Cuvinte ce nasc cuvinte

În chinurile facerii

ies cuvinte plăpânde cu aripi,

albe și dulci de calde…

 

Nu… nu mai încape iubirea în cuvinte.

 

….

 

Cuvintele nasc cuvinte.

Cuvinte frumoase, nume proprii, ceruri cu Dumnezeul nostru prin ele,

trecuturi cu ochi de viitor, balauri cu fețe de copii,

Tu… cu norii ce curg în prezent

pe valuri de heruvimi.

 

Pe iconostasul bisericii domnesc cuvinte de lut:

cereri, strigăte și mulțumiri. Cuvinte ce plâng acum,

se vor odihni în paradisul cuvintelor fericite.

 

Altele sunt învelite în aur, cu pietre prețioase la gât,

cu sânge albastru, cu frunze de finic la picioarele lor…

adorate.

 

Se nuntesc cuvintele între ele

pe învoieli negre,

se vând ca sclavele

acum și în vecii vecilor.

 

Cupe de lemn ale îngerilor păzitori

așteaptă rugăciunile cuvintelor,

de ieri, de ieri, de mii de ieri nimic nu se întâmplă

nou și vechi.

 

Cuvinte binecuvântate:

fără dorință, fără dăruire,

fără durere, fără visuri…

 

Cuvinte deveniți acum oameni!