revino să ne fugărim în holdele de grâu ră...

revino să ne fugărim în holdele de grâu răsare-soarele-răsare-apune
dragostea pe-obrajii tăi subţiri curgând lapte şi miere
revino să te strâng cu brâul cerului pictând
pe faţa ta de freamăt şi suspine
mandoline

şi chiar de brâul Maicii Domnului renaşte brâu de cosânzene
în părul tău cernând fulgi de culoare
revino să te strâng de buze
să-ţi suflu-n palme buburuze
a Făt-Frumosului mireasă

revino să ne fugărim în lanul de porumb să fim din nou copii
cu brâul vântului să te opresc pentru o clipă c-un sărut
să te-nroşesc
în lumea ta de vise adormite la cişmea îţi priveai chipul
vălurind umbrele ce nu doreau să se risipe
în fântâna dorinţelor

şi chiar de ape repezi de izvor fierbinte
mă topesc lacrimi şi toate lucrurile sfinte din jur
în pieptul meu sunt patimi
eu am ştiut c-o să rămâi icoana mea de-a pururi
în visul în care sfântă-i doar iubirea

şi câte ar mai fi de zis Lunii ce ne privea chioară
mirată ca şi-ntâia oară mai ţii minte ne fugăream comete
în lan de spice şi de stele
în universul ce ne scălda degetele jucându-se de-a leapşa
dar mă lăsai să intru-n lumea ta de basme
odată ca niciodată
revino să mă scald în lacrima ta
ce alternează între tristeţe şi iubire
fără margini nemurirea

revino să ne depănăm amintirile în portbagaj să ne aruncăm
regulile timpului ce nu mai ştie să se-oprească
revino să ne fugărim în lanul de lucernă
galbene flori galbene ursit în palma ta norocul

şi iar alerg şi iar te prind de rochia-Sfintei-tale-Marii
şi iar vii şi iar pleci şi vii şi morţi suntem ca doi copii
frânţi în miliarde de cuvinte amuţite
şi câte ar mai fi de zis revino să profităm de secunda
ce ne-mpresoară cu amintiri fuginde
ce tot te uiţi la mine tu oglindă
am fost şi tânăr
nu pot privi în spate

şi câte ar mai fi de zis dar cine să m-asculte...
şi mă opresc cuvintele-s prea multe