Întâmplări din ultima vreme - Noiembrie 2003

Întâmplări din ultima vreme - Noiembrie 2003




  Întâmplări din apropiere

Dăruire. Respect. Pasiune. Să fie oare doar vorbe aruncate în vânt? Din fericire pot face parte din viaţa de zi cu zi, pot descrie firesc un spirit, o aventură umană; aceasta este atmosfera şi impresiile trăite de partea cealalată a lumii dar resimţite peste tot, în Australia, Europa cât şi la noi aici în Canada.

Dăruire. Spiritul de sacrifiu, lupta până la sfirşit, calitatea acţiunii şi nu neapărat numai rezultatul final, atmosfera de echipă şi importanţa efortului în comun în detrimentul unor reuşite personale izolate.

Respect. Respectă-ţi adversarul, respectă-ţi coechipierii, respectă hotărârile unui arbitru şi respectă publicul spectator indiferent de rezultate, consecinţe, motive sau repercursiuni.

Pasiune. Trăieşte cu inima şi sufletul, bucură-te şi suferă împreună cu ai tăi, pregăteşte-te să dai 110% fără a aştepta ceva în schimb.

La toate acestea mă gândeam urmărind meciurile cupei mondiale la rugby, un sport poate uitat aici pe continentul Nord American. Şi de ce mi-a plăcut, de ce am stat la ore târzii din noapte să urmăresc meciuri aparent fără o miză importantă, de ce sute de milioane de oameni au cântat, s-au bucurat şi au suferit împreună? Păi în acest cadru ne-am reamintit că Franţa e egala Australiei sau Georgiei sau Uruguayului; România a fost aplaudată jucând cu Namibia câştigând dar şi pierzând luptând până la sfârşit cu Irlanda; la fel şi în cazul Canadei, jucătorii fiind apaludaţi şi încurajaţi în confruntările cu Noua Zeelanda şi Tonga. O stare de sprit în care câştigătorii se adună şi îi aplaudă pe învinşi încuranjându-i, accidentările se "repară" direct pe gazon, arbitrul e suveran, echipele se bucură şi suferă consecinţele fiecărui component, căpitanii îşi dirijează echipele pe teren şi sunt răspunzători de mersul şi alegerea variantelor de joc în caz de penalizări, fiecare echipă luptă şi joacă până în ultima clipă, indiferent de rezultat, spectatorii încurajează şi apreciază jocul ca atare chiar dacă eventual câştigătorii sau echipa gazdă se bucură de mai multă atenţie; acestea sunt câteva crâmpeie care m-au îndemnat la reflecţie, în fond românii au fost aplaudaţi şi încurajaţi la fel ca şi canadienii, scoţienii şi fijienii, a fost o atmosferă la înălţime şi plină de semnificaţii, cel puţin pentru mine.

Aici în Canada au fost transmise toate meciurile şi au fost destule comentarii de la eveniment deşi, în comparaţie cu "Grey cup" a fotbalului Canadian acoperirea evenimentului a fost redusă. Totuşi, mă bucur că noua mea patrie îmbrăţişează, într-o formă sau alta, o structură bazată cât mai mult pe respect, dăruire, spirit de echipă, cinste şi perseverenţă, calităţi cu care viaţa pare asemănătoare cu tradiţiile şi direcţiile europene, tradiţii cu care ne identificăm într-o oarecare măsură cu patria noastră mamă, România.

Şi cu aceste gânduri bune, acum la ceasul în care România şi noi românii sărbătorim ziua naţională, să ne bucurăm cu toţii de rezultatele şi acţiunile desfăşurate de diferite organizaţii româneşti, membrii acestora participând la programe organizate de oricare dintre ele într-o atmosferă de respect, pasiune şi colaborare a membrilor comunităţilor noastre. Noi dorim la toţi multă sănătate, să ne bucurăm de faptul ca suntem români într-o ţară primitoare care ne-a devenit a doua patrie, vă invităm să participaţi şi să vă bucuraţi împreună cu noi la festivalul organizat de Centrul Comunitar Românesc cu acest prilej.

Întâmplări din depărtare

La noi acasă s-a tot încercat să se pornească drumul spre Europa unită, Europa comunitară; până la un punct se pare că suntem pe drumul cel bun dacă e să credem declaraţiile optimiste ale guvernului de la Bucureşti. Totuşi, fiind mai legaţi cu realitatea vieţii, noi, cei de la o oarecare distanţă putem observa că sunt doar nişte începuturi timide, promiţătoare dar nesuficiente pentru etapa la care tindem să fim. Şi pentru a armoniza oarecum structura legislativă românească cu cea a EU guvernanţii au propus modificări ale constituţiei, modificări supuse aprobării cetăţenilor printr-un referendum.

Nu doresc să discut despre oportunitatea referendumului şi modul de organizare, modificările propuse cât şi rezultatele lui; ce vreau să semnalez sunt anumite lucruri care se vor naşte urmare a referendumului şi a învăţămintelor dupa el.

În primul rând guvernanţii au dat piept cu absenteismul electoratului, lucru care ar fi putut costa aprobarea referendumului comparativ cu alegerile unde, chiar şi cu o prezenţă redusă la urne, tot la împărţitul bucatelor ajungi. Şi atunci guvernanţii în grabă au facut presiuni, legale sau mai puţin, prin condiţionarea diferitelor drepturi cum ar fi pensiile, salarii, raţii, energie, etc. cu participarea la referendum. Majoritatea au fost numai  sperietori dar numai şi recurgerea la acestea trebuie să ne dea de gândit.

În al doilea rând, referendumul trebuia aprobat de o majoritate confortabilă, lucru care s-a întâmplat dar pe ultima sută de metri. În acest caz şefu' s-a gândit că mai bine să modifice pe viitor procentele ca să nu mai fie griji, că nu poate trece o lege de plebe dacă aceasta se opune voinţei superioare; numai şi dorinţa de a jongla cu procentele după voinţă şi trebuinţă numai modern europeană nu se cheamă că e.

În al treilea rând, opoziţia aprobării referendumului s-a canalizat, în principal, pe teze oarecum naţionaliste cum că propietatea străina pe terenuri ar duce la dezmembrarea teritorială fără a observa că într-o Europa unită fiecare e liber să cumpere ce vrea şi cât vrea în alte părţi, bineînţeles în condiţiile respectării legii.

Şi respectarea legilor pare a fi în continuare o problemă la noi, dezvoltarea economică, socială şi politică fiind în continuare în mare măsură dependentă de asta.

Şi în ultimul rând s-au ridicat îndoieli şi semne de întrebare odată ce încet-încet ne pornim spre Europa unită; este globalizarea soluţia cea mai eficientă pentru România? Tratatele de liber schimb şi reglementările comerţului internaţional sunt favorabile României?

Parerea mea este că dacă aceasta este direcţia în care se îndreaptă atât Europa comunitară cât şi statele Nord Americane, deocamdată ar fi benefic să ne găsim cât mai repede şi eficient locul cu acestea şi ulterior, împreună, să stăm să cugetăm dacă putem să minimalizăm efectele negative pentru membrii EU, Nafta şi de asemena efectele negative colaterale ale naţiunilor mai puţin dezvoltate. Numai participând şi fiind integrat în structură poţi să determini schimbări şi îmbunătăţiri ale unui sistem pe care de abia acum începem să-l înţelegem.

Dar, vorba aceea, vorba lungă, sărăcia omului, închei şi vă dorim tot ce va doriţi, un nou an plin de satisfacţii şi împliniri, toate cele bune şi Sărbători Fericite.  

Ai dumneavoastră,            

Gaşpar cu Samanta

Mai dulce ca amanta