Little Boy

Little Boy

După atacul japonezilor din 1942 asupra flotei americane aflată la baza navală Pearl Harbour, a fost iniţiat peste noapte Proiectul Manhattan.
La mijlocul anului 1944 peste 200.000 de oameni lucrau, în nouă localităţi dierite ale SUA, la acest proiect. Scopul era construirea unei bombe atomice împotriva lui Hitler. Era o sarcină extrem de grea dar frica de o eventuală victorie a Germaniei şi instaurarea lui Hitler ca dictator al întregii lumi era enormă. Unul dintre demersurile cele mai importante care s-au făcut în acest sens a fost scrisoarea adresată în vara anului 1939 de către Albert Einstein Preşedintelui Roosevelt, care a dus la înfiinţarea Comitetului Uraniului.

Cu participarea masivă a ştiinţei şi industriei americane a fost posibilă în termen de cinci ani şi cu ajutorul a două miliarde de dolari, construcţia primei bombe atomice din lume.

Centrul Proiectului Manhattan se afla la Los Alamos unde cei mai mulţi oameni erau foarte tineri, conducătorul ştiinţific fiind J. Robert Oppenheimer. Un gard dublu înconjura terenul, şi la poartă paznicii militari controlau permisele, atât la intrarea cât şi la părăsirea complexului. Scrisorile erau cenzurate sever, plicurile trebuind să fie predate nelipite.

Aici au lucrat, câţiva ani, cei mai buni fizicieni, chimişti şi matematicieni din vremea aceea. Laureaţii Nobel Ernest Lawrence şi Niels Bohr, viitorul laureat Nobel Hans Bethe, Isidor Rabi, Richard Feynman, John von Neumann părintele computerelor moderne şi Edward Teller cel care a dezvoltat mai târziu bomba cu hidrogen. Poate cel mai important om de ştiinţă de aici a fost Enrico Fermi, care emigrat din Italia fascistă în America, a construit în anul 1942 primul reactor atomic din lume.

Fiziciana Lise Meitner fiind în anul 1938 în Suedia, în exil, află de descoperirea celor doi chimişti Fritz Strassmann şi Otto Hahn cu care colaborase timp îndelungat, şi anume că în urma bombardării cu neutroni are loc o dezintegrare a uraniului, ceea ce fizicienii vremii considerau imposibil. Otto Robert Frisch, nepotul Lisei Maitner, făcând mătuşii sale o vizită devine unul dintre primii fizicieni care află de această senzaţională descoperire. Îl informează imediat pe Niels Bohr la Copenhaga şi acesta la rândul său o face cunoscută în SUA.

Foarte repede a devenit limpede că dacă într-o bucată de uraniu se porneşte un proces de dezintegrare, el se continuă după modelul bulgărelui de zăpadă şi în fracţiuni de secundă cuprinde toate nucleele prezente. Cu aceasta se obţine în principiu un explozibil de o forţă nemaiauzită.

În timp ce savanţii descopereau posibilitatea unei reacţii atomice în lanţ trupele germane intrau în Praga. Criza politică din Europa devenea de neînlăturat, Anglia începea să se pregătească de război iar refugiaţii ajunşi în America nu mai aveau îndoieli asupra intenţiilor lui Hitler. El trebuia cu orice preţ oprit.

La 16 iulie 1945 trebuia să aibă loc primul test al unei explozii atomice, în pustiul Jornada del Muerto - Călătoria Morţii – la 300 de kilometri sud de Los Alamos. Până atunci vremea fusese minunată, dar în ziua aceea cerul se acoperise de nori. Despre o amânare nu putea fi vorba, în Potsdam începuse conferinţa celor trei puternici ai zilei Truman, Churchill şi Stalin. Ştirea asupra succesului dezvoltării bombei atomice era de o importanţă decisivă. Nimic nu putea sublinia mai bine rolul de conducător politic al Statelor Unite ale Americii.

Testul programat la 4 dimineaţa a trebuit amânat, dar numai cu o oră şi jumătate. Puţin înainte de 5 şi jumătate ploaia a încetat şi a început numărătoarea inversă.

Exact în secunda stabilită s-a văzut o lumină orbitoare, iar 50 de secunde mai târziu s-a auzit bubuitura, atâta avea nevoie unda de şoc pornită din centrul exploziei până la posturile de observaţie aflate la 16 kilometri distanţă. "Întreaga zonă a fost inundată de o lumină de 20 de ori mai puternică decât lumina soarelui la amiază. Această lumină era aurie, roşiatică, violetă, gri şi albastră. Fiecare vârf de munte, fiecare prăpastie, fiecare coamă a munţilor învecinaţi au devenit de o frumuseţe şi o limpezime ce nu se poate descrie în cuvinte" era declaraţia oficială a ministrului de război american. Un clopot albastru provocat de radioactivitate se ridica deasupra unui glob de foc alb, galben, portocaliu. Fizicienii şi soldaţii martori priveau adânc impresionaţi fenomenul nemaivăzut până atunci. La radio se transmitea Serenada lui Ceaikovski.

Martori oculari povestesc că Enrico Fermi stătea liniştit, în picioare, cu o riglă gradată în mână. Evaluarea măsurătorilor avea să îi confirme calculele: bomba atomică de test avusese o putere explozivă de 20.000 tone.

Fizicianul James Franck a făcut, după aceea, un apel rămas fără ecou, către Ministrul de război american, spunând că folosirea bombei atomice ar putea produce în toată lumea un val de spaimă şi împotrivire.

Părerile savanţilor erau împărţite, unii pledau numai pentru o demonstraţie publică a puterii bombei, alţii vroiau să o folosească împotriva Japoniei dar cu un preaviz de câteva zile, iar alţii propuneau folosirea directă pentru garantarea unei eficienţe maxime.

În noaptea de 6 august 1945, la ora 1 şi 37 de minute un bombardier de tip B-29 cu numele conspirativ Straigt Flush, sub comanda maiorului Claude Eatherly, însoţit de un echipaj ce se antrena de zece luni, a decolat de pe o insulă din Pacific.

 


             


Bombardierul a fost botezat de colonelul Paul Tibbets după numele mamei sale: Enola Gay, iar recipientul de metal ce conţinea bomba atomică, încărcat pe insula Tinian a primit numele de "Little Boy". Aceasta era răzbunarea pentru Pearl Harbour, care a abătut moartea şi distrugerea asupra oraşului japonez Hiroşima la 6 august 1945.

La ora 7.09 bombardierul Enola Gay, zburând cu 600 km pe oră în misiunea specială de luptă nr.13, a ajuns la locul prescris de unde a comunicat că cerul este complet acoperit de nori, şi că recomandă îndeplinirea scopului principal: bombardarea !

La ora 8.15 bomba a fost aruncată, intrând totodată în istorie. Brusc avionul a fost năpădit de o lumină mai puternică decât a soarelui. Deasupra Hiroşimei un glob de foc cu un diametru de mai mulţi kilometri s-a ridicat direct vertical, ameţitor de repede, dilatându-se neîncetat. De el atârna o coadă de fum, aburi şi distrugere de parcă toată coaja planetei fusese smulsă. "Little Boy" a fost ultima misiune de război pentru Enola Gay.

La ora 18, primele ştiri despre aruncarea bombei atomice asupra Hiroşimei sosesc de la radioul britanic. Preşedintele Truman anunţă o imensă reuşită a oamenilor de ştiinţă.

Bomba atomică a fost construită şi a fost deja aruncată asupra unei baze militare japoneze.

Ea are puterea a două mii de bombe de 10 tone. Preşedintele mai spune că folosirea energiei atomice va avea o deosebită importanţă în timpurile de pace ce vor veni.

La ora 21, ştirile. Declaraţia comună a lui Truman şi Churchill. Este vorba de 300.000 de morţi, 2 miliarde de dolari a costat construcţia bombei, 180.000 de oameni au contribuit la aceasta din care 14.000 fizicieni şi ingineri.

Când bombele au căzut peste Hiroşima şi Nagasaki, Otto Hahn era sub arest în Anglia împreună cu un grup de fizicieni germani.

La 24 Septembrie 1965 fostul pilot militar Claude Eatherly a părăsit clinica psihiatrică unde fusese internat pentru a zecea oară cu complexe de vinovăţie din pricina participării la aruncarea bombei atomice asupra Hiroşimei.

Copiii din şcolile japoneze nu mai ştiu prea bine ce a fost bomba atomică. În manualele de istorie există doar două, trei paragrafe despre cauzele şi urmările ei. Numai câţiva supravieţuitori, puţini, mai colindă şcolile pentru a povesti ce au văzut, ce au trăit, semnificaţiile şi substraturile evenimentelor de atunci.

Hiroşima intră în uitare? Din locul tragediei a devenit un loc al speranţei unei lumi fără arme nucleare?

Laboratorul «Los Alamos», incubatorul bombelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki, a fost închis în sfârşit... cu o întârziere de 60 de ani.

Gabi Schuster-Cărăruşă