Fenomenul interpretativ în perioada postmodernă

[[wysiwyg_imageupload:362:]]

Postmodernismul muzical din punctul meu de vedere este un comportament artistic sau o atitudine estetica vis-à-vis de alăturarea unor mulțimi de valori, culturi și tendinte ce apar inacceptabile sau incompatibile la prima vedere.

Acest punct de vedere s-a cristalizat treptat în urma unor studii ce și-au propus definirea unui vast fenomen artistic contemporan lipsit de lideri, ideologii unice și granițe stilistice bine delimitate.

In esență, postmodernismul poate fi definit ca un răspuns pozitiv, non-conflictual la întreaga mulțime de întrebări ce vizează identitatea artistului situate cronologic la sfârșitul ultimelor decenii ale secolului XX cât și începutul secolului al XXI-lea.

După cum se cunoaște și se certifică prin numeroasele cercetări,în spațiul postmodern, artele rafinate și cele de consum se întâlnesc, iar compozitorul este liber să citeze, să alature și să transforme idei și concepte ce transcend granițe culturale sau perioade istorice. Muzica îmbrățișează fără discriminare atât genuri și procedee neglijate ce aparțin trecutului, cât și stiluri și practici ale prezentului considerate “a priori” incompatibile.

În termeni abstracți, definirea postmodernismului muzical este relativ facilă. Acest proces se complică însă dacă avansez ideea conform căreia fenomenul pe care astăzi îl denumim postmodernism nu reprezintă o perioadă istorica, un stil,un curent estetic, sau o școală de gândire, ci doar o simpla atitudine a creatorului în relația sa cu ambientul artistic.Datorita naturii sale fluide, fenomenul postmodern a ramas pentru multa vreme dificil de radiografiat în totalitatea sa. Pâna recent, in mediile academice americane majoritatea investigatiilor muzicologice au continuat sa se opreasca la avangarda anilor 1960.

Începând insa cu mijlocul anilor 1990, compozitorul si teoreticianul american Jonathan Kramer a publicat o serie de articole care au adus clarificări necesare atât compozitorilor implicați direct în dezvoltarea unui limbaj muzical nerestrictiv, cât și interpreților angajați în analiza muzicii actuale, de factură sau inspirație postmodernă. Dintre studiile sale, “Natura si originile postmodernismului muzical” a devenit un articol de referință, de fapt una din primele incercari reusite de a limpezi imaginea mult prea difuza a acestui fenomen. Pe lângă enunțarea unor caracteristici generale deja cunoscute, J.Kramer a pus in discuție o serie de tendințe estetice si elemente stilistice mai rar discutate. Astfel, in opinia sa, postmodernismul muzical “are din multe puncte de vedere un caracter ironic”,“provoaca exclusivitatea mutuala atât a muzicii elitiste, cat și a celei populiste”și“consideră tehnologia nu numai un mijloc de înregistrare și transmitere a muzicii, dar și un factor implicat adânc în producerea și esența sa”.

Muzica de factură postmodernă are atributul de a fi novatoare deoarece reușește asemeni curentului postmodern să posedă un sens. Altfel spus,orice fel de experiment sau de studiu cu caracter științific este permis.Am urmărit de fiecare dată să  aduc din punct de vedere violonistic, acea noutate ce se regăsește atât în scriitură cât mai ales în procedeele tehnice și expresive redate interpretativ.Mai mult decât atât acest curent permite repertoriului violonistic o înnoire continuă deoarece demersul compozițional exploatează cu succes sonorități în care consonanța și disonanța-concepte antagonice crează un tot unitar.

Aceasta se referă la relația dintre scriitura violonistică notată de compozitor într-o primă fază cât și la problemele tehnico-expresive, pur instrumentale ce se regăsesc din abundență în felurite opusuri.Capacitatea de pătrundere a oricărei opere de artă în ansamblul ei şi găsirea mijloacelor corespunzătoare de redare a conţinutului ei reprezintă un cumul de factori selectaţi de interpret (subiectivi şi obiectivi), care conduc spre realizarea unei interpretări ideale, apropiată de intenţiile şi viziunile compozitorului, de adevărul estetic al lucrării muzicale. Interpretul trebuie să aleagă acele compoziţii care corespund structurii şi sensibilităţii sale psihice, astfel încât redarea operei de artă să se realizeze la un înalt nivel estetic şi expresiv.

Sublinierea trăsăturile celor mai importante elemente (sonoritatea, frazarea, ritmul, tempo-ul, digitaţia, intonaţia bazată pe structurile formale analizate detaliat) care participă şi susţin veridicitatea unei interpretări musicale reprezintă acea pregătire internă, necesară ce adduce un plus artistului, atunci când “se manifestă” pe orice scenă.Pentru a realiza o interpretare veridică din punct de vedere stilistic a trebuit să adopt o formă de sinteză între raţional şi afectiv, o simbioză a tuturor elementelor componente, încorporate organic şi totodată inseparabile.

Prin stil de interpretare am înţeles nu numai rezultatul unei concepţii despre abordarea unei lucrări muzicale, ci şi totalitatea ansamblului de mijloace expresive şi tehnice ale artistului, ale violonistului, perfect pliat pe caracterul personal al frazării.

Sunt ferm convins că fiecare interpret va găsi în textul muzical postmodern acea forţă creatoare care să-l conducă spre o interpretare vie, bazată pe imaginaţie, originalitate, temperament şi pasiune. De aceea, măiestria tehnică trebuie să fie subordonată expresiei muzicale, pentru a nu deveni un scop în sine. Frumuseţea interpretativă a acestor opusuri reprezentative a fost necesară și impusă prin participarea afectivă a violonistului, care a trebuit să se prezinte cât mai natural, original- trezind la viaţă unele din gândurile, sentimentele, inspiraţia compozitorului.

Închei aceste rânduri cu speranța că această introducere va avea efectul scontat.Cât despre rolul artistului în realizarea actului interpretativ, celebrul cellist spaniol Pablo Casals spunea- „Artistul trebuie să aibă personalitate proprie, să se simtă eliberat de tot ceea ce a învăţat şi a auzit iar scopul său trebuie să fie o desprindere totală de tradiţie şi rutină. ” (Josep, Maria, Corredor, De vorbă cu Pablo Casals. Amintirile şi părerile unui muzician, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1957, p.258) 

                       

Prof drd. Mihai Daniel,

CNA Regina Maria Constanța

 

sursa : http://no14plusminus.ro

Știri Atheneum: