În gulagul românesc (4)

În gulagul românesc (4)

Toamna lui 1948

Închisoarea Braşov, vis a vis de magazinul Universal, era ticsită de deţinuţi. Porţile se deschideau încontinuu şi se aducea un nou transport. Cei închişi priveau pe geam spre poartă pentru a afla cine a mai fost arestat. Coborât din maşină şi dus pe braţe am fost identificat de colegii închişi care, văzându-mă cum arăt, au început să bată în geamuri şi să strige : " tâlharilor, criminalilor, ucigaşilor!"

Se deschide uşa care dă spre sala unde erau camerele. Intru, dar, nesusţinut, mă prăbuşesc. Ţin minte că din cei aflaţi pe sală s-au repezit un medic şi un preot şi m-au ridicat mai mult pe braţe. Repartizat la una din încăperi, a fost nevoie să elibereze un pat în care m-au instalat singur, căci întreg corpul era traumatizat şi atingerea cu altă persoană mi-ar fi produs dureri de nesuportat. Trebuie să reamintesc că închisoarea era suprapopulată, paturile şi priciurile erau etajate. Se găseau arestaţi de toate categoriile: ţărani, elevi, studenţi, muncitori, preoţi, medici, directori de întreprinderi.

Dimineaţa am fost dus la vizita medicală, închisoarea având şi spital. Medicul securist s-a uitat la mine şi, fără să mă consulte, exclamă: "Bătaie. Şi bătaia trece tot cu bătaie!". Nu mi-a dat nici măcar apă de plumb, ori vreo alifie, ca să-mi ung rănile. Informativ pot spune că respectivul medic a murit după câţiva ani, bolnav şi în chinuri.

Există un Dumnezeu.

Ancheta a întocmit dosarul de trimitere în judecată pentru activitate contrarevoluţionară şi uneltire. Eram implicaţi peste patruzeci de angajaţi din uzinele Steagul Roşu Braşov. În ziua procesului, foarte de dimineaţă, am fost duşi cu autobuzul la Securitate, introduşi într-un gang, de unde, pe rând, câte unul, intram la o nouă anchetă, unde eram ameninţaţi brutal să recunoaştem declaraţiile date, smulse şi dictate sub presiune. Desigur oamenii nu admiteau acest lucru şi atunci erau loviţi. Noi, cei de afară, care aşteptam rândul, auzeam strigăte şi urlete.

Duşi din nou la închisoare, ne-am încolonat şi deplasat în apropiere, pe str. Nicolae Iorga, într-o vilă unde se instalase un Tribunal.

Procesul a fost un simulacru, condamnările fiind stabilite dinainte la anchetele de la Securitate împreună cu procurorii care ne judecau astăzi. Ani grei de închisoare, de la doi la zece ani. Eu am primit cinci ani. Pronunţarea nu s-a dat în instanţă, căci a fost nevoie, probabil, de retuşări. Avocaţi am avut din oficiu care n-au pledat în apărare, ci, scoţând în evidenţă faptele prescrise în dosare, cereau de formă, în final, circumstanţe atenuante.

Rupţi de familii şi viaţă, am luat, după un timp, drumul închisorilor comuniste cu regimuri criminale din care un mare număr dintre noi nu s-a mai întors. Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava, Canal şi Mislea. Nume înfricoşătoare.

Mihai MUNTEANU
(va urma)