în seara aceea,
lumina ta, Doamne, ca printr-o sită
trecea dincolo de Mine
şi nu adia nici o pală de vânt
să abată măcar un strop
ca să Mi se aşeze pe suflet
doar tu, înger al Meu,
pavăză vie Mi te ghemuiai
dincolo de stern
dincolo de ultima moarte
pe care o primisem cu seninătate.
în timp ce dimprejurul Meu
lumina se topea către marginea asfinţitului
Eu mă poticneam în credinţă ca acel căprior
lovit drept în inimă
căruia îi crescuseră aripi imense
spre a se înălţa
deasupra deşertului acestei lumi
-ochii lui ca şi ai Mei
lăcrimau neîncetat
păstrând lipit de retină
rânjetul sardonic al vânătorului de ocazie
şi fumul aburitor
ce picura din ţeava puştii sale