Ucenicie de ziarist

Ucenicie de ziarist

E grea munca de ziarist. Mi-am dat seama imediat după ce mi-am făcut intrarea la un cotidian nu tocmai de prima mână - dar cu pretenţii. Până spre seară mi-am cam dat seama, cu tot spirtul meu de auto-confidenţă, că nici nu am stofă de jurnalist. Dar să o iau de la început.

Deci, după zilele de început, când făceam mai ales cafeaua pentru colegi, dam o fugă după sanvişuri - chestii de-astea, importante -, Şefu m-a chemat la el şi mi-a zis: "pe cai!" (sau aşa ceva). Venise şi pe uliţa mea primăvara! - cum auzisem că zicea nu ştiu ce tătuc, Aveam să dovedesc că pila folosită la obţinerea postului nu se chinuise degeaba, nici nu fusese impinsă fără rost. Îmi frecam încă mâinile bucuros, când Şefu mi-a zis: "Scrie şi tu ceva de interes. Aduci la mine schiţa."

Bun. Mă întorc la biroul meu şi privesc superior la celelalte birouri, dar fără folos: erau goale. Colegii mei cu experienţă erau "pe teren"... Deci, despre ce să scriu? Mă uit la ştiri: prăpăd! Nici o crimă, nici un adulter, nici o sinucidere. Nimeni nu a fost jefuit, nimeni nu a dat faliment (nu că în Românica ar fi prea mulţi care dau faliment; afacerile, ca şi oamenii, se descurcă de te şi miri cum...) Ce mai, să îţi faci harakiri doar pentru a avea un titlu de articol: ziarist sinucis în Redacţie... Aha, m-am dumirit eu: de aceea mi-a dat tocmai azi "posibilitatea". Că nu e nimic de scris! Mă întorc la Şefu cu periuţa: "Şefu, eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tui fă-mă tare... Zâneşte sştrengăreşte. "Invetează ceva, de aia eşti ziarist!" Aha, cum de nu m-am gândit la asta?

Revin la birou şi mă scobesc în nas vreo câteva minute (vreo 50-60...). Între timp, după ce pierd vremea răsfoind calendarul, îmi vine o idee şi mă pun furios pe scris. Apoi mă duc victorios la Şefu. Uitase de mine... Se uită bănuitor la coala de hârtie, se apucă să citească... Deodată se înverzeşte: "ce-i asta?" "Ştiţi, articolul... Din imaginaţie..." "Bă, să nu faci pe prostu cu mine! Uite aici: "Şoseaua Kiseleff a fost inaugurată la 27 Septembrie 1847. Pornea din Capul Podului, cum se numea pe atunci Piaţa Victoriei, dintr-o minunată grădină vieneză care avea în mijlocul rondului I un bazin metalic cu o fântână arteziană ce arunca apa într-un lac artificial. Mai târziu, pe locul havuzului arhitectul Ion Micu a construit vestitul Bufet. Grădina a dispărut, ca şi bufetul. Mă întreb de ce şi cum..." "Da, ştiţi, rondul II era unde e Arcul de Triumf..." "Lasă poveştile! Cum a dispărut parcul?" "De unde să ştiu eu? Putem afla..." "Bă, tu vrei să dăm de dracu? Cui îi pasă că se fură parcuri, că dispar bufete? Mai ales, cine vrea să se vorbească de ele în presă? Vrei să mă trezesc cu telefoane de la Oameni Mari? De la miniştri, poate?!" "Păi, era în paşopt..." "Nu mă lua cu istorii. Ce-ţi veni să te legi de parcuri dispărute? Altceva nu ai găsit să scrii?"

M-am întors amărât la biroul meu. Şi eram destul de mândru de creaţia mea, deşi aparţinea mai bine de 80% calendarului... După nici o jumătate de oră, iată-mă-s în biroul Şefului. "Ia să vedem. Aşa. "Remediu împotriva calviţiei"... Bă, tu eşti pus să dai ziarul de râpă? Ce calviţie, domnule?! Cine are calviţie? Uite aici: "cu ulei de măsline şi piper... de două ori pe zi". Care va să zică să nu mai apară la tv, să stea ascuns cu uleiul şi piperul în cap! Tu vrei să mă nenoroceşti!" "Ştiţi, nu m-am gândit la cineva anume. Sunt atâţia cu calviţie, poate le foloseşte..." "Tu să taci!" M-am întors la birou, cu gustul amar al înfrângerii. Ehei, ce bine era de Haşek. El putea să inventeze hipopocauri ovipari care învăţau să meargă pe bicicletă... El era Şefu. Nu striga nimeni la el... Eu nici măcar nu inventasem nimic!

A treia oară Şefu chiar s-a supărat. Acum nu uitase de mine, chiar aştepta curios cu ce mai apar. "Cugetări. Hm... "Nimic nu e Absolut, totul e relativ. Putem oare spune că relativul e Absolut?" Bă, filosofule, astea le faci la o bere, nu pe banii ziarului. Şi aici? "Omul sărac are o mulţime de visuri. Cel bogat, unul singur: cum să fie şi mai bogat." Băăă! Ce vrei să insinuezi? Te dai la Stăpânu? (aşa e. Avem nu numai un Şef, ci şi un Stăpân...) Băieţică, te rog eu frumos, nu mai inventa lucruri. Scrie şi tu de cele auzite. Întreabă-ţi colegii..." "Nu sunt." "Ce s-a mai întâmplat în politică?" "Păi, cu numirea... Dar aia a fost ehei, de mult! Alaltăieri..." "Da, mă, vezi că se poate? Un comentariu despre o chestie care nu mai interesază pe nimeni. Aşa te vreau!"
După încercarea asta m-a trimis acasă. Nu m-a dat afară, are mare respect faţă de pila mea. "Hăhăhă, zi aşa... "În mape să ne trântim, sau în picioare nespălate să ne mirosim?" Hăhăhă. Dar asta ce mai e?! "A băgat beţe în procesul de primenire... S-a împotrivit luptei anticorupţie... E percepută ca o apărătoare a status quo..." Bă, să nu umbli cu înjurături!" "Ştiţi, e în latină..." "Să taci! Ce anticorupţie, bă? Iar te iei de Stăpânul? Iar vrei să mă sune miniştri, parlamentarii? Du-te, băieţică, acasă. Bea o bere mai întâi, apoi culcă-te. Până mâine îţi trece..."

Am băut chiar două beri. Era cam apoasă şi am dat pe ea mai ceva ca pe un Gorsch. Cu şorţul, precis curăţase ţeava de eşapament la BMW-ul parcat înapoia crâşmei... Să scriu despre astea? Cui îi pasă? Să scriu despre câinii de care a trebuit să fug, noroc că nu mi-am pierdut de tot suflul...? De apa călâie, de rahaţii de pe scări? Nu, nu mai e nimic interesant pe lume. Nu se mai înjunghie, nu mai sparg maşini...

Mi-a sărit somnul cât colo! La TV un ucigaş îmi (şi ne) explica faptul că el nu e serial killer, ci random. Natural born, desigur. Ăsta da jurnalist, mi-am spus plin de admiraţie. Face apel la inteligenţa noastră, a tinerei generaţii, să nu mai ucidem aşa, fără pic de imaginaţie, ci să ne folosim artistic inspiraţia la fiecare act! Pe unul să-l gâtuim, altuia să-i tăiem gâtul, pe altul să-l dăm cu capul de pereţi... Ei da, ai ce spune (şi scrie) când ai experienţă! Şi ăştia? Vorbesc şi ei dspre acelaşi subiect pentru care Şefu m-a trimis acasă - dar cât de diferit. Uite, acum îmi dau seama de marea greşeală la care ne îndemna ăla care ar trebui să-şi ungă scăfârlia cu ulei de măsline şi piper: rar găseşti o persoană atât de impecabil pregătită, morală, civică, care poate deduce din doar două fraze cine e vinovatul şi de ce...

Hotărât, trebuie să mă las de meseria asta. Mai bine îmi deschid şi eu eu o crâşmă. Găsesc eu undeva un şorţ murdar... Dar până dimneaţa mi-a venit inima la loc! Crime, violuri, adultere, spargeri, trădări... Să tot fi jurnalist!

Cenaclu Literar: