Gerunziul continuu
_______________

e prea devreme să fie ieri
şi prea târziu pentru mâine
astăzi nu se va termina niciodată

tot acest mers cu capul în nori
a fost pentru a avea de unde cădea înapoi
în cămaşa de forţă a gravitaţiei

noi sfinţim focul
când zburăm, înnebunesc înălţimile
când cădem, sângerează florile de cireş

din adâncimile pământeşti ale albastrului
şi roua pe buza aspră a ierbii
ne răscolesc somonii incendiaţi sub piele, demonii

nici o ploaie nu îi îneacă în resemnare
nici un gând nu îi astâmpără
joacă-mi voinţa de lemn pe degete, nestăpânitule

nebunule, frânge-mi apele, mâinile
ghemuieşte-ţi gerunziile în mine, să le simt dinţii
cum învineţesc corpul absurd al realităţii
asfinţind-răsărind între ochi şi genunchi

Poem pe coajă de săpun. Basta
_____________________________

am închis ferestrele, pumnii şi ochii
viscol peste lumea disfuncţională
smintită

mă întorc în mine cea dintotdeauna
în liniştea întreruptă de scrâşnetul minţii
şi boleroul sângelui prin artere

îmi înfig unghiile în palme adânc
sub linia gerului, acolo unde transpir
dorinţe incendiare

oricât de disperată aş fi
nu voi îngădui nimănui să îmi îndoaie
coloana, inima, gândurile

nici să mă atingă cu fiori
nedezinfectaţi

Poem pe coajă de săpun. Ce vor femeile
______________________________________

te întrebi uneori ce îmi doresc
răspunsul e simplu
imposibilul
aş vrea să taci câteva zile pe lună
atunci am nevoie cel mai mult
să conjugăm verbe mute
pe schelele pre
zentului
aş vrea să închizi ochii
atunci când îţi deschid fermoarul
inimii
pe şira spinării să te coboare ger
unziul braţelor mele
fierbinte
buzele să îţi răscolească tangent
mintea, sângele barba r
ece
întoarcerea coastei risipitoare
să te împartă la zero
absolut
infinită, să îţi fie emoţia supra
liminară
îngheţând şi arzând deopotrivă
în mine
aş vrea să mă iubeşti cu disperare
fără să mişti

Poem pe coajă de săpun. Getting over you
________________________________________

"într-o zi/ ieri sau alaltăieri
m-am trezit / şi nu m-am gândit deloc
la tine" - Dan Herciu

dimineaţa
mă trezesc cu sentimentul că trebuie să fac ceva
tendonul nopţii alunecă peste pubisul lunii
în duş, crini de spumă cresc până la glezne
văd aceeaşi risipă de albastru în lucarnă
şi totuşi ceva lipseşte, ceva a încetat
să îşi ţipe prezenţa
nu recunosc cămaşa de şarpe desprinsă din coapse
şi uneori când fornăie minotaurul zidit sub unghii
îmi amintesc că în Creta nu am fost împreună
săpunul de miere şi glicerină cade cu zgomot
mă aplec să-l caut, ploiaia ultimelor
anotimpuri se revarsă toată
deodată
da, uit mereu să număr câte luni şi zile au trecut
de când m-am gândit ultimă dată la tine, atâtea
eclipse, inundaţii şi secete s-au întâmplat
de când am legat amintirile
pe clopotul liniştii
de când

Poem pe coajă de săpun. La început a fost Aprilie
_________________________________________________

surprinse atunci de sentimentul reîntregirii
în reciful braţelor sale
buzele ancorau săruturi în clavicule submisive
şi a fost focul necontrolat al ierbii din mintea mea
ceea ce i-a cotropit pectoralii
la fel de sălbatici ca şi teritoriile regăsitei Shangri-la
oh, frenezia atingerilor amânate
răsăreau crini făclie din coapse
şi creşteau până la planeta palmelor încleştate
înainte de big bang-ul ţipătului de durere
când cea mai întunecată ocultare a corpurilor noastre
întâmplată vreodată
a devenit cel mai strălucitor întreg explodând
în două puzzle-uri distincte
din care lipsesc piese
lăsate în realitea celuilalt spre a fi găsite mai târziu
într-un aprilie ce nu s-a mai repetat
iar această perpetuă expansiune a distanţei în timp
demonstrează doar că trebuie să fi fost aprilie
în primele nanosecunde
ale universului

Poem pe coajă de săpun. Divinaţia din Cayo Guillermo
____________________________________________________

am scris de mai multe ori acelaşi nume pe nisip
ştiam doar ceea ce doream să mi se întâmple
în secret, ca orice conspiraţie
voiam să fie citit de flamingo, pelicani, briză, stele
sau alte elemente ale naturii autohtone
şi memorat înainte de a fi executat de valuri
nu fără luptă
mi-am aşezat picioarele barieră în calea undelor
am opus rezistenţă până mi s-au afundat călcâiele
şi m-am dezechilibrat

atunci nu ştiam ce fac
dar nu aş numi vrăjitorii scrierile mele pe nisip
iar dacă prin absurd au fost aşa
nu au ţinut de magie albă sau neagră, poate turcoaz
precum apa oceanului Atlantic la Playa Pilar
Coelho spune că universul conspiră
la îndeplinirea dorinţelor noastre, odată numite
oricum se numeşte ceea ce am făcut
misticism sau joacă
a fost cu intenţie şi a avut şi un efect neaşteptat

timpul nu a reuşit încă să şteargă acel nume
şi a fost atât de greu să îl port în mine
încât nu o dată mi-am pierdut echilibrul şi logica
iubindu-l