Iluminare

Iluminare

”Dacă poți gândi atât de profund încât să redescoperi rădăcini spirituale ale gândirii, dacă poți recunoaște gândurile ca ființe vii, spirituale…Dacă îți poți dezvolta un sentiment al propriei individualități atât de puternic încât să devii conștient de interacțiunea ta cu ființele-gând care te străbat, și totuși nu te lași copleșit de această realitate…Dacă poți recrea străvechiul sentiment al miraculosului și să-l folosești pentru a trezi voința ce așteaptă dormitând în cel mai adânc ungher al ființei tale…Dacă flacăra iubirii pentru semenul tău ți se înalță din inimă și te face să verși lacrimi de compasiune…

…înseamnă că ai lucrat asupra celor patru elemente. Ai început deja procesul de transformare a lor. Aceasta este misterioasa lucrare despre care vorbește Sfântul Pavel în 1 Corinteni 13. ”Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi recunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

(Jonathan Black)

 

 

”-Trebuie să ai curaj, mi-a zis bătrâna indiancă. Vei trăi o experiență unică pășind dincolo de marginea timpului. Experimentând nemărginirea poți să înțelegi că suntem ființe luminoase pornite într-o lungă călătorie către stele.”

Umbra serii creștea și femeia din fața mea, cu chipul acoperit de un șal negru, ținea în mâna dreaptă o lumânare aprinsă murmurând o incantație ciudată. Privindu-o cu sinceritate în ochi, i-am confirmat că sunt pregătit să pornesc alături de ea în călătoria magică la care nu visasem niciodată. Știam că nu era nevoie de prea multe cuvinte. Mi-a plăcut întotdeauna să forțez limitele. Am vrut să știu ce se află dincolo de... Până când am simțit carnea sfârâind la atingerea flăcării incandescente. Și nu durerea m-a oprit. Pentru că am învățat s-o îmblânzesc. Nici frica. Pentru că am conștientizat lumea și timpul din care venea.

Pentru o clipă, i-am văzut ochii negri, arzători, privind fix către creștetul capului meu și aproape că n-am avut timp să văd când m-a atins scurt, precum un fulger, în dreptul inimii. Apoi, cu ambele brațe ridicate, a început să împartă aerul din jurul meu, să-l apropie, să-l depărteze, îmblânzindu-l spre a-l transforma într-un fel de mantie protectoare.  Am avut parte în viață de câteva momente de tristețe profundă când am simțit că mi se rupe pieptul în două de durere, dar ceea ce trăiam acum nu mai simțisem vreodată. Imagini cunoscute, dar niciodată văzute, apăreau flash-uri, flash-uri, ca pe o veche pânză de cinematograf. Am simțit sufletul  că  se prelinge  undeva în afara mea ca un fir de apă învolburată de munte strunită de trecerea  printre două stânci.

”-Nu te teme”, mi-a zis femeia, în continuare. Nu te mai opune, lasă totul să curgă.” Ușor de zis, greu de făcut. Fusesem învățată să fiu centrul Universului- vanitate, mândrie, încăpățânare... Am fost dintotdeauna cu capul în nori, dar cu picioarele bine înfipte în pământ. Nu-mi aminteam să mă fi protejat cineva în momentele mele de cumpănă. Așa a fost să fie. Un albastru marin spre indigo care-mi pârjolea retina. O luciditate dureroasă dădea forță tuturor viziunilor ce apăreau din când în când. M-am tot opus, încercând să-mi înfrâng durerea din interior, să mă scutur de starea de amețeală pe care n-o  mai suportam. Până am obosit. Pur și simplu, mi-am spus, fie ce-o fi, cedez și gata! Pentru mine nimic nu putea fi mai rău decât slăbiciunea de-a ceda fără să lupți până la capăt de parcă toată viața n-ar fi fost decât o încleștare lipsită de sens. În sinea mea, știam ce mult mi-a dăunat această cerbicie în viață.

Mintea a căzut într-o stare de amorțeală  și am simțit o detașare totală – acum, eram spectatorul propriei mele vieți. În clipa în care, lăsând garda jos, așteptam să mi se întâmple tot ce-i mai rău, lumea din afara și din interiorul meu s-a echilibrat. O lumină blândă și caldă de un galben ireal m-a inundat și un val de liniște  amestecat cu Iubire mi-a pătruns până-n ultima fibră. Mă simțeam de parcă aș fi plutit într-o mare caldă și tăcută,  în care un Magician pusese tot ceea ce risipisem de-a lungul vieții. Am simțit două mâini delicate masându-mi scalpul și, ca prin vis auzeam acea incantație ce semăna cu un cântec de leagăn. Un sentiment de calm și de seninătate m-a cuprins ca atunci când te trezești dintr-un somn lung și odihnitor. Avusesem atâta nevoie să mă regăsesc pe mine însămi! Să mă scutur de toate măștile și să retrăiesc starea de inocență pe care o pierdusem în clipa în care am conștientizat duritatea lumii în care intrasem. Experimentasem o stare de grație asemeni celei pe care o poți simți doar prin rugăciune și prin iubirea generoasă a lui Dumnezeu.  Femeia m-a privit cu blândețe în timp ce șalul îi alunecase pe umeri, s-a apropiat de mine și mi-a strecurat în mână un șirag de mărgele din semințele unei plante cu puteri vindecătoare.

”-Să ai încredere în tine de-acum încolo. Tot ceea ce s-a întâmplat a fost făcut de tine însăți. Eu doar ți-am oferit spațiul sacru încărcat de energia ființelor luminoase din lumea Spiritului care te-au ghidat. A fost necesară renunțarea la propria identitate și la ego-ul tău atât de limitat care-ți înlănțuise sufletul.” Alături de ea, pășisem  în nemărginire, acolo unde  timpul nu se născuse încă și ca atare nu avea să moară niciodată- pășisem în Sacru părăsind cursul timpului liniar. Nu oricine are curajul să experimenteze un astfel de moment unic în care miracolele pot avea loc și îți  permit să experimentezi Iluminarea în afara timpului. Numai pătrunzând în Infinit poți uita suferința trecutului și poți clădi viitorul pe noi coordonate Noi înșine suntem propriile noastre povești  de viață și  fiecare celulă a corpului nostru e aptă să primească noi informații. Spațiul sacru în care intrasem  părăsind lumea concretă mă ajutase să-mi resetez Ființa, ghidată de entitățile venite din Lumină.

”A cunoaște, a iubi…”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cenaclu Literar: