Virginia Itta Marcu - premiul UNITER pentru intreaga activitate -
la 70 de ani de viata si 40 de ani de cariera

Adrian Munteanu: Când un spectacol e bun, nici nu ştii când trece timpul. Când un actor e bun, nici nu-ţi dai seama cum au trecut anii.
Spectatorii nu vor crede ca aţi ajuns la un anume ceas aniversar. Mai degrabă se vor întreba după ce percepte v-aţi condus, doamnă Virginia Itta Marcu, în aşa fel încât aţi reuşit să înfruntaţi şi să biruiţi vremea şi vremurile, uneori potrivnice, şi să rămâneţi un model de pasiune, profesionalism şi tinereţe creatoare ?
Virginia Itta Marcu: Sunteţi amabil. Cred că Dumnezeu mi-a dat putere şi cap limpede. Şi-au spus cuvântul şi părinţii, moştenirea mea de la ei. Apoi cred că boemia prost înţeleasă la un actor sau un artist în general, este cea care distruge. O viaţă normală, o viaţă în care să ai şi odihna, în care să mănânci - cât se poate - bine, să ai grijă de tine, să faci şi mişcare, adică o viaţă cu de toate, dar nu cu abuz, aceea te menţine. Peste toate... TEATRUL. Teatrul este cel care te menţine tânăr. Acolo dai totul, acolo trebuie să fii şi bun, acolo trebuie să fii tânăr şi bătrân. Toate la un loc m-au susţinut.

A.M.: Aţi jucat dramă, aţi jucat comedie. Sunteţi un model de actor complex. Pentru dumneavoastră teatrul a însemnat viaţă sau viaţa a însemnat teatru ?
Virginia Itta Marcu: Cred că şi una şi alta. Vedeţi, viaţa mea toată s-a desfăşurat, practic, în teatru. Dimineaţa repetiţii, seara spectacole. Că am fost aici, că am fost în deplasare, că am fost în turnee, teatrul a fost prezent zilnic. Aşadar sunt valabile ambele ipostaze. Singurul lucru este să nu confundăm niciodată viaţa personală cu viaţa din teatru. Sunt actori care joacă roluri negative şi care în viaţă sunt nişte oameni minunaţi. Dar că viaţa mea e în teatru, că trăiesc viaţa personală şi teatrul împreună, asta este o realitate. Trebuie să spun cinstit că nici o secundă din viaţa mea, şi acum şi în viitor, şi dacă trăiesc o sută de ani, nu regret că am devenit actriţă. Acesta a fost visul vieţii mele.

A.M.: Cum se poate construi o carieră de anvergură naţională, jucând o viaţă pe scândura unei singure scene, în mijloc de ţară, la Braşov ?
Virginia Itta Marcu: (după un timp de gândire). Nu ştiu să vă spun. Joci aici ca şi când ai juca în Bucureşti, ca şi când ai juca în Londra, la Paris. Este important să joci cu toată dăruirea. N-are importanţă unde joc. Că joci într-un sat sau pe scena braşoveană (cu atât mai mult, doar e un oraş, presupun că e al doilea din ţară, cel puţin aşa îl vedem toţi) importantă este dăruirea ta totală, pe cele patru scânduri.

A.M.: Ceea ce cred că iese în evidenţă, în primul rând, în jocul dumneavoastră este nobleţea atitudinii. Sunteţi ceea ce s-ar putea defini, fără exagerare, o doamnă a teatrului românesc. Cum v-aţi construit personajele? Ce se poate dezvălui din munca de laborator teatral ?
Virginia Itta Marcu: Asta este greu de spus. Munca noastra se desfăşoară permanent. Nu numai în repetiţii. Permanent în noi există o căutare. Este o muncă titanică cu noi înşine, de a ne descoperi nuanţele adevărate, gândurile adevărate, stările adevărate. Este o muncă totală şi continuă. în nici o secundă - şi când dormi şi când mănânci şi cand eşti pe stradă şi cand eşti la repetiţii şi când te duci oriunde - personajul nu se îndepărtează. Rămâne cu tine continuu. Acesta este adevăratul laborator. Auzi undeva o idee, un ton şi îţi zici că asta e, ai prins esenţa. Permanent, toată viaţa, eşti în căutare de a te apropia cât mai mult, mai adevărat, de personajul respectiv.

A.M.: Dumneavoastră aţi reuşit să îmbogăţiţi, să daţi unicitate construcţiei iniţiale a personajelor interpretate. Dar ele, personajele, în ce măsura v-au fost prieteni sau duşmani, în ce măsură v-au influenţat trăirile de dincolo de scenă ?
Virginia Itta Marcu: Nu cred că m-au influenţat. Sigur, au fost foarte multe personaje pe care, iniţial, nu le-am iubit, nu mi-au plăcut, dar în această nebunie a căutării de a rezolva, de a le apropia de tine, de a deveni ele, ajungi să le iubeşti, chiar dacă la început ţi-au displăcut. Aceasta este partea minunată a muncii noastre. Desigur că în cariera unui actor sunt personaje pe care le-ai dorit, personaje pe care le iubeşti de la prima lectură, pe care le visezi, dar sunt şi personaje care îţi displac total şi pe care trebuie totuşi să le faci. Şi să le faci bine. Aşa ajungi să le iubeşti şi pe ele.

A.M.: Spectatorul a fost pentru dumneavoastră un coleg de suferinţă şi bucurie sau un novice care trebuia iniţiat după un ritual secret ?
Virginia Itta Marcu: Problema este puţin mai complexă. Teatrul fără spectatori nu există. Practic spectacolul este un dialog nu numai între noi, actorii de pe scenă, ci practic între noi şi public. La Braşov însă, publicul este puţin mai ciudat. Sunt puţini oameni care vin şi văd toate piesele. Avem piese atât de bune, minunat realizate şi de către regizori şi de către scenografi şi de către actori, şi care se joacă cu 50 de oameni într-o sală de 800 de locuri. De multe ori spectatorii care vin nu transmit nimic, nu primeşti nimic de la ei. Te chinui să transmiţi, te chinui să plece energia, starea potrivită. Uneori reuşeşti să-i faci să priceapă şi se întoarce ceva, dar să ştiţi că e o luptă foarte mare şi grea. Mulţi dintre spectatorii braşoveni sunt snobi. O mulţime de intelectuali vin la piese de duzină. Apar în turneu spectacole bucureştene care, din punct de vedere artistic, sunt sub ale noastre cu şapte poşte, dar pe ale noastre nu vin să le vadă. Am văzut odata un spectacol - in tinerete, eram cu mama - se numea "Donna Diana". Era spectacolul Teatrului National din Bucureasti, de ce sa mint. Sala era plina ochi numai de cucoane in blana de vizon. Nu le-am vazut in viata mea la spectacolele noastre. Mi-a venit sa ma scol si sa spun : doamnelor, de ce nu veniti sa vedeti spectacolele noastre ? De unde stiti ca nu sunt mai bune decat toate incropelile astea venite in turneu, cu blazon de capitala ?

Mi-aduc aminte că pe atunci jucam "Troilus şi Cresida" în regia lui Mircea Marin, se juca "Maria şi copiii ei" (pusă de acelaşi regizor - n.m.). Spectacole mari, consistente şi serioase, despre care domnul Ciulei spusese că erau spectacole importante în Romania. Dar la noi veneau cucoanele să vadă "Donna Diana"... Vedeţi dumneavoastră, lucrurile sunt puţin mai complexe. Eu cred că şi scoala şi părinţii trebuie să spună celor tineri că atunci când eşti într-o sală de teatru e altceva, e ca la biserică. Nu e ca pe un stadion, unde poţi să urli, să dai din picioare, să mănânci seminţe sau mai ştiu eu ce să faci. Părinţii şi şcoala trebuie să ducă copiii la teatru de mici. Eu am fost dusă de la cinci ani. Trebuie să prindă gustul, pentru că, în fond, este pentru sufletul fiecăruia. Creşte văzând, creşte înţelegând, îşi poate da un răspuns, se poate întreba.

A.M.: Eu nu vă ştiu decât jucând roluri principale. Rolurile mari ale teatrului au stat pe umerii dumneavoastră. în ce măsură talentul, în ce măsură munca au contribuit la conturarea şi menţinerea acestui statut ?
Virginia Itta Marcu: Fără talent nu se poate, dar nici talent fără muncă. Cred că am avut un pic de noroc de a avea roluri bune şi importante. Oricum, numai cu talentul nu se poate face teatru. Cine crede că pică de undeva ceva şi gata, a făcut rolul, greşeşte. Nu există aşa ceva.

A.M.: întorcând o clipă capul, după...câţi ani de carieră ?
Virginia Itta Marcu: 40 de ani fix. Anul acesta sărbătorim 40 de ani de carieră braşoveană.

A.M.: ...Se poate da, în sfârşit, o definiţie a teatrului ?
Virginia Itta Marcu: Definiţia au dat-o alţii. De mii de ani se tot dau definiţii. Nu cred că pot spune eu mai mult. Ce pot adăuga, după o carieră, este că teatrul îşi are importanţa şi locul lui în societate, teatrul mă umple pe mine şi poate umple orice fiinţă omenească.

A.M.: Mai este ceva ce aţi fi dorit să faceţi în teatru şi încă nu s-a împlinit ?
Virginia Itta Marcu: Dorisem tare mult, cu ani în urmă, să joc, de exemplu, "Antoniu şi Cleopatra" a lui Shakespeare, dar nu s-a pus. A fost un rol pe care l-am visat. Asta e. Nu există carieră în care să joci numai ceea ce ai visat. Joci ce ţi se dă, ce ai noroc să primeşti. Să ştiţi că este o meserie în care norocul joacă un foarte mare rol.

A.M.: Ştiu că, dincolo de un posibil cataclism, va supravieţui fiinţa interioară a omului. Actorul va fi, în acest caz, un privilegiat. După dumneavoastră care este viitorul teatrului ?
Virginia Itta Marcu: Eu cred grozav în viitorul teatrului. Cu atât mai mult cu cât toată societatea se îndreaptă spre partea mai tehnică, mai mecanică a lucrurilor. Este povestea cu toate Internet-urile şi alte cuceriri. Mi-aduc aminte că o prietenă se întreba ce cadou ar putea să-i ia copilului de ziua lui. El îi atrăsese din timp atenţia sa nu-i ia jucărele, ci să-i aducă jocuri pe calculator. Dacă aceasta este orientarea, spre tehnică, atunci e firesc ca teatrul sa aibă un viitor uriaş. Omul va simţi, la un moment dat, nevoia de sensibilitate. Omul este şi suflet, este şi spirit. Acel spirit, acel suflet va putea să fie tocmai în teatru. în el şi cu el să aibă împlinirea şi bogăţia. Da, eu văd un viitor splendid teatrului. Sigur, nu e vorba de un an, de doi... E vorba de viitor, iar eu văd teatrului un viitor frumos.

A.M.: în acest veac, instabil şi agitat, care este alternativa pe care o oferă teatrul ?
Virginia Itta Marcu: Teatrul poate sădi liniştea şi frumosul, dar poate asigura şi susţinerea unor întrebări ale epocii. Poate ridica chiar vehement aceste întrebări. Nu este numai o jucărică frumuşică, precum o floare. Teatrul este o putere a noastră şi poate face multe. Poate face multe în bine, asta vreau să menţionez.

A.M.: Cum reuşeşte actorul - care pare în viaţă, mai degrabă, un neadaptat - să treacă prin această lume îmbogăţindu-i pe ceilalţi
Virginia Itta Marcu: Artistul în general, din orice domeniu al artei, trebuie să fie cinstit în meseria lui, să o facă întotdeauna cu toată dăruirea. Atunci depăşeşte toate barierele şi reuşeşte să se învingă pe el însuşi. Spun aceasta pentru că în meseria noastră există durităţi, există invidie şi trebuie să ştii şi să poţi să rezişti. Atunci când îţi faci munca cu dăruire şi cinste, teatrul îţi dă tăria aceea să depăşeşti momentele grele. Nu se poate să nu ai şi astfel de momente.

A.M.: Doamnă Virginia Itta Marcu, la ceas aniversar, în numele spectatorilor şi admiratorilor, între care mă număr şi eu, preţuindu-vă mereu demnitatea şi gestul inconfundabil, vă sarut mâna şi vă mulţumesc pentru dăruirea cu care ne-aţi cucerit. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi ani mulţi pe scândura scenei pe care a-ţi înnobilat-o.
Virginia Itta Marcu: Vă mulţumesc !

A consemnat Adrian Munteanu