Tristeţea se împleteşte cu bucuria, adevărul cu minciuna, viaţa cu moartea. Soarele se joacă împreună cu ploaia de-a viaţa. Undeva aproape ne jucăm şi noi de-a răstignirea şi învierea noastră. Toţi trecem prin durere şi prin bucurie. Frumuseţea clipei se împleteşte cu durerea ei. Respirăm viaţa prin bucuriile astrale ale omenirii şi ne cufundăm în moarte prin răstignirile ei. Sunt vicisitudinile experienţei la a cărui capăt ne aflăm împreună cu Dumnezeu, pe cruce sau în înviere.

Tristeţea se împleteşte cu bucuria, adevărul cu minciuna, viaţa cu moartea. Soarele se joacă împreună cu ploaia de-a viaţa. Undeva aproape ne jucăm şi noi de-a răstignirea şi învierea noastră. Toţi trecem prin durere şi prin bucurie. Frumuseţea clipei se împleteşte cu durerea ei. Respirăm viaţa prin bucuriile astrale ale omenirii şi ne cufundăm în moarte prin răstignirile ei. Sunt vicisitudinile experienţei la a cărui capăt ne aflăm împreună cu Dumnezeu, pe cruce sau în înviere.

Cât de minunată a fost ziua când a răsărit pentru prima dată soarele, apoi când Adam a văzut frumuseţile firii înconjurătoare, viaţa trăită în grădina Edenului, fără griji şi numai în dragoste. Mare şi frumoasă a fost ziua Bunei Vestiri, înălţătoare şi sfântă a fost ziua naşterii Mântuitorului, minunate au fost zilele minunilor săvârşite de El cand oamenii uimiţi se închinau în faţa sfinţeniei şi a iubirii.

Ce tristă a fost ziua căderii omului în păcat şi ce posomorâte au fost zilele potopului, ale amestecării limbilor şi a pieirii Sodomei şi Gomorei. Pline de durere au fost zilele uciderii pruncilor de către Irod şi cutremurătoare ziua vânzării Mântuitorului de către Iuda.

Cea mai tristă zi însă a fost ziua răstignirii Domnului. Şi cea mai înălţătoare zi a fost ziua învierii, zi curată a bucuriei, zi în care s-a săvârşit cea mai mare minune, zi în care "să ne bucurăm" şi să ne veselim într-însa." Este o zi a mângâierii, o zi a harului în care înviem în Hristos. Aceasta este dogma mântuirii noastre, miezul dogmei credinţei noastre ortodoxe.

Din Sfintele Evanghelii citite în săptămâna Patimilor am vazut suferinţele îndurate de Iisus, răstignirea şi punerea în mormânt. în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii, chiar înainte de răsăritul soarelui, după ce Domnul a cutreierat iadul şi l-a golit de sufletele drepţilor, El s-a unit cu trupul pe care-l lăsase ca să învieze în mărirea slavei Sale.

S-a făcut un mare cutremur de pământ. Un înger al Domnului s-a pogorât din cer, îmbrăcat cu puterea lui Dumnezeu, şi coboară pe razele strălucitoare ale slavei dumnezeieşti. înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii de frică, au început să tremure şi au rămas ca nişte morţi. Ostaşii aceia, care niciodată nu se temeau de ceva, în acel moment au fost ca nişte prizioneri fără să poată folosi spada sau suliţa. Faţa pe care o priveau ei nu era faţa unui luptător pământean, era faţa celui mai tare ostaş din oastea lui Dumnezeu, era solul acela care ocupase locul celui căzut, era marele arhanghel Mihail, care vestise pe dealurile Bethleemului naşterea lui Hristos în urmă cu 33 de ani.

Pământul se cutremură la apropierea lui, oştirile întunericului pieriră, piatra de pe uşa mormântului se rostogolii, iar el se coborâ pe pământ. Un cutremur de pământ a fost în clipa cand Hristos şi-a dat Duhul pe Cruce şi tot un cutremur de pământ a mărturisit clipa cand Iisus a înviat. Acela care biruise moartea şi mormântul a venit afară ca un biruitor. Tot aşa va fi şi la a doua venire a Domnului cu clătinări de pământ şi tunet, ba mai mult, că atunci nu numai pământul, ci şi cerul şi toate vor tremura. Cerurile se vor strânge ca o carte, se vor topi de căldură, iar pământul va arde cu tot ce este pe el, atunci la a doua venire a Sa pe norii cerului.

La moartea lui Iisus, ostaşii văzuseră pământul cutremurându-se şi întuneric mare se făcu în miezul zilei. La învierea lui Iisus, ostaşii au văzut strălucirea unui înger şi au auzit cîntări triumfale, şi cu bucurie zicând: "Iisuse, Tu ai biruit pe satana şi puterile întunericului, Iisuse Tu ai biruit iadul şi moartea".

Toată garda romană care-L străjuia pe Iisus a privit şi a văzut faţa Aceluia pe care mai inainte îl luaseră în râs şi în batjocură. Ostaşii au vazut Acea fiinţă pe care o arestaseră, pe care-o duseseră în odaia de judecată şi căreia îi puseseră coroană de spini pe cap. îl vedea acum pe Cel care a stat în faţa lui Irod şi a lui Pilat să fie judecat, pe Acela care şi-a lăsat trupul să fie sfâşiat de loviturile biciului. îl vedeau acum pe Acela la care fusese pironit pe Cruce şi spre care preoţii dădeau din cap şi ziceau: "Pe alţii i-a mîntuit, dar pe Sine nu se poate mîntui! "îl vedeau acum pe Acela pe care-L puseseră în mormântul rece şi nou al lui Iosif, sigilându-l. Această mulţime de ostaşi, dimpreună cu Loghin sutaşul, cand a văzut îngerii şi pe Mântuitorul în slavă, au căzut la pământ. După ce strălucirea cerească se depărtă de la ochii lor, s-au ridicat şi ei în picioare şi tremurând au luat-o către poarta grădinii, ieşind ca nişte oameni beţi şi spunând tuturor pe care-i întâlneau minunile pe care le-au vazut la mormântul lui Iisus. Au mers în grabă la mai marii preoţilor să le spună lor mai întâi. Aceşti ostaşi, care altădată erau neînfricaţi, acum aveau o înfăţişare ciudată, faţa palidă ca de mort şi, tremurând de spaimă au mărturisit înaintea arhiereilor că Hristos a înviat.

Dar ceea ce a fost şi mai cutremurător, a fost învierea a o mulţime de morţi în clipa când Hristos a înviat. Această mulţime a mers în cetate, s-a arătat la mulţi şi a propovăduit ca Hristos a înviat din morţi. Amintirea acestei minuni mari ce s-a petrecut acum aproape 2000 de ani în Ierusalim, am sărbătorit-o noi şi o sărbătorim şi astăzi, căci şi astăzi se repetă şi se vorbeşte despre învierea Lui şi se întăreşte prin apostolul Toma, care din necredincios a devenit credincios, sau altfel spus, prin necredinţa lui s-a întărit credinţa tuturor creştinilor din lume. în aceste zile ale învierii Domnului toate săltau de bucurie, şi cerul, şi pământul, şi cele de desubt.

Iisus s-a sculat din morţi cu puterea Sa, fiindcă era Dumnezeu. Şi dacă ştim că Hristos este Dumnezeu, cum să nu ne bucurăm noi, când El este Stăpânul şi împăratul nostru, trăieşte şi e viu.

Prin urmare, dacă Iisus este Dumnezeu, atunci tot ce a făcut şi a învăţat El este de o importanţă covârşitoare pentru noi. Viaţa lui Iisus nu este ca a oricărei personalităţi din istorie, cum ar dori unii necredincioşi să ne-o prezinte. Viaţa Mântuitorului este o pildă vie care trebuie urmată de către fiecare dintre noi. Poruncile şi învăţăturile Sale nu sunt la fel ca ale filozofilor lumii, pe care le urmezi când îţi place şi le lepezi când nu-ţi convine. Cuvintele Domnului Hristos trebuie împlinite întodeauna în orice împrejurare, fără şovăire, oricât de greu ne-ar fi uneori. Dacă Iisus este Dumnezeu, în El găsim mereu un sprijin şi o mângâiere fără margini, Când zările vieţii ni se întunecă de norii încercărilor, când necazurile ne împresoară, să strigăm la El ca Petru când era îngrozit de valuri, iar Dumnezeu Iisus ne va ajuta, căci este atotputernic. Când suntem copleşiţi de povara păcatelor, spre Dânsul să întindem mâinile noastre şi El ne va ierta. Când viaţa noastră vedem că se sfârşeşte, să nu ne întristăm ca cei ce n-au nădejde, să plecăm capetele ostenite pe braţele Lui părinteşti, aşteptând odihna cea veşnică, iar El ne va odihni, căci El e învierea şi Viaţa şi tot. El a zis: "Veniţi către Mine, toţi cei osteniţi şi împovoraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi!" Saltă, acum suflete, şi te bucură, că moartea a fost biruită, păcatul nimicit, întunericul a trecut, acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de desubt, căci prăznuim a morţii omorâre, a iadului sfărâmare şi începătura vieţii celei veşnice. Veselească-se pământul, să se bucure şi să serbeze toată lumea cea vazută şi nevăzută că a înviat Hristos veselia cea veşnică.

Trăim Paştele "vrednici sau nevrednici în nădejde şi dragoste. Numeroase sunt valurile şi puternic curentul - zice Sf. Ioan Gură de Aur-dar, nu mă tem de înec, pentru că stau pe stâncă. Când valurile se năpustesc, corabia lui Iisus nu poate să se înece. Nu mă tem de moarte, căci Hristos este viaţa mea şi moartea-mi este un câştig. De exil? Pământul este al Domnului cu tot ce cuprinde. Să ma tem de pierderea bunurilor pământeşti? Dar n-am adus nimic în lume şi nu pot lua nimic din ea şi nu am nimic. Să ma tem de primejdii? Le dispreţuiesc; de măriri mi-e scârbă ; nu mă tem de sărăcie, de bogăţie n-am nevoie. Nu mă tem de moarte. Biserica nu constă în ziduri, ci în comunitatea credincioşilor. Mâine voi fi cu voi la ceasul rugăciunii, căci unde sunteţi voi sunt şi eu şi unde sunt eu sunteţi şi voi. De sântem despărţiţi de spaţiu, suntem uniţi în dragoste .

Tristeţea se împleteşte cu bucuria, adevărul cu minciuna, viaţa cu moartea. Soarele se joacă împreună cu ploaia de-a viaţa. Undeva aproape ne jucăm şi noi de-a rastignirea şi învierea noastră. Dar astăzi este ziua bucuriei, a iertării. Să strigăm toţi: "Hristos a înviat!"

M. Elian