Lepra şi Mila

Lepra şi Mila

Două noţiuni de dictionar din Evanghelia după Luca cap 17, versetele 11-19, au dat naştere unor capodopere ale genului. Cuvintele sunt: lepra şi mila. În Dex, lepra este definită ca boală contagioasă, cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific şi caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc.

Două noţiuni de dictionar din Evanghelia după Luca cap 17, versetele 11-19, au dat naştere unor capodopere ale genului. Cuvintele sunt: lepra şi mila. În Dex, lepra este definită ca boală contagioasă, cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific şi caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc.

Hristos vindeca 10 leproşi. Pornind de la pericopa Evangheliei dupa Luca, Francois Mauriac scrie "Sărutul dat leprosului": O mamă ia pe umeri crucea lui Hristos, purtând-o până la jertfă, însuşindu-şi şi Învierea Lui, câştigând astfel mântuirea.

Având un singur fiu, dragostea ei este desăvârşită văzând în chipul copilului ei, chipul lui Hristos.

Şi deodată pe faţa pruncului apar semnele cumplitei boli, lepra, care începe să macine şi să roadă în carnea pură a copilului. Iar mama îşi dă seama că de va rămâne singură, murindu-i copilul, îi va muri Hristosul. Şi atunci ia hotărârea, preferând efemerului, veşnicia:peste buzele mâncate de lepră ale copilului îşi pune sărutul său mântuitor, sărutul de mamă.

În acel moment, asumându-şi boala, s-a îmbrăcat cu moartea pentru a învia în Iisus.

Dar sărutul dat leprosului poate avea şi un înţeles mai cuprinzător de care căpătuiţii, rostuiţii, fricoşii, chivernisiţii se feresc şi se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat.

A doua noţiune, regăsită în Evanghelia dupa Luca, este cuvântul milă. Conform DEX-ului mila înseamnă în accepţia pericopei: sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva, compătimire, îndurare precum şi bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere.

Jorge Luis Borges are o capodoperă într-o schiţă de câteva rânduri intitulată: "Legenda."

Abel şi Cain se întâlniră după moartea lui Abel. Mergeau amandoi prin deşert şi se recunoscură de departe, căci amândoi erau foarte înalţi. Fraţii se aşezară pe pământ, făcură focul şi mâncară. Tăceau, aşa cum fac oamenii osteniţi când se pogoara osteneala. Pe cer se arata câte o stea, ce nu-şi primise încă nume. La lumina flăcărilor, Cain văzu pe fruntea lui Abel semnul pietrei. Scăpă din mână bucata de pâine pe care tocmai o ducea la gură şi îl rugă:
-"Fie-ţi milă de mine şi iartă-mi fărădelegea..."
Abel raspunse:
-"Dar oare tu m-ai omorât sau eu te-am omorât pe tine? Nu mai ţin bine minte, vezi stăm alături ca odinioară."
-"Acum ştiu că m-ai iertat, într-adevăr, spuse Cain, căci a uita înseamnă a ierta. Voi încerca să uit şi eu."

Abel spuse încet: "aşa este. Câtă vreme durează remuşcarea, durează şi vinovăţia."

Am intrat în acest Mileniu III leproşi şi demni de milă, sărutând leproşi şi radiind milă... "Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!" (Lc. 7,13) ca să avem milă.

M. Elian