Câteva vorbe despre sărbătorile de iarnă la Români

Câteva vorbe despre sărbătorile de iarnă la Români

Sărbătoarea naşterii Domnului poartă numele lui Crăciun, prezent în unele legende despre Naşterea lui Isus şi despre Maica Domnului, în unele colinde şi în câteva credinţe şi obiceiuri populare. îl găsim în textul unui colind citat de N. Densuşianu ("Sus la dalbe mănăstiri/ Şede Bunul Dumnezeu/ Şede Maica Precista/ Şede bătrânul Crăciun..."1 şi pare să acopere o divinitate arhaică din categoria Moşilor, adică a strămoşilor arhetipali 2. Legenda populară spune că, în căutarea unui loc unde să nască, "Maica Domnului şi Iosif trag la curtea unui om bogat, pe nume de Crăciun, care era tare câinos, se purta crud cu nevasta şi copiii săi, stâlcindu-i în bătăi. în timpul acesta Crăciun nu era acasă, căci plecase cu 12 care la moară. Crăciuneasa, femeie miloasă, a primit-o şi ajutat-o la naştere, iar pe fata ei cea ciuntă o trimite cu rodini. Drept răsplată Maica Domnului îi pune fetei mâna la loc, ba încă o făcu din aur. Trimite atunci Crăciuneasa pe fata cea şchioapă. Maica Domnului îi pune şi ei un picior de aur. Trimite apoi pe cea oarbă şi Maica Domnului îi pune alţi ochi. Când soseşte Crăciun acasă şi vede toate aceste minuni, inclusiv Luceafărul apărut pe cer de miezul nopţii, o dată răcneşte la femeia lui, Baba Iova şi la fetele ei. Crăciun, drept pedeapsă, îi taie Crăciunesei amândouă mâinile de la cot. Maica Domnului îi pune la loc mâinile tăiate. Crăciun fu atât de mişcat de aceste minuni, încât inima lui se înmuie şi, căzând în genunchi, îi ceru iertare femeii sale şi apoi, ducându-se în staul, se închină Fecioarei Maria şi lui Isus Hristos, recunoscând în el pe Dumnezeu. Şi pentru că el a fost primul om care a crezut în Hristos, ziua în care s-a născut Domnul nostru Isus Hristos s-a numit de atunci Crăciun"3

Seara Crăciunului (Seara de Ajun) deschidea în satul tradiţional românesc şirul sărbătorilor de iarnă, care ţineau 12 zile şi se terminau în ajunul Bobotezei. La mijloc cădea Anul Nou, marcând renovarea timpului. Cele douăsprezece zile constituiau o perioadă de timp impur, periculos, deoarece se desfiinţează graniţele dintre lumea de aici şi lumea de dincolo. Este timpul prielnic tuturor actelor de magie agrară, medicală, erotică şi actelor divinatorii sau ofrandelor destinate cultului strămoşilor 4. Mitologemul lui Moş Ajun, ca şi legendele referitoare la Crăciun şi Crăciuneasă, atestă vechimea considerabilă a acestei sărbători având în componenţa ei cultul Soarelui şi cultul strămoşilor arboricoli. Despre acest cult străvechi vorbesc şi elemente magico-rituale implicate în sărbătoarea Crăciunului: arderea buşteanului, roţile de foc rostogolite de pe dealuri, colacii de Crăciun imitând forma soarelui, împodobirea bradului sacru etc. 5 Colindul este marea încântare a serii de Ajun, care aduce cu el în casele oamenilor voioşia cetelor de colindători şi bucuria de a împărţi daruri celor dragi. Tradiţional, mergeu cu colindul baieţii şi flăcăii, dar azi colindă şi fetele. Colindatul este un ritual străvechi, cu funcţionalitate magico-simbolică foarte complexă: augurală, apotropaică, de stimulare a fertilităţii solului şi fecundităţii oamenilor, de iniţiere a tinerilor etc. Puţini se mai gândesc azi la funcţiile magice ale colindelor, puţini mai ascultă textul unui colind întrebându-se despre magia pe care o degajă. Textele colindelor formează poate corpusul cel mai bogat şi mai variat al repertoriului folcloric românesc. De la colindul simplu al copiilor (Bună dimineaţa/ La Moş Ajun,/ Ne daţi, ne daţi,/ Ne daţi ori nu ne daţi, /Ne daţi, ne daţi,/ Ne daţi ori nu ne daţi./ Bună dimineaţa/ La Moş Ajun/ Ne daţi ori nu ne daţi,/ Ne daţi ori nu ne daţi./ Am venit şi noi odată/ La un an cu sănătate,/ Domnul sus să ne ajute/ La covrigi şi la nuci multe!), la colindul cu adânci implicaţii religioase (O ce veste minunată/ în Betleem ni s-arată/ Că s-a născut trup/ Trup din duhul sfânt/ Fecioara curată/ Că la Betleem Maria/ Săvârşind călătoria/ în sărac locaş/ Lâng-acel oraş/ A născut pe Mesia/ Pe Fiul în al Său nume,/ Tatăl L-a trimis în lume/ Să se nască şi să crească/ Să ne mântuiască.), s-au păstrat mai multe variante, în funcţie de zonă şi de felul cum au fost transmise de la o generaţie la alta. Colindul din Ajun era urmat de colindul "de Stea", care se cânta în dimineaţa primei zile de Crăciun, vestind că Domnul Isus s-a născut.

Odată încheiate zilele de Crăciun, oamenii se pregătesc pentru a întâmpina cum se cuvine Anul Nou. Cu toate că unii folclorişti sunt de părere că măştile şi urăturile de An Nou sunt legate de colind, alţii (şi mă înclin în partea lor) consideră că ceea ce se petrece în ajunul şi în noaptea Anului Nou are un caracter profund laic, cu rădăcini în practicile păgâne, folosite cu mult înaintea Naşterii lui Isus Hristos. Eu am avut norocul să-mi petrec copilăria într-un sat din nordul Moldovei, la poalele Munţilor Neamţului, loc unde măştile jucau un rol uriaş în sărbătorile de iarnă. După obicei, în ajunul sărbătorilor, se organiza în sat Roata mare de mascaţi, care cuprindea măştile tradiţionale (Ursul cu ursarul, Cerbul, Capra, Turca, Ţiganii, Irozii, Baba şi Moşneagul etc.) însoţite de cei care cântau la clarinet, tobe, trompetă, acordeon, fluier (trişcă), muzicuţe şi care colindau pe la casele gospodarilor din sat desfăşurând un adevarat spectacol, bine pregătit cu câteva săptămâni înainte. După ce intrau în curtea celui la care urmau să joace, întrebau dacă gospodarii primesc Roata şi, având îngăduirea, măştile se aşezau în cerc (de aici şi denumirea de roată), fiecare mască aşteptând să-i vină rândul la joc, în timp ce muzicanţii cântau o muzică specifică. Masca protagonistă işi juca rolul în mijlocul cercului, după care se retrăgea făcând loc următoarei (-elor) măşti. Măştile sunt cele după care te poţi "ascunde ca să faci ceea ce nu poţi face în cotidian. Jocurile cu măşti sunt, la sfârşitul perioadei ceremoniale, un fel de purificare, pregătindu-ne să intrăm liberi în perioada care vine"6, respectiv în noul an. "Masca conţine o putere magică împotriva răului, dar produce groază celor din jur, impunându-le voinţa purtătorului ei. Acesta e pătruns de forţa ei, este scos din timpul şi spaţiul profan, nu mai poartă amprenta eului individual şi schimbător. Poate din acest motiv, vechea denumire latinească a măştii (persona) va desemna şi noţiunea de individ, irepetabil tocmai prin ceea ce are el mai statornic, mai puţin ocazional şi trecător în raport cu alţii"7. Dacă ar fi să luăm pe rând câteva măşti şi să vedem care este semnificaţia lor, am putea observa că majoritatea întruchipează o divinitate a naturii, care moare şi renaşte în fiecare an (cum ar fi Ursul, care se retrage în bârlogul său pentru a reveni primăvara sau Cerbul, care îşi schimbă periodic coarnele) sau reprezintă spiritele strămoşilor, duhuri ale rodniciei şi fertilităţii. Prin tot ce făceau mascaţii (jocuri, gestică, dialog) se urmăreau două scopuri principale: îndepărtarea răului (bolilor, secetei, morţii) şi transmiterea manei lor asupra pământului, vitelor şi oamenilor. De exemplu, prezenţa în casă sau în curte a Ursului avea darul de a purifica spaţiul respectiv, izgonind duhurile rele: "mai ales femeile, cum văd vre-un ţigan cu ursul, îl cheamă să-i joace ursul şi să-l vâre în casă; şi dacă o întrebi pentru ce, ea-ţi răspunde: Aşa-i ghine, să hie numai giocuri şi veselii în ograda me, iar din casă ursu ne-o scos faptu, şi d-acu ari să ne meargă ghine"8

Cerbul, altă mască întâlnită frecvent în jocurile din noaptea AnuluiNou, "simbolizează renovarea ciclică, lumina; e mesagerul divin, animalul psihopomp şi întemeietor. Legătura divină a cerbului cu lumea de sus se explică prin identificarea coarnelor sale lungi şi ramificate cu razele soarelui şi cu crengile copacului. Ele se reînoiesc periodic, cerbul fiind şi un simbol al regenerărilor şi renovărilor din natură"9

în jocul Caprei, acest animal reprezintă o străveche divinitate telurică, întruchipând, împreună cu ţapul, un simbol al fertilităţii şi fecundităţii. "Ţapul şi capra şi-au păstrat însuşirile lor infernale şi demonice, deoarece sunt animalele preferate în care se metamorfozează Dracul, iar "jocul Caprei", deşi e acceptat de oameni, poartă în el ceva drăcesc: când primeşte cineva Capra la Sf. Vasile, nu se apropie îngerul 50 de zile de acea casă "10. Şi exemplele ar putea continua, dar spaţiul nu ne permite să istorisim simbologia tuturor măştilor din jocurile sărbătorilor de iarnă. Aceste măşti mai există în satele româneşti compacte, dar puţini se mai gândesc astăzi la ceea ce ar putea semnifica jocul Caprei sau coarnele cerbului. Mascaţii sunt un spectacol la care participă cu mare alai şi chiote întreaga comunitate, iar muzica şi textele strigăturilor sunt transmise de la o generaţie la alta, cu transformări substanţiale de multe ori. De exemplu, conducătorul Roatei de mascaţi poartă (în chip de mască) un costum de ofiţer, celelalte măşti începându-şi şi încheindu-şi jocul numai la comanda lui. "Masca mai păstrează funcţia de a pune pe purtătorul ei în afara legilor obişnuite: ea fură, spune adevărul, pedepseşte, fără a fi pedepsită"11

  1. Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică, Bucureşti, Ed. Mediterane, 1986, p.109.
  2. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Ed. Albatros, 1983, p. 126.
  3. Marcel Olinescu, Mitologie românească, Bucureşti, Ed. Casa Şcoalelor, 1944, p.175.
  4. Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Ed. Amarcord, Timişoara, 1997, p.99.
  5. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1987, p. 352-353.
  6. Mihai Pop, Pe marginea colindatului, în Folclor literar, vol.IV, Timişoara, 1985, p. 8.
  7. Ivan Evseev, idem, p. 259.
  8. Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Ed. Socec, 1915; ediţie nouă îngrijită şi introducere de Iordan Datcu, Bucureşti, Ed. Grai şi suflet - Cultura Naţională, 1995, p.243.
  9. Ivan Evseev, idem, p.80.
  10. Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Ed. Amarcord, Timişoara, 1999, p. 468.
  11. Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Ed. Amarcord, Timişoara, 1997, p.259.


de Magdalena Motz