Şarpele de aer

Doamne, sufletul meu şarpe de aer
trăind în grotele plămânilor
mă ispiteşte să muşc din fructele cunoaşterii
corpul meu livadă de mere
fiecare centimetru pătrat
dorinţe şi iar dorinţe
mâinile mele sunt sentinţe ale plăcerii
dar ştiu că undeva cineva
acolo jos mă iubeşte
fratele meu
pământul

este la fel ca azimutul
locul în care se întâlnesc meridianele noastre
păcatele şi lucrurile sfinte suntem oameni
trăim după reguli şi murim fără
eliberaţi de tot ceea ce ne defineşte ca fiinţe
şarpele de aer călătoreşte dintr-un corp
în altul plămânii sunt case de toleranţă
camere zugrăvite cu sânge

Doamne, sufletul meu îşi schimbă cămaşa
de la o moarte la alta scheletul rămâne
acelaşi vestigiu al unei vieţi mult prea scurte
toţi ceilalţi care vor urma vor şti
că am acelaşi număr de oase
aceeaşi istorie a mortului
rămas singur pe lumea
cealaltă