În seara când ai fost plecată

În seara când ai fost plecată

în seara când ai fost plecată (poem in proză, din ciclul "memoriile lui kaspar")

Am două ţevi în faţă şi geamul în stânga. Nu mă hotărăsc spre care să mă uit mai întâi. De la dungile de pe perete îmi vine căldura. Prin partea cealaltă iese.

Parcă nici Beethoven nu mai e Beethoven pe care îl ştiam. Tatatataaam Tatatataaam Tatatataaam Tatatataaam... tatatatamtatatatamtatatataaam tatatatamtatatatamtatatataaam... Tatataaa tatataaa, tatata ta ta... frumos jazz mai cântă şi băiatul asta; parca ar fi viu, aşa strigă la mine.

Parcă eşti pe aici pe undeva şi tu. În ibricul de cafea precis nu; l-am băut tot şi numai zaţ a rămas, numai zaţ, nici urmă de gânduri albastre scăpate de peste nasul care până mai ieri stătea lângă al meu.

Nici între perdele nu eşti, nici în papucii mei, nici rostogolită prin muzica de pe aici. Te-ai dus, să nu te mai întoci ţi-am spus, acum te chem călare pe calul care mă poartă mereu. Are aripile prinse-ntre coapse şi numai dacă dă din coadă mă ridică în şa. Numai când dă din coadă zbor şi-mi aşez mâinile paralele peste tobe şi fac zgomot mult.

Am să mă uit totuşi pe geam. E cam aburit, da" merge. Mă odihnesc puţin şi-apoi... te caut iar.

Parcă eşti, totuşi, pe-aici pe undeva, în omleta mea din seara asta, ori în palma mea dreaptă, acolo unde te ascundeai de lume ca un struţ.

Cenaclu Literar: