Liviu Nanu, zis Anton

Liviu Nanu, zis Anton

Poveste cu muză şi bin laden

m-am oprit un minut o bătaie de pleoape
ângă mine era chiar femeia din vis
respiram existam nesperat de aproape
de un fruct interzis

apăruse din cer? ... apăruse din apă?
era timpul speram de făcut ghiduşii
însă ea îmi vorbea de reţete cu ceapă
şi de filozofii

ochii ei străluceau se fardase cuminte
sânii ei săltăreţi se jucau - jumătăţi
eram parcă vrăjit n-aveam altceva-n minte
şi nici prejudecăţi

vino vino spuneam să ne pierdem în lume
eu să-ţi scriu poezii tu să-mi faci cozonaci
şi pe urmă cuminţi într-o cadă cu spume
să ne coacem în draci

aşteptam amândoi pe-un peron oarecare
personale treceau nu oprea nici un tren
din afişe zâmbea cu o falsă onoare
osama bin laden

 

Madrid, 11 martie

eram adunaţi într-un cerc
şi trupurile noastre erau tot mai slabe
moartea ne striga numele, rar
pe mai multe silabe

ochii noştri străluceau curioşi
înspre apele acelea luminoase
care curgeau înapoi fără sens
printre pietre şi oase

nimeni nu strigase absent
ceasurile toate mergeau înapoi
şi nu erau pasageri clandestini
printre noi

ea venea lunecând ca un vierme
învăţam fără să ştim, cum se moare
afară cădeau stele de-argint
ca un fel de ninsoare  

 

Iubirea ca o ploaie

Ne pipăia cu degete lichide
o ploaie indecentă şi zurlie
eu îţi şopteam expresii insipide
şi te iubeam...felie cu felie.

Cădea pe noi, călduţă şi sprinţară
uşoară ca un voal de etamină,
perfectă ca un sîn de domnişoară.
Era, s-ar zice, ploaie feminină.

În ochii noştri fremătau dorinţe
nu mai ştiam dacă sînt stropi sau lacrimi
ne-nchipuiam că sînt nişte fiinţe
ce-şi consumau, pic-pic, mărunte patimi.

Aşa a fost şi cu iubirea noastră
atît cît a durat, preţ de-o aversă
privim o altă ploaie prin fereastră
şi-n noi pîndeşte-o linişte perversă. 

 

Înstrăinare

Iubita mă tratează ca pe un fapt divers,
la crîşmă ospătarul mă-nşeală cu tandreţe
n-am nici o perspectivă, trăiesc un gol imens
şi-l umplu sistematic cu votcă şi tristeţe.

Aş vrea să plec oriunde, prieteni nu mai am
salariul îmi ajunge doar să plătesc lumina
îmi vine cîteodată să mă arunc pe geam
cînd simt cum se revarsă prin pori, adrenalina.

La monitorul rece privesc inconştient
cuvintele mă cheamă prin semne virtuale
cu riscul de-a rămîne proclet şi delicvent,
îmi cercetez trecutul prin cauze penale.

O palidă-ncercare. Şi dacă voi da greş?
mă bîntuie o teamă perfidă şi amară.
ajuns la uşa morţii, mă şterg solemn pe preş.
Cînd unii merg cu liftul, eu mă tîrăsc pe scară.  

Noi ne iubeam in trenuri

 

(balada navetistului CFR)

Noi ne iubeam în trenuri personale
ţipau sub noi vagoanele de-Arad
mă cuprindeau durerile de şale
pe scândurile rococo de brad.

Oftam pe rând. La ace numai trenul
gemea sentimental ţac-ţac-ţac-ţac
ne apărea în perspectivă semnul
iubirilor de la-nceput de veac.

Mergeam de săptămâni, poate de veacuri
dar cine să le socotească-n gând?
din horoscop ne apăreau doar fleacuri
şefii de gări ne salutau plângând.

La babe cercetam ciudate leacuri
tot nu puteam să mi te scot din gând.