poet în surghiun

poet în surghiun

 

 


 

 

lui Publius Ovidius Naso

 

nopţi şi zile corabia morţii plutise-n derivă...

de sub puntea rece şi umedă
răzbătea duhoarea acră a vărsăturilor
şi gemetele marinarilor în agonie
un scâncet de căţel
se auzea tot mai stins din întunericul calei

în dimineaţa ceţoasă de iarnă
un val uriaş o aruncase sub zidurile năpădite de muşchi
ale bătrânului Tomis
-oraş locuit de un popor aflat în zodia furnicilor-
unii ieşeau noaptea pe mare
la pescuit
blestemând apele pustii şi învolburate,
alţii trudeau pământul blestemând buruienile,
bolovanii,
vânturile încrucişate şi gerul
dispre ţărmul pustiu o lumină izbucni către cer
pe nisipul rece şi umed
străinul aprinsese primul lui foc din surghiun
şi oriunde se aşeza
aprindea câte un foc
în amintirea cenuşii rămasă în patria mamă
-o carte întreagă îi fusese arsă acasă -
localnicii l-au luat drept incendiator
şi cum aprindea câte un foc i-l stingeau
povestea cărţii lui arse făcuse înconjurul cetăţii
cu timpul
în oraşul de piatră
oamenii au început să se aşeze cu plăcere
la focurile lui
vedeau în ele pietre viu colorate care pulsau ca nişte inimi.
în plină iarnă
o asurzitoare tăcere s-a prăvălit asupra cetăţii
poetul îşi dăltuise pe stâncile albe
tainicul vis.

 

 
 

Cenaclu Literar: