rochia argintie îmi vine bine
din profil e ca turnată din apă şi piatră
în jurul bustului...

rochia argintie îmi vine bine
din profil e ca turnată din apă şi piatră
în jurul bustului mă strânge a toamnă
iar pe la cusături cu dinţii mă ţine
primul colindător de iarnă
nicicând nu am fost mai adevărată
şi neînchipuit de tânără

după mine se scurg potopul şi ploaia
de când le ştiu se întrec sisific
încleştate în decolteul albastru înalt
aruncând zaruri lichide
ezitând între a mă şterge
de pe faţa bobului concret de nisip
ori a mă dizolva în steaua de pică
ce implodează teoretic în el

dar eu păşesc mai departe întreagă
îl las pe Galilei de esenţe să mă dezică
odată cu mine în oglindă aleargă
inima trosnind din cristalele toate
de piatră, Doamne şi totuşi cum bate