Noi, amintirile - (Coloana a cincea)
Amintirile vorbesc în şoaptă
Sub pietrele roase de timp,
Rămăşiţe ale templelor
Distruse de privirile
Îngerilor decăzuţi.
A cincea coloană încă tremură
Şubrezindu-şi fundaţia
În lacrimile oamenilor uitaţi
De dor şi de pasul către
Un mâine pierdut
În ceaţa deznădejdii.
Amintirile se renasc în şoaptă
În memoria aproape mută
A zidurilor amorţite
De linişte şi de mucegai.
Dar se aud strigătele
Neputinţei sfâşiate de dorinţa
De a trăi, dincolo de tăcere.
Noi, amintirile, ucise cândva
De uitare, aşteptăm
Lacrimile primăverii ascunse
În conştiinţa muritorilor rutinaţi,
Blazaţi şi rătăciţi în gări pustii,
În trenuri fără destinaţie,
În plicuri sigilate, netrimise.
Noi, amintirile vrem glas şi lumină
Pentru a vesti naşterea
Celei de-a şasea coloane.
14-15 iunie 2012
Comentarii