Duminica Sfinţilor români

Duminica Sfinţilor români

Început de iulie. Duminica a doua după Rusalii, a Sfinţilor Români. La doi iulie şi pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Îl vom aminti doar pe acesta pentru că mulţi neavizaţi îi contestă meritul de Sfânt.

"Mulţi împăraţi au împărăţit şi vieţuit pe această lume, dar împărăţia cerească puţini au dobândit-o" şi continuă Neagoe Basarab Învăţăturile către fiul său Teodosie, citând din Sfinţii Părinţi: "că, mai întâi de toate este tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umil-inţă şi plângere, iar plângerea face frică şi frica face smerenie, smerenia face socoteală, de cele ce vor să fie, iar acestă socoteală face dragostea şi dra-gostea face sufletele să vorbească cu îngerii."

Ştefan a fost Mare şi Sfânt pentru că prin negurii temperamentului său a ştiut să fie şi smerit. "Pe câmpul Direptate fosta uns/Din Ru-salimuri mirule-n nave/Să te şti de neamul tău pătruns/Ungerea-i de dincolo de slavă." 1457. Primăvare. Mitropolitul Teoctist I -ul îi dă binecuvântarea pe tronul muşatinilor "Pe câmpul Direptate din coasta Mirăuţilor/Boieri credincioşi tronului cu Mitropolitul/Mi-au ieşit înainte/În Joia Mare a Patimilor Domnului Hristos/...Şi cum erau rânduielile în Moldova de Joia Mare/Voievodul să spele 12 bătrâni pe pi-cioare/M-am încins cu ştergar de in după rânduielile Slovei/Şi de atunci rămas-am şi astăzi slujitorul smerit al Moldovei."

Moldova era poarta creştinătăţii. De ar fi căzut această poartă Hristos ar fi fost răstignit pentru totdeauna. Aşa, drumul munţilor a început să fie ticsit de care încărcate cu copii, moşnegi şi lucruri apucate în grabă. Popi bărboşi coborau clopotele din scripeţi şi le slobozeau în fântâni să stea acolo până la alinarea vijeliei. Bărbaţi călări, cu arcuri, cu pari, coase şi securi, se adunau pe tăpşanuri. Femeile potriveau la oblâncuri, traistele cu pită şi brânză, merinde în drumul zbuciumului. Şi au urmat: Podul Înalt cu Soliman Paşa, beglerbegul, ridicarea unei mânăstiri, cruci mari şi îndesate făcute cu palmele bătătorite pe crucea sabiei; Baia, Războieni, Codrii Cosminului, Mengli Gherei cu miro-sul de fum tătăresc, apoi Soliman-Beg Hadâmbul, Mahomed al 2-lea şi toţi ceilalţi. Sângele emirilor şi beilor se amesteca cu pulberea mold-ovei. Se tânguia Stambulul, Ţarigradul. În Moldova creşteau mănăstirile în care arhierei şi călugări posteau trei zile şi trei nopţi pentru o nouă bătălie. "n-am cercetat şi nu cercetez decât cumpăna dreaptă. Îmi apăr Moldova."

Ştefan a înălţat 48 de mănăstiri şi biserici, 37 în Moldova şi 11 în Basarabia: "Io Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, înalţ acest Sfânt Locaş..."

Adânc pe adânc cheamă. După 47 de ani, două luni şi trei săptămâni, la 2 iulie 1504, marţea, la ceasul al patru-lea din zi, Ştefan a ple-cat "să moară puţin". Trupul a fost adus de la Suceava la Putna cu carul tras de şapte perechi de boi, în timp de trei zile şi trei nopţi. Eustatie Protopsaltul i-a cântat prohodul iar Evanghelia copiată la începutul anului de călugărul Paladie a stat la căpătâiul lui Ştefan în ul-timele lui clipe. "Cu un dăngăt plin de jale/Mii de clopote dau veste/Ştefan Vodă al Moldovei/Ştefan Vodă nu mai este./Plânge dealul, plânge valea/Plâng pădurile bătrâne,/Şi poporul în hohot plânge/Cui ne laşi pe noi, stăpâne."
Praporii, icoanele Maicii Domnului, crucile şi stema cu capul de Zimbru a Moldovei se vălureau în litania clopotelor şi Vodă înveşmân-tat ca în vremurile măririi, era preotul morţii sale.
Nicolae Iorga îl numeşte pe Ştefan "icoană pentru neamul său". Pentru acestea a şi fost canonizat şi trecut în sinaxarul Bisericii Române.
A doua duminică după Rusalii. Duminica Sfinţilor Români: "optzeci de arhimandriţi în strane,/Trei voievozi şi opt mitropoliţi/În mie-zul liturghiei la icoane,/De cincisute de ani sunt pomeniţi."
Duminică românescă, glas de înviere pentru Sfinţii neamului nostru.

Mihai Petrovici