artistice din „Litere", unui dealer (cel mai crutat din acest punct de vedere) si unui tinar crestin ortodox. Sa ne inchipuim ca cei trei mai sint (sau au fost) si prieteni si alte lucruri despre acest roman demn de pana unui Kennedy Toole nu va mai spun - decit ca la un moment dat este redata o emisiune probabil fictiva de-a lui Cristian Tabara si ca in alta parte un cuvios frate este sarutat apasat pe buze pina sa apuce sa schiteze cel mai mic gest de aparare. Mie nu-mi mai ramine decit sa sparg cu nesat o sampanie in cotorul cartii si sa le urez mult noroc ei si in general, autorului, cel mai chinuit de talent om pe care l-am cunoscut." (Ionut Chiva)

„«Daca Patapievici trebuie citit ca tragicii greci», Silviu Gherman trebuie luat ca un episod foarte bun din South Park. Romanul provoaca orgasm punk dupa orgasm punk. Semidocti obnubilati de splendoarea culturala a interbelicului, elitisti pretiosi, evanghelisti americani cu «ginduri pozitive», mnac-isti/urbani gotici cu egocentrisme emo, contraculturnici - pe scurt, toata floarea urbana/fauna de wannabes si bovarici aparuta in ultimii ani. Altfel spus, primul roman tinar care nu se mai iubeste nici cu hedonismele anilor '60, dar nici cu anii de aur dintre razboaie." (Adrian Schiop)