Istoria Mărţişorului

[[wysiwyg_imageupload:354:height=276,width=304]]

 

 

 

 

 

 

Traditie milenara, pre-crestina, pastrata pe teritoriul Romaniei, Republicii Moldova si Bulgariei, dar si în Serbia si Macedonia, sarbatoarea Martisorului marca înca dinaintea erei crestine innoirea, renasterea naturii, inceputul noului an care, in vechime, debuta la 1 martie.

Etnografi mai indrazneti considera drept dovezi ale existentei martisorului pe teritoriul romanesc descoperirile de la Schela Cladovei, langa Severin, unde s-au gasit urmele unei civilizatii vechi de 8000 de ani. Altii mentioneaza zona Bretcu, in judetul Covasna, unde au fost descoperite podoabe romane, albe si rosii, din ceramica, destinate a fi insirate pe un fir. La sud de Dunare, vecinii bulgari leaga traditia MartisoruluiMartenitade intemeierea Primului Tarat Bulgar de la 681.

Cercetatorii sunt de acord ca, la origini, martisoarele erau amulete – pietricele sau ceramica - albe si rosii, insirate pe fir bicolor (initial alb-negru, ulterior ros-alb) care trebuiau sa poarte noroc (copiilor), sa aduca frumusete (fetelor), sa ofere protectie de-a lungul anului împotriva farmecelor si bolilor, chiar împotriva soarelui puternic, si sa aduca rod bogat pomilor în care era agatat snurul dupa purtarea martisorului.

Traditia martisorului este consemnata insa abia in secolul XIX de boieri si carturari moldoveni. Pe la 1870, Nicolae Gane deplange “pulberea uitarei” ce se asezase pe-atunci peste semnificatia stravechii sarbatori. “Era un dar ce si-l trimiteau romanii unul altuia în 1 martie”, spune boierul si carturarul moldovean nascut în Falticeni, “un banut de aur spanzurat de un gaitan de matasa impletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea in dar il purta la gat pana cand intalnea cea dintai roza inflorita pe crengile careia depunea apoi darul primit.” In 1899, etnograful si preotul bucovinean Simeon Florea Marian descrie variantele vechii datini: în 1 martie, inainte de rasaritul soarelui, parintii îl daruiesc copiilor sa-l poarte la gat ca sa aiba noroc; dar si “fetele cele mari” si “o sama de neveste tinere” îl poarta pana la sfarsitul lunii, cand pun snurul alb-rosu pe trandafiri, iar cu moneda cumpara paine si cas “pentru a-i fi fata alba cum e casul si rumena ca trandafirul si vinul.”

In secolul XX, sarbatoarea capata puternice valente comerciale si noi semnificatii, daruirea martisorului devenind in special un simbol al afectiunii.

 [[wysiwyg_imageupload:355:]]

 

 

 

Știri Atheneum: