Intâmplări din ultima vreme

Intâmplări din ultima vreme

"Buna dimineaţa John, pe mine mă cheamă Larry şi aş dori să ţi-o prezint pe soţia mea Susan. Ai adus banii? Dacă totul e în regulă batem palma şi o poţi lua pe Susan la tine acasă... ." Aşa ar suna un dialog recent în Marea Britanie unde un om de afaceri a oferit unui soţ 1 milion de dolari (probabil că soţul nu are încă mare încredere nici în Lira sterlină, Euro şi nici în dolarul... Canadian, sau, cel mai probabil, benficiarul tranzacţiei mercantile este... American, unde banul e...

întâmplări din apropiere

"Buna dimineaţa John, pe mine mă cheamă Larry şi aş dori să ţi-o prezint pe soţia mea Susan. Ai adus banii? Dacă totul e în regulă batem palma şi o poţi lua pe Susan la tine acasă... ." Aşa ar suna un dialog recent în Marea Britanie unde un om de afaceri a oferit unui soţ 1 milion de dolari (probabil că soţul nu are încă mare încredere nici în Lira sterlină, Euro şi nici în dolarul... Canadian, sau, cel mai probabil, benficiarul tranzacţiei mercantile este... American, unde banul e... Dumnezeu) în schimbul păstrării permanente a soţiei acestuia. Putem să analizăm această ştire laconică din mai multe unghiuri; întâi de toate, este o afacere? Adică poate omul este un fin psiholog, a găsit o femeie pe cinste şi iată ca un om de afaceri, ocupat cu manevrarea banului şi-a dat seama că ar fi o partidă bună şi pentru el, dar pierzând trenul a acceptat în schimb să plătească. Un contract comercial, soţul de profesie rotunjindu-şi astfel veniturile pe viaţă din vânzarea a două-trei soţii perfecte altor doritori. Pe de altă parte s-ar putea să fie un fenomen de exploatare socială, omul de afaceri având nevoie de o consoartă sau "o lucrătoare" (cum spune o colegă de servici când pleacă acasă - "mă duc la al doilea servici, la domiciliu, spălat, călcat, curăţat şi hrănit doi trântori" - fără nici o aluzie la starea de fapt de la mine de acasă!... @ * % * $) docilă în treburile casnice, sau îi trebuie un om de bază la vreo afacere, lucrătoare mulţumită cu remuneraţie mică, şi s-a gândit că un contract matrimonial ar rezolva problema. în al treilea rând, poate omul a ajuns la o vârstă când nu mai poate, sau nu are timp să alerge după "fuste" şi preferă să plătească "marfa livrată la domiciliu". Sau, mai ştii, are omul nevoie de aventură şi banii îl dau afară din casă, tipul ăsta de afacere extremă fiindu-i la îndemână. Extrapolând, ce am face noi în cazul real al unei "propuneri indecente"? Ajungând să trăim şi să asimilăm cultura şi valorile (?!) americane, cum am reacţiona la o astfel de propunere? Pornind de la premiza că orice (şi... oricine ) are un preţ, cât ar fi dispus fiecare să primească (sau să plătească, dacă e cazul) pentru a-şi... împacheta partenerul?

Fiind mai uşor, am început cu consoarta mea care mi-a declarat: "Gaspare, 1 milion nu e un preţ prea bun dacă e să te vând pe tine, mă face să mă gândesc şi aş încerca să ridic ştacheta la trei milioane (deh, inflaţia) mulţumindu-mă şi cu două; pe urmă mai vedem noi..., mai moare măgarul, mai cade samarul... poate mă întorc să mai explorăm viaţa de unde am lăsat-o; dacă nu se poate, asta e, te descurci tu cumva şi eu rămân cu banii... şi amintirile..." Eu am tăcut, cum bine ştiţi oricum ai pune problema nu e bine cu femeile: dacă nu o dai pe un milion, "dar ce, eu nu valorez nimic pentru tine", dacă te mulţumeşti numai cu unul "numai atâta valorez eu în ochii tăi?", dacă ceri mai mult "ai ajuns să mă vinzi pentru năravurile tale... ", dacă nu o dai pe toate milioanele din lume "dar prost mai eşti, aşa mi-a trebuit dacă m-am încurcat cu un sărăntoc ca tine... " în concluzie, treaba la mine e mai delicată. Dar la dumneavoastră, dragii mei cititori? O sa vedem compatrioţi prin Richmond, Burnaby sau New Westminster umblând cu buzunarele pline de bani căutând viitori clienţi "pe contract" pentru viitoare partenere? în fond, multe voci spun că societatea americană/canadiană nu prea oferă ceea ce s-au aşteptat mare parte din aspiranţii la emigrare, iată un nou exemplu de "continent al tuturor posibilităţilor". Eu zic că dacă tot suntem într-o oarecare criză economică, vorbiţi domne cu soţul sau soţia şi faceţi contractu', că poate aşa e mai bine; dacă nu aveţi "coraj" sau nu vă cunoaşteţi clienţii, io, Gaspar, ca orice întreprinzător, mă ofer să intermediez astfel de contracte contra unui comision de 10-15%, după caz şi după marfă...; dacă nu posedaţi "material", importaţi ceva din ţara natală la discount şi urmăriţi preţurile la bursă pentru un profit pe investiţie cum se cuvine; probabil că situaţia va fi mulţumitoare atât pentru... "marfa" importată (după cum ştim cu toţii economia în România - proastă -, corupţia - excelentă;

pe la noi prin ţară
"mafia" ne omoară...

lista de aşteptare la emigrare fiind lungă de cel puţin trei ani; tranzacţia va fi benefică şi pentru românaşul descurcăreţ din BC/Toronto (că la Montreal sunt cam puţine şanse, dat fiind faptul că acolo... e oamenii mai... inghesuiţi@minte...) el pornind astfel o carieră antreprenorială de succes.

Eu zic să vă mai gândiţi, trimiteţi un mesaj "anonim" la redacţie pentru "bursa Gaspar" şi vedem noi cum facem. Până atunci mă duc să cumpăr ceva, un cadou barosan pentru Samanta mea (am uitat să fac prezentările, Samanta(amanta) Consuela Rogoz este consoarta şi... lumina ochilor mei... @ $ % $^%^&) că o să citească articolu' şi o să fie aşa de nervoasă încât o să fie prima cu oferte la "bursa Gaspar", măcar să mă vândă la un preţ bun şi la o ofertantă, mai aşa, cu fizic şi cont la bancă plăcut, de aia trebuie "unse" căile tranzacţiei, să îmbunez şi io femeia să mă dea la o ofertantă gigea, "ftă de fată", bazată şi cu iaht. V-am pupat şi aveţi grijă, deasupra capetelor fiecăruia este o etichetă cu un preţ, depinde de dumeavoastră ce faceţi şi cum evoluaţi în această situaţie.

întâmplări din depărtare

Acum că se apropie vara şi compatrioţii noştri din România se pregătesc cu mic cu mare pentru concedii, vacanţe şi escapade de amuzament, să vedem cum stau ei şi ce posibilităţi au. în primul rând trebuie rezolvată problema locativă, un metru pătrat de suprafaţă locuibilă fiind între 50 - 500 USD, funcţie de oraş şi poziţie (location, location, location!); un apartament în Bucureşti, 100 metri pătraţi, zonă bunicică, 50000$; casă în zonă bunicică, 200-300.000 $; viluţă în zonă bună, 1 milion $ (fir-ar să fie, mai greu ca-n West Vancouver, să dai cu tunu' şi nu găseşti la Bucale chilipiruri...); odată rezolvată "cazarea" permanentă, viitorii vilegiaturişti pot să-şi îndrepte atenţia spre o maşină mai de doamne-ajută ca să se deplaseze în vacanţe. O Dacie cam 9000$ canadieni (nouă şi în-Solenza) ar putea fi un început, un Seat sau Skoda 16-20.000 de CAD sau un VW 30000$ ar fi următorul pas terminând cu Mecedes sau BMW X5 la 70000$.

Ultima decizie care ar trebui sa fie luată este "unde mergem la vară?" Pe litoral 10-20 milioane Lei un sejur de 10 zile, aprox 1000$ CAN; daca vreţi mai mult confort şi servicii, căutaţi litoralul grecesc sau turcesc la acelasi preţ. Pentru economie, în Bulgaria sau Croaţia la 600 CAD pentru zece zile. Pentru cei mai serioşi, concedii în Europa de la 1500 -2500 CAD în sus.

Cam astea ar fi problemele estivale; cum se descurcă naţia cu... finanţarea la aceste capitole? Păi stăm bine, guvernul a anunţat că avem creştere economică şi toate sunt bune şi frumoase. La nivel European, specialiştii UE au calculat PIB pe cap de locuitor în Romania la 1800 Euro/an, adică 250 CAD/lună (media europeană - 20.000 Euro, aprox. 34.000 CAD); salariul mediu în Romania pe luna martie a fost brut 6,5 milioane Lei, net 4,7 milioane Lei, iar pensiile au crescut, pensia medie ajungând la suma de 2,5 milioane Lei.

Ca să rezum pentru cititori, un om al muncii mediu se alege cu 200 - 300$ Can/lună, plăteşte în medie 100 - 150 $/lună hangarale şi servicii, o familie de slujbaşi are 2-3 copii şi consumă mâncând cam 200 $/lună folosind produsele din "coşul zilnic" de belşug calculat de guvern. Dacă are haine e bine, dacă se bagă la shopping îl mai costă 100 - 200$/lună. Cheltuielile lunare cu o maşină, daca o are, se cifrează şi ele la minim 50 - 100$/lună, în caz că maşina este deja achitată şi nu mai sunt rate de plătit. După o viaţă îndestulătoare şi plină de comfort omul mediu al muncii iese la pensie cu gândul la bucuriile senectuţii şi începe să-şi cheltuiască cei 150$ pe tot felul de pofte cum ar fi pâine, lapte, medicamente şi căldura la bloc.

încercând să iau temperatura vieţii româneşti, m-am lovit de agitaţia asta estivală, că toată lumea cumpără apartamente şi vile de vacanţă, preţurile au crescut şi e concurenţă (!?) mare; la mare nu mai poţi decât în Grecia şi e buluceală la agenţii pentru sezonul de vârf; maşinile trebuiesc comandate din timp, că e listă de aşteptare; aoleo, Samanto, păi noi stăm aicea în Vancouver şi nu producem nimc şi fraţii noştri, ia uite, se descurcă.

Ceva îmi scapă, ori statisticile astea europene sunt apă de ploaie, ori românaşii muncesc câte cinci slujbe fiecare, ori ai noştri au o maşină de făcut bani, ori toţi bunicii au fost putred de bogaţi lăsând moştenitorilor averi babane, ori eu sunt prost şi Samanta are dreptate când m-a arătat cu degetu' în faţa comunităţii ca pe un luzăr.

Eu acum ce să fac, îmi iau bilet de odihnă la Chilliwak la căsuţe şi duc copchilu' la ştrand, încerc să caut vreo rudă mai avută să-mi lase şi mie ceva gologani moştenire, ca să pot să privesc cu mândrie în ochii Samantei când o să vin acasă într-o Toyota Echo, cu brăţară de aur la mână şi bilete de distracţie la PNE. Până atunci vă las să vă decideţi în ce paradis vă petreceţi concediul, nu uitaţi:

La mare faci senzaţie
Dacă scapi de insolaţie
Berea Bergenbier
Face gaură-n chimir!

Ola şi m-am dus, o aud pe Samanta trăbăluind prin bucătărie, mai bine mă duc să fac curat, ceva prin casă, că poate uită de concediu şi o păcălesc cu o ieşire la braserie, la ocean, aicea la "Malone".

Gaspar et Samanta Rogoz
Gaspar estival
Cu mâna-n "caşcaval"