Agnus Dei

dintre toate minunile de pe Pământ am ales viciile pentru a fi fericit
îmi este frică să te strig ecoul mi-a ştirbit de-atâtea ori imaginaţia
am trudit am plâns la edificiul tău femeie o eternitate de cuvinte
puse cap la cap un pod între maluri curg poveşti de dragoste
singurătatea inventează fantasmagorice universuri
trăiesc printre iluzii îmbrăţişând ecouri

o amintire se ascunde în cochilia unui gând exilat în lentoare
mă ghemuiesc între pereţii visului claustrofobic
pe-alocuri izbucnesc într-o tăcere fără margini
privesc şi mă întreb de ce cadavrul meu
curge la vale

sclavia-i chintesenţa puterii distructive
până şi Dumnezeu s-a născut bătrân
doar un singur lucru îmi rămâne
să mă îngrop în consternare
să mor fericit pe limba
mieilor