nu moartea, viaţa s-o birui

nu moartea, viaţa s-o birui

în definitiv...ce atâta spaimă?
îmi scot singură ghimpii din inimă
unul câte unul analizându-i ca pe nişte pene ciudate
în bătaia lunii

în amurgul vieţii am înţeles
că moartea n-are cine ştie ce putere
nu se întinde cât stepa mamei rusii
e scurtă de tot
cât să cuprindă un ţipăt şi..hik!pet!

pe unde trece
moartea îşi lasă mirosul de crin veştejit
nu-ţi vine în prag ca un musafir nepoftit
apoi
într-un flashback final
se face egală cu viaţa
lumina şi bezna se reazămă una de alta

doar privirile noastre
rătăcesc printre ceruri
până-şi găsesc odihna...

moartea, domnilor,
e un secerător iscusit
nu lasă în urmă
nici un spic

viaţa, în schimb,
îţi cotrobăie dureros prin oase
arzând în profunzime
ca un acid coroziv

un fior rece îţi străbate şira spinării
şi-ţi numără clipele
când durerea zbucneşte prin toţi porii

viaţa
umblă ca o târfă cu tot felul de marafeturi
îţi numără dinţii şi kilogramele
te dă cu capul de toţi pereţii
şi la urmă
îţi pune în braţe o hârcă
să stai sub clar de lună
şi să te întrebi nedumerit
...a fi?
sau...
a nu fi?

 

 

Cenaclu Literar: