Poem glacial

Poem glacial

nu aş fi crezut că voi supravieţui încă o zi
o nouă viaţă
chircită în coconul meu de întuneric
nu lăsam să scape nici un fir de aţă
şi speram să nu mi se mai întâmple nimic
în acea mătăsoasă răceală
aşteptam să pierd identitatea chinuitoare
ce persista în greşeală

nimic nu îmi aducea alinare
nici zgomotul de mâini degerate căzând
odată cu piatra
nici drobul de sare lins binevoitor de himere
în somn
eram singură cu melci superlativi pe umeri
refuzând să zboare
în acel vid de izolare nebună

dar s-a auzit un telefon
sunând prin tunelul de urechi suprapuse
lipit de tâmpla stângă
şi în oraş au ţipat sirenele maşinilor poliţiste
imitate de puls criminal desperechindu-se
de i-ni-ma i-ni-ma i-ni-ma din mine

atunci am încetat să îmi plâng de milă
şi am trecut peste munţii de licurici
pârliţi în faruri de maşină
ca să ajung cu sânge rece
la creasta liberă de minciună

Cenaclu Literar: