Zilnic

 

In fiecare zi

Are să cadă întunericul

Peste vorbele noastre

Despărțindu-le.

 

 

Zbor

 

Pe o vreme de pierzanie

Am început să zbor peste păduri nesigure

Cu netine de mînă

Dar mi-ai fi putut oferi un cîntec

Să văd mai bine

Cum în fiecare copac

Se leagănă cîte un suflet,

Intotdeauna al meu.,

 

 

Cuplu

 

Mai deunăzi

 Trebuie că eram Elena și Paris

Mult în afara orelor împărțite

Din clădirea posacă și nemulțumită

Unde femeia fluture

Cu un gest sigur

Incuia ușa complice

ßi cu un altul, plin de glorie

Iși arunca hainele în  privirile mele.

 

 

Călătorie

 

Vara apucase să devină o ființă vie.Nu ne mai găseam drumurile,cărările și nici cuvinte pentru a ne plăti datoriile .

așa că trebuia să plec.

Trebuia.Era interesant să intru în gara de călători anonimă care arăta ca o damigeană pătrată din care aveam să fiu turnat într-un vagon unsuros care mirosea în chip existențial a urină.De fiecare dată uitam să privesc pămîntul plin de adevăr și aveam siguranța că pornea gara.

Toată lumea zicea că venea Codlea pe picioarele ei și cu o floare în mînă ,deși nu aveam mana,cu atît mai mult cu cît neșansa  mă îmbiase să dau un concert bufonilor căci după reprezentație aveam să fiu nelipsit. La asta mă rățoiam în toaleta compartimentului garniturii de cale ferată care își schimba culoarea.

Ne apropiem de stația Codlea,loc de plecare către toate privatele importante și identificabile.De aici am intrat în necurmatul perete,fără nici o analiză a potrivelilor și a nepotrivelilor surprinzătoare ca mai toate cazurile de pierdere a identității.

Doinița mergea către ea și către mine așteptînd răbdătoare orice cădere,orice încercuire.

După gară urmau cîmpiile imense care mă găzduiau cu o tenacitate încăpățînată și dirijată cu o baghetă divină.

Pînă spre Făgăraș mai trebuia să trecem prin tunelul de un minut în care toate maimuțele gemeau adînc,pînă la venirea conductorului care avea să dispară în neființă.

Aurora mergea și ea înainte pe o linie absolut paralelă,așteptînd uneori în cîte o localitate zborul păsării fără nume.

Perioade de buze umede și perversiuni,frică de învinși care s-ar fi putut revărsa galbeni peste orice margini.

In Făgăraș URMA să depășim neantul cu mult și unii ÎNCEPEAU să își aprindă chiar și numele și să îl fumeze interminabil.

Stăteam la rînd după apă vie deși vînzătoarele făceau plajă cu nepăsare.

Ne-am urnit nerostit de acolo fiindcă urma un ținut nou,noduros,cu mușchi vînoși de om purtat mereu la munca ogorului.

ßi denumirile erau ciudate.

Iar garnitura ștrecerii în neființă eșuase în netrebuință deși coridoarele îi erau lăsate mereu nespălate,cu pete mari de vorbe la vedere.

Intreprinzătorii veniseră între timp și au început să ia bucăți mari pentru a le asculta cîntecul în timp ce trenul meu depășea Avrigul și Mîrșa,făcînd puțină altădată înainte de a intra în Podu Olt.

ßi da,cu siguranță,puteam să văd ambele poduri,unul extrem de rectiliniu iar celălalt un vals,la mică distanță unul de altul.

In stație mă aștepta cu mîna întinsă un drum perpendicular pînă în Turnu Roșu,în față,iar în spate cîrciuma aceluiași Bebe,vărul care mă agățase în semne de întrebare în așteptarea clienților ,de care toată lumea zicea că e coborît din cer.De fapt trebuia să poarte șorț alb peste burtă ca să nu îi vedem gîndurile colcăind ca niște șerpi de cafenea .Acasă mai ajungea cu un paradox. Alături de prima zăpadă călătoreau și spovedaniile mele pînă în jurul bisericii lui Matei.

Drumul către Turnu îmi fu dat să îl fac pînă la mijloc.

Acolo stătea întinsă cetățuia Mariei Tereza căre îmi spuse că nu avea rost să merg mai departe.

PRIVESTE ,îmi spuse ea și îmi făcu semn către comună.

Turnu Roșu fusese așezată la mai mulți kilometri înălțime și nu se mai auzea nici măcar dangătul clopotelor bisericii.

Iar vacile și oile rămăseseră și ele jos,neștiind cum să ajungă la casele lor.

ßi peste o jumătate de oră avea să oprească în Podu Olt ultima speranță care avea să mă poarte pînă la damigeana pătrată.

Nu mai aveam nici măcar cuvinte.

Plecasem fără să ies din culoare.ßi negrăita Doinița mai întinsese încă o prăpastie largă și îmi făcea semn să sar înăuntru.

Avea ea să acopere totul cu milă.

Şi veșnică pomenire.

 

 

 TRECERE

 

Măi cetățeni la numărătoare.

Voi știți ce e îla gînd negru?

Este episodul pe care îl ai cînd începi să întrevezi posibilitatea ca în scaunul de la toaletă să stea la pîndă un șerpe ,nerăbdător să te pui jos cu nevinovăție, să-ți faci nevoile acolo, mică, mare, și el, individul , să prindă momentul prielnic și să te muște de părțile moi, care vasăzică de c..., sau Doamne ferește,chiar de momițe și aleluia urmași?

Nu,nu, nu cred că s-a gîndit nimeni la o astfel de ipoteză cu totul și cu totul posibilă și prin urmare noi ne punem jos fără nici o bănuială. Dar dacă?...

Eu am început să mă uit în interiorul obiectului cu toată atenția și nu fac nici cel mai mic gest fără o cercetare prealabilă, fie presiunea aia cît de mare.

De cîțiva ani o execut în liniște și sufletul mi-e împăcat cu plaiurile veșnice.

Dar am făcut greșeala să i-o spun lui Nae. Care a rămas cu dumicatul la mijloc, m-a privit lung și mi-a zis-

DAR DACA SERPELE A TRECUT PRIN APA IN PARTEA CEALALTA A SIFONULUI?

Ei uite, la chestia asta nu mă gîndisem. Şi au început iarăși cercetările...

 

 

Ziua păcălelilor

 

Plouă cu bani.Uitați-vă afară,ce mai așteptați?Să cadă frunza?

Dacă s-a lăsat întunericul înseamnă că ați scăpat ocazia,dragilor ...

Astăzi am zis că nu scriu un rind măcar dar nici nu s-a făcut bine dimineață că nevasta m-a și dat jos din pat cu piciorul ,m-a pus să mă îmbrac și mi-a adus aminte că trebuia să mergem la laborator pentru analize.

După ce m-am îmbrăcat mi-a spus că așteptăm taxiul afară dar așteptarea s-a lungit la 25 de minute pline de gerul unei ierni care aflase de mica noastră excursie.

După o veșnicie a apărut și șoferul care a lăsat geamul jos,a scos un cap zîmbitor și ne-a întrebat dacă nu era cumva 1 Aprilie.

Ba da,cu totul și cu totul ba da .Ajunși în fața clădirii medicale omul nostru mi-a spus mie,chiorului,că ajunsesem și a oprit mașina la care eu am deschis portiere pe jumătate ca să cobor dar șoferul a mai înaintat cîțiva metri pentru o poziție mai convenabilă,moment în care portiere mea a lovit ușor un stîlp de beton,mama lui de stîlp.Norocul meu a fost că nu am pățit nici măcar o zgîrietură.Incepea ziua păcălelilor.

La laborator am intrat la toaletă și după ce am terminat mi-am strigat consoarta care a deschis ușa exact în momentul în care capul meu se găsea în dreptul cantului de lemn,potriveală în urma căreia m-am ales cu un cucui de toată frumusețea.ßi-l port sănătos.

Mai trebuia să mai așteptăm pînă la plecare așa că i-am cerut partenerei de cameră să îmi cumpere o cafea și cît timp era plecată mi-am zis că nu mai era posibilă nici o surpriză.

S-a întors veselă și mi-a întins cana care avea un capac protector.

Nu am desfăcut-o.Am mai lăsat lichidul să se răcească.

Peste zece minute am dat capacul la CĂȚEI.

Doamne,era ceai,nu cafea după cum cerusem.Către casă ne-a dus un alt taximetrist.

Mi-am zis că aveam să ajung în Rai și urma să mă vîr în pat,să nu mai pățesc nimic,sfinte Petre .

La naiba de zi a ÎNȘELĂTORIILOR.

Iar sub plapumă a fost totul perfect pînă aproape să adorm,clipă în care femeia de serviciu care are grijă de mine a uitat că era Lunea Paștelui catolic și a început să orăcăie că venise să mă aranjeze.

ßi abia adormisem.

Nici vecinul de mai sus,portughezul de Armando,nu cred că aflase că era sărbătoare căci exact la o jumătate de oră după ce adormisem a început să își repare motocicleta,o nebunie de Yamaha de o mie de centimetre cubi.

Mă dusese săptămîna trecută cu mașina în oraț așa că nu puteam să îi reproșez zgomotul.

Şi nici să îl bombănesc,că era băiat bun.

Şi mă gîndeam că dacă aț fi ieșit la o bere în centru,précis că avea poliția să mă prindă.

Mai rămăseseră doar cîteva ore din această zi plină de glorie așa că am luat hotărîrea plină de înțelepciune de a mă închide singur în camera ți de a mă ruga la icoană pînă spre miezul nopții cînd avea să dispară orice pericol.

Ruga mea fu îndelungată și cu ochii pe ceas.

Şi cînd mai aveam doar cinci minute pînă la douăsprezece,am simțit icoana de pe perete căzînd și singurul loc pe care putu să aterizeze fu capul meu pătrățos .

Şi după un minut sună de miezul nopții

Prea tîrziu.