[[wysiwyg_imageupload:373:]]DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL :  “Destine intersectate“

din  cartea  “ El cartero nunca más llama dos veces “  o “Sueños...sueños...sueños...“ / “Poștașul nu mai sună de două ori“ sau “Visuri… visuri... visuri…“

 

Adolescenții intrară în încăperea de la demisol, plină cu legumele ce trebuiau curățite pentru masa de prânz. Nu au fost atât de norocoși ca ceilalți colegi, care au rămas la servit și preparat mâncarea. Era o cameră întunecoasă și umedă, stranie... razele soarelui pătrundeau cu greu printre ferestrele minuscule, garnisite în colțuri cu mici pânze de păianjen răzlețe. Peste tot, în jur, saci cu cartofi, morcovi, ceapă, câteva ligheane și cuțite pentru curățit legume.

Vechimea clădirii, creea o atmosferă stranie. Misterele ascunse între zidurile sale, sensibilizau persoanele ce pătrundeau în interiorul lor, de parcă ar fi dorit să fie descoperite și cunoscute de acestea. Poate într-un alt timp, într-o altă epocă acesta era un loc special, în care secretele tuturor erau dezvăluite în totalitate. Spațiul atingea instantaneu coardele sensibile ale oricărei ființe omenești care-l pătrundea...  în fiecare suflet prezent, înmugurea o stare unică, magică, care îmbia inexplicabil la confesiune. Și parcă, între toți cei prezenți se înfiripa o legătură tainică ...

• Ce ghinion, că personalul de la bucătărie nu a reușit să sosească în tabără. Datorită accidentului de pe autostradă și furtunii trebuie să ne gătim singuri prânzul, spuse o fată, scundă și slăbuță. Suntem izolaţi aici şi trebuie să ne descurcăm. Dar este greu pentru noi să facem așa ceva! Doamne, ce vijelie înspăimântătoare a fost azi noapte! Aţi văzut? A fost grindină! Cădeau bucăţi de gheaţă cât oul de prepeliţă! Ce fulgere imense, sclipitoare despicau cerul întunecat! Ziceai că vine sfârşitul lumii! Chiar şi râul din apropiere a ieşit din matcă. Iar dimineaţa nu s-a mai auzit concertul păsărelelor din crâng, pe care-l ascultam zilnic. Furia vântului a scos copacii din pământ cu rădăcini. Şi le-a rupt crengile. Am văzut tot ce s-a întâmplat de la balconul vilei...  

• Domnule profesor, dar ce a fost în acest loc? Pare atât de straniu, atât de misterios... am senzaţia că nu suntem numai noi în încăpere... că nu existăm numai noi aici, singuri... şopti un băiat înalt, brunet şi subţirel.

Profesorul, un bătrânel înalt, cu figură comică, simpatic, cu părul și mustățile albe afișă un zâmbet ironic, pe fața sa lungă și roșie şi explică:

• Aici a fost un cămin de copii. Ĩntr-un bombardament, din timpul războiului, o bombă a căzut pe clădire. Copiii se adăpostiseră la subsol. Nu a rămas niciunul în viaţă...

• Ce tragedie! exclamă cu tristeţe o adolescentă blonduţă şi delicată.

• Mai bine uitaţi cu toţi de tristeţe! Cine este ghinionistul care taie ceapa? întrebă râzând un băiat brunet, cu un ciuf ondulat în faţă şi ras chel de-o parte şi de alta a capului, ultima modă de tunsură la adolescenți.

• Tu, cu frizura ta de pudel! Tragem la sorți! răspunse altul, blonduț, înalt, cu părul dat cu gel, în forma unor țepi lungi, drepți, parcă apretați. Nimeni nu are asemenea plăcere.

• Și tu cu coafura ta, tip mochetă! Bine! Facem biletele! Iar restul curățăm cartofii, răspunse brunetul.

Mariei, o fetiță grăsuță și drăguță, îi picase biletul cu ceapa. Ghinion... pentru ea...

• Ai de curățat un kilogram! Ce o să mai plângi! spuse râzând Fernando, băiatul brunet cu frizura modernă. Fără să vrei!

• Ceilalți treceți în jurul ligheanelor, la cartofi și morcovi! exclamă o adolescentă înaltă și brunetă, autoritară, Adina. Să terminăm repede!

Copiii se aranjară repede în jurul sacilor cu cartofi, pe scăunele de lemn. Și începură să îi curețe încet, rând pe rând.

• Și acum, să nu ne plictisim, fiecare să-și spună povestea! Cine începe primul? întrebă Fernando.

• Tu! Chiar tu, că ai fost cu ideea! spuse tare o adolescentă blondă, filiformă, Lorena.

• Ok! Dacă așa vreți. Eu am dus-o foarte bine în copilărie. Mama, tata, surorile mele mă iubeau și eram cu toții fericiți. La școală aveam o învățătoare minunată și îmi plăcea să învăț. Eram printre primii în clasă. Mergeam în tabere și excursii, la toate activitățile extrașcolare! Făceam sport și cântam la chitară. Dar veni și ziua nenorocirii mele. Clipa în care toată viața mea s-a întors pe dos pentru totdeauna! La ora două, când s-a întors tatăl meu de la serviciu, a găsit un bilet pe masa din sufragerie. L–a citit și a făcut infarct instantaneu. L-au luat imediat cu salvarea. A murit la spital în următoarele ore. Din ziua aceea nu l-am mai văzut ...

• Și pe bilet ce scria? întrebă Serena, o fetiță blonduță, mică de înălțime, curioasă.

• Mama lăsase un bilet de adio. Pleca la muncă în Spania. Doar surorile mele mai mari știau acest lucru. Dar nu au spus la nimeni, pentru că mama le lăsase niște bani la plecare. Eu și fratele meu mai mic, am fost luați imediat de “Protecția copilului” și duși la „Centru”. Atunci eu am făcut o criză nervoasă puternică și am stat câteva luni în spital. Nu puteam să-mi revin! Nu credeam că este adevărat ce mi se întâmplase! Aveam senzația că este un coșmar, unul din care trebuie să mă trezesc şi totul o să fie ca mai înainte. Acum trăiesc numai din amintirile mele... sunt totul pentru mine. Numai în ele mai îmi găsesc liniștea și fericirea de care am nevoie...

• Și la “Centru”, cum e? întrebă un băiat cu părul făcut țepi, cu gel, Leonardo.

- Îți dai seama că nu este ca acasă, cu mama, tata, surorile și frații mei. Oamenii străini nu pot fi ca ei! Nici nu le pasă de mine! Vor numai să ia bani pe mine! Parcă am trecut din Rai direct în Iad. Niciodată nu voi mai fi fericit! spuse băiatul cu necaz. Acasă aș fi fost mulțumit și numai cu pâine goală. Doar să fiu cu familia mea!

- Dar te-am văzut pe stradă, de mână şi... de gât, cu pedagoaga de la Centru, completă Leonardo. Mergeaţi la biserică. Este femeie de treizeci şi cinci-patruzeci de ani!

- Ce treabă ai tu cu asta? îl repezi Viorel, un băiat bruneţel. Şi eu mă iubesc cu pedagoaga. Mă căsătoresc cu ea, când devin major. Atunci când eşti îndrăgostit de cineva, în ziua de azi, nu mai contează nici vârsta, nici sexul şi nici măcar tipul de fiinţă. Iubirea e mai presus de toate. Ce te interesează pe tine ce fac alţii. Aşa e acum! Fiecare se descurcă cum poate.

• Acum, spune tu, Violeta, povestea vieții tale. Doar ești cea mai inteligentă și mai frumoasă dintre toate fetele din clasă. Așa spun toți profesorii, continuă băiatul.

• Viața mea a fost o tragedie, chiar de la început. Tatăl meu a murit la vârsta de treizeci și cinci de ani, otrăvit. L-au găsit la autopsie, cu esofagul și mațele arse complet.

• Și mama ta? întrebă Leonardo.

• Mama a fost călcată de tren. A făcut depresie după tata, a băut și s-a aruncat în fața acceleratului. Pe mine, spuse frumoasa adolescentă, subțirică, cu trăsături delicate, cu ochii negrii scânteietori și gene lungi, răsucite, m-au înfiat niște oameni. Dar și-au bătut joc de mine în ultimul hal! Se distrau pe seama mea. Le plăcea chiar să mă ardă cu țigara! Am fugit însă de la ei! În stradă! Mie nu mi-e frică, să stau în boscheți! M-am obișnuit de mică, cu greul. Trebuie să lupt pentru viața mea!

• Așa este, cu oamenii străini nu ți-e bine! confirmă un băiat șaten, bondoc, Marius. Adrian este crescut de părinți cu bani mulți, dar mai bătrâni, au peste șaizeci de ani. Aparent, totul pare bine. Are bani și își cumpără tot ce vrea. Dar ceva se întâmplă ce el. Cu noi nu prea vorbește. Nu are niciun prieten. Este nervos, la ore nu poate sta locului. Este violent și lovește tot timpul pe cei din jur, fără motiv. Voi, n-ați observat acest lucru?

• Da, și pe mine m-a bătut! spuse Cerasela, o fată blondă și gingașă.

• Mai bine să-și continue Violeta povestirea! Cum este la “Centru”? De ce absentezi atât de mult de la școală? Pierzi mult! Mai ales că ție îți merge mintea, remarcă Marius.

• Nu mă duc pedagogii. Îi duc pe cei mici la școală, iar la mine nu mai ajung. Eu stau într-un apartament, dat de ei. Iar singură, nu mă lasă să vin, continuă fata.

• Păcat! A spus profa de română că ești deșteaptă! spuse un băiat roșcovan. Tu ești cea care pierzi!

• Dacă tata era om, eram bine acum... continuă adolescenta cu durere în glas. Aveam de toate! Străbunica ne-a lăsat un apartament de patru camere și ea s-a retras într-o garsonieră. Dar bunica a fost forțată de bunicul, să vândă apartamentul. Și toți banii obținuți din vânzarea lui, i-a cheltuit. Bunicul era tată vitreg pentru tatăl meu. Se purta violent cu el. Îi vorbea urât, îl bătea și-l alunga din casă. Și cu bunica se comporta rău. Îi reproșa permanent că are un fiu. Și atunci, ca bunica să nu mai sufere, tatăl meu s-a sacrificat pentru ea și a plecat pe străzi, singur. Așa a crescut! Acolo, de supărare, a început să bea, a învățat să se drogheze. Și-a distrus viața! Era un bărbat frumos, blond cu ochii albaștri... frățiorii mei, mai mici îi seamănă perfect. Dar nu mai știu nimic de ei și nu cred că voi mai afla vreodată. Au fost înfiați, imediat după moartea mamei: doi în străinătate, unul în Europa, celălalt în Statele Unite. Al treilea este undeva într-un sătuc din România. Am putea afla unde anume, dacă am merge la o emisiune de televiziune. Bunica însă nu vrea să se intereseze, să afle ce s-a întâmplat cu ei. Spune că nu vrea să știe lumea, să nu se facă de râs în cartier, că a dat copiii la străini. Cu noul soț, ea a mai făcut doi copii, două fete - una de douăzeci de ani și alta de douăzeci și cinci. Au și ele copii, la rândul lor. Bunicul vitreg însă a murit, în urmă cu un an și bunica poate acum să se ocupe puțin și de mine. Că el era cel care nu o lăsa. Mi-a promis că mă ia la ea, în casă. Cât mai trăiește. Dar dacă moare, vin fetele ei, mă dau afară și ajung din nou pe străzi. Totuși, mie nu mi-e frică! Știu să lupt pentru viață! spuse frumoasa fată, hotărâtă.

• Dacă ți-ar lăsa ție apartamentul ... glăsui un adolescent, Andrei.

• Nu se poate! Au dreptul și fiicele ei la el. Bunica are însă mustrări de conștiință, pentru ce s-a întâmplat cu tatăl meu. Acum, la bătrânețe vrea să-și spele păcatele și să mă ajute... deşi este cam târziu! continuă fata, cu tristețe în glas.

Se făcu liniște. Timp de câteva minute, nu se mai auzi decât fășâitul sec al cuțitelor ascuțite,  ce sfredeleau cojile corpurilor de diferite dimensiuni și rotunjimi ale cartofilor.

• Cine continuă? sparse tăcerea Fernando. Eu v-am spus tragedia vieții mele!

• Eu nu vreau, să vă povestesc nimic! țipă violent, o fată cu pielea închisă la culoare, cu sprâncene stufoase, împreunate şi o mustăcioară fină deasupra buzelor. Eu am părinți, dar am fugit de acasă! E mai bine la „Centru”! Acolo am de toate! Îmi dau de mâncare! Și primesc cadouri de sărbători – mâncare, îmbrăcăminte, orice îmi doresc. Ne pun pe toți să scriem, pe hârtie, ce vrem și ne dăruiesc tot ce-am enumerat! şi-l trase pe Fernando peste ea, care se așezase comod, ca într-un fotoliu pufos, cu capul în brațele fetei şi cu corpul sprijinit pe picioarele acesteia.

• Dar, de ce să nu ne povestești? Toți am făcut-o! se înfurie Leonardo.

• Nu vreau! Nu doresc și gata! Vrei să te bat ca pe Anda? Am bătut-o de-am spart-o! Am tras-o de păr și am lovit-o! Am învinețit-o. Ai văzut cum arată? se răsti fata. Şi apoi, mie îmi e mai bine decât cei din clasa vecină, cu părinţi, dar care mânâncă o dată la două-trei zile. Părinţii lor nu au serviciu şi niciun alt ajutor. Trăiesc de azi pe mâine. Se mai descurcă doar cei care au măcar unul dintre părinţi pensionar sau  şomer sau decedat - că primesc atunci pensie de urmaş şi au din ce trăi... mai bine decât dacă părintele ar fi în viaţă şi n-ar avea serviciu!

• Cred şi eu că cei care lucrează dau ortul popii. Te freacă acum la serviciu şefii, ca pe sclava Isaura. Şi Kunta Kinte o ducea mai bine... am ajuns sclavi pe viaţă cu toţii... fără drept de protest... neregizat, completă Fernando.

În cameră apăru un băiat șaten cu o oală uriașă, Gelu.

• Lingeți ciocolata rămasă! Noi am preparat-o! Este delicioasă! Ne-am gândit și la voi, ca niște buni colegi!

Vasul uriaș avea interiorul tapetat cu un strat gros de ciocolată, de aproape un centimetru. Copiii începură să scobească cu lingurile, cu plăcere, în conținutul dulce.

• Uuuuu! Ce bună eeeeeeeee! exclamă încântat Leonardo.

• Dă-te la o parte! Lasă-mă și pe mine puțin, îi spuse o fată din spatele său.

• Ce vă tot plângeți atât! Eu nu am decât mamă și este plecată la muncă în Italia, începu discuţia un băiat mai plinuţ. Stau singur acasă și mi-e bine. Mama îmi trimite bani mulți și-mi cumpăr tot ce-mi doresc: șaorma, hamburgheri, fast-food, pizza... și merg când vreau și la păcănele...

• De aceea ești atât de gras! îi spuse Negruța, o fată cu pielea închisă la culoare, ca o mulatră. Și începu să fredoneze încet, refrenul unei melodii de dragoste.

• Și ce dacă! Sunt frumos! răspunse adolescentul. Mă plac fetele!

• Cred că, mai degrabă, iubesc banii tăi! completă fata.

• Dar nu trebuie să le dau nimic! Vin la mine gratuit! În ziua de azi, găsești câte vrei, disponibile, peste tot. Să fiu sincer, eu, nici nu prea am chef de fete! completă adolescentul. Mie îmi place să mă joc pe computer. M-aş juca tot timpul... dacă ar fi posibil...

• E mai bine de tine! Mama mea s-a recăsătorit cu un zugrav, care este tot timpul beat. M-a lăsat cu el când a plecat să lucreze în Italia. Şi acesta cheltuie banii mamei, îşi cumpără tot ce doreşte şi mă bate tot timpul, povesti o adolescentă cu păr scurt şaten şi cu o vânătaie la ochi; Simona. Mie nu îmi dă nici mâncare, nici alte lucruri necesare nu-mi cumpără...

• Și eu am rămas singură, fără părinți! completă o fată cu părul lung, cu forme rubiconde, grăsuță comparativ cu colegele ei filiforme. Mama a murit și tata este la pușcărie. A furat niște alimente dintr-un magazin, că nu aveam ce mânca. Tata a vrut să lucreze, și-a căutat peste tot, serviciu, dar nu l-a angajat nimeni, deși este harnic și priceput. Și acum stau la bunica. Are ea grijă de mine.

• Mie mi-e rău, am amețeli, spuse încet o fată drăguță, cu codițe, blonde, vorbind peltic. Ieri tati a bătut-o pe mami, rău de tot. Și eu am stat și am tremurat tot timpul. Nu mai am putut merge după aceea. Nu mi-am mai revenit de atunci...

• Știu cum e, îi spuse cu ton înțelegător altă fată, brunetă, grăsuţă, cu păr creţ, strâns într-o coadă de cal. Ai mei fac la fel, mereu.

• Păi, n-ați văzut la televizor, la știri, că 80% dintre femei sunt bătute de bărbați? spuse Negruța.

• Și cele nebătute or fi cele singure, adică restul de 20%, completă Violeta ironic.

• Eu am pățit-o cu o fată, rău de tot! spuse Claudiu, accentuând ultimele cuvinte. Am mers la o petrecere în vecini. Nu nu am mai fost niciodată cu vreo fată, până atunci. Una mai negricioasă, se tot lipea de mine și mă tot săruta. Pentru mine era ceva nou. Nu m-am mai sărutat cu o fată niciodată. Și când a început să mă mângâie,  m-am pierdut cu totul. După o săptămână, mă trezesc cu lovituri în ușa apartamentului. Mă uit pe vizor și văd o șatră întreagă, cu săbii lungi și ascuțite, ca cele care se vând la noi în piață. Mama deschide ușa și se sperie. „Argentina noastră a fost fată mare. Sau plătiți 10.000 de Euro sau băiatul se logodește cu fata” spune un tuciuriu imens, cu burtă mare şi voce groasă. Și ai mei, cum nu au bani... a trebuit să mă logodesc.

• Dar cum ai rezolvat, că acum nu mai ești logodit, întrebă Fernando.

• Ei, acesta-i secretul meu! Nu-l spun la nimeni, explică Claudiu.

• De aceea a trebuit să schimbi liceul, nu-i așa? accentuă Alina spusele sale, ca o concluzie.

• Mai bine să vă spun ce am pățit eu cu filmările, spuse o fată cu pielea închisă la culoare, încrezută foc. Mama m-a înscris la cursuri de modelling. Să mă facă vedetă! A plătit mulți bani pe cursuri și mi-a cumpărat multe, multe haine. Să arăt ca un star de cinema! Când s-au finalizat cursurile, organizatorii ne-au chemat, să facă filme cu noi. Mama a luat toaletele luxoase  pregătite şi mergem amândouă în clădirea stabilită. Vine un nene, ne cere buletinele... şi ale mamelor și ale fetelor... şi telefoanele mobile. Le ia și pleacă cu ele. Spune că nu avem nevoie de așa ceva. Apoi ne închide cu cheia, în clădire. Când am văzut, ne-am înspăimântat toate de moarte. Am început să țipăm, să urlăm... noroc că, celelalte femei aveau niște voci, puternice, de puteau dărâma construcția. Atât de mult am zbierat, până ne-au dat drumul. S-au speriat probabil că ne aude cineva. Când ne-au dat drumul, am fugit care-ncotro rupând pământul. Și nu ne mai trebuie modelling la niciuna, câte zile vom avea!

• Dar tu, cum crezi că ajungi vedetă? Așa simplu? întrebă Eduard obraznic. Eu cunosc un bărbat, vedetă de televiziune care mă ajută, îmi dă bani... spune că mă va face star! completă discuția un adolescent frumușel, cu ochii, negrii, mari și cu frizură modernă, gesticulând ca o femeie. Am învățat să pensez sprâncene, să fardez! Ca un make-up artist!

• Aaaa! El îți dă bani de parfumuri scumpe și de cosmetice? întrebă Violeta cu voce mieroasă.

• Dar pe tine ce te interesează? Ia spune, mamele măcar arătau bine? completă seria întrebărilor adolescentul.

• Cea mai bătrână avea treizeci și cinci de ani. Tu ce crezi, că staruri vroia să ne facă nenea? Dorea să ne vândă! Vii sau moarte! Poate de organe! Și nu mai conta atunci frumusețea! explică adolescenta.

• Eu am ambii părinți. Nu se bat, dar se ceartă toată ziua. Mama zice că lui tata nu-i mai merge și și-a găsit pe alții, la biserică, mai virili. Tata îi reproșează că umblă și mama mă ia pe mine, să fiu de față între ei și jură pe biblie, că ea este cuminte. Dar eu știu că minte! Tata are și el, pe vecina de deasupra, pe Daniela! O brunetă focoasă cu forme apetisante! E buuuună, bună! Parcă ar fi desprinsă dintr-o revistă cu staruri porno! Și știe de toate! Cu ea, i-a trecut bătrânului meu impotența! Mi-ar plăcea și mie de ea... dar îl preferă pe taică-meu! Chiar că arată bine! Este înalt, brunet și bine făcut. Mama se supără pe el, că-l pârăsc vecinele din bloc. Sunt invidioase pe ea, că are un bărbat atât de frumos! Tata mă ia pe mine, biblia și jură pe ea, că el este bărbat serios, că nu se uită la alte femei. Dar eu știu că nu-i adevărat! Că l-am văzut când merge la Daniela. A girat chiar cu apartamentul nostru, pentru un împrumut bancar al ei. M-a lăsat fără casă, pe mine şi pe mama, pentru ea. Și eu am astfel, acasă, circ zilnic! Nu știu cât mai rezistă ai mei împreună!  

• Părinții mei chiar sunt serioși, spuse Iliuță. Necazul meu este că mă bateți voi, colegii, că învăț cel mai bine din clasă și că nu vreau să chiulesc de la ore. Eu merg la școală, să învăț! Dar voi? Trebuie să încasez zilnic pumni și palme! Numai în cap îmi dați! O să mă tâmpesc și eu! Voi fi ca voi și nu veți mai avea, de la cine să copiați la teze!

• Lasă, măăăă, că nu ai numai zece, îi spuse Fernado.

• Da, că în ziua de azi elevul şi studentul deştept, care învaţă este bătaia de joc a colegilor săi, care nu doresc să înveţe şi nici nu le duce capul la aşa ceva dar şi a profesoarelor care au fost tot astfel de elevi ca voi, pentru care învăţătura este ceva străin, dar s-au făcut cu o diplomă. Aşa cum o să vă faceţi şi voi, chiar dacă sunteţi plută la toate, că sunt acum locuri cu duiumul la Universităţi, pentru toată lumea. De aceea şi cei care ar putea să înveţe ceva, nu o mai fac, în ziua de azi, că nu mai trebuie. Cel care este cel mai slab la învăţătură într-un liceu industrial şi de abia trece clasa, la facultate ajunge, în ziua de azi, student eminent. La limba română avem pe fosta femeie de serviciu leneşă şi guralivă, de la birou de la mama. A făcut o “Religie”  la o Universitate particulară, situată într-un apartament de lângă mall.  S-a dus numai să-și plătească diploma și apoi postul! N-a învățat niciodată, în viața ei ceva, răspunse Iliuță. Nu înţelege nici lucrurile simple, de gândire. Când îmi scrie observații, mănâncă din litere... şi nici să vorbească corect gramatical nu poate. Ce să învăţ eu de la ea? De fapt şi vărul meu, student la “Litere” are unii profesori pentru care cartea este duşman şi au  chiar funcţii la facultate. Secretara de acolo, fostă femeie de serviciu este simultan şi conferenţiar, că şi-a făcut rost de diplome şi de licenţă şi de doctorat, tot lucrând cu cartoanele. Iar altă profesoară, să-şi ţină postul la Universitate, prestează pe site, pe internet, activităţi sexuale. I-am vizionat şi eu postările. Altele funcţionează chiar pe stradă. Le-am văzut cu tata, la colţul străzii, la noi în cartier. La „Matematică” au ajuns astfel profesori, cei care nu înţelegeau niciodată la şcoală problemele elementare de geometrie şi algebră. Mi-a spus vecinul meu, student. Nu le ies rezolvările problemelor pe care le încep la începutul cursului.

• Şi la mine, la fosta şcoală, cu noua lege dată în învăţământ, tot personalul auxiliar - secretara, administratorul, îngrijitoarele, femeile de serviciu, paznicii au cumul de funcţii şi predau şi ca profesori. Dar tu nici la matematică nu ai zece, îi spuse Leonardo.

• Pentru că profa nu înţelege rezolvările mele corecte. Era muncitoare în turnătorie  cu tata, pe vremea lui Ceauşescu. Mâinile îi mergeau, dar capul nu prea. Habar nu are matematică! Când s-a desființat uzina, a stat zece ani acasă, apoi s-a dus să facă la bătrânețe, facultatea. La peste cincizeci de ani! Locuri tămase libere la facultăţi sunt nelimitate. La unele nu mai merge nimeni acum, că le faci degeaba. Au ajuns ca privatele. Nu trebuie să știi nimic. Mergi și copiezi. Și eu pot să promovez acolo. I-am ținut anul trecut locul, la examene, în sesiune, lui văru-meu, la facultate, la Construcţii, că el lucrează în străinătate în timpului anului. Mi-a spus să merg cu cursurile și să copiez cu nesimțire. Ce credeţi? Am luat note mai mari ca el! Povesteau colegii lui, că a luat licenţa la ei şi unul care nu ştia nici tabla înmulţirii, dar avea bani. Profesorii universitari în ziua de astăzi, se bucură numai dacă te înscrii la facultate, că au și ei o bucată de pâine. Am auzit că, recent au mers la azilurile de bătrâni și i-au înscris pe toți, de acolo, fictiv, bineânţeles. Iar fratele meu, când s-a înscris anul acesta la facultate, și-a pus dosarul la zece specializări. L-au înscris la toate, că acum, locuri pentru studenți sunt mai multe decât doritori.

• Așa este, spuse Alina. La țară la bunici, în Prostovăţu din Vale, din fundul Moldovei, tot cătunul a făcut facultatea. Și barmanița de la bodega din sat, și chelnerițele de la restaurant, chiar paznicul de la “Căminul Cultural” şi nătângul de cioban al satului, Mujdei care acum a fost selectat în programul „Prostul satului” şi i s-a propus chiar un post de conducere la oraş, peste intelectuali. Femeia de serviciu de la “Primărie” a făcut “Dreptul” și avea note mai mari decât colega ei de grupă, care este acum judecătoare la oraș. Iar îngrijitoarea de la dispensar a făcut aceeași facultate ca şi doctorița de la „Cabinetul medical” din sat.

• Şi mama lui Alin, infirmieră la Spital este acum studentă la Medicină. Când termină, trece imediat ca medic. Că aşa a făcut şi unchiul meu care a fost brancardier. Dar tu, Liviu, ce-ai pățit, de ce-ai lipsit de acasă? întrebă Negruța curioasă.

• Eu? Nu am lipsit! răspunse  adolescentul, sărind de pe un picior pe altul.

• Cum, că a venit mama ta plângând, că nu ai venit trei zile acasă! spuse Alina.

• Aaaaaa! Am lipsit o săptămână. M-au răpit studentele din cămin! E criză mare de băieți! De băieți virili, ca mine! spuse el mândru. Am dus-o ca-n sânul lui Avram! Am mâncat numai bunătăți! Ce au adus fetele de la țară, de unde sunt ele! Și m-am distrat de minune, povesti Liviu, cu figura sa comică, pus ca întotdeauna pe giumbușlucuri, de parcă toată lumea ar fi fost a lui.

• Vezi, măi, să nu iei ceva! Ca  Alex, când a fost la „2 Mai” de Paști. Au venit unii și ne-au făcut instruire la liceu, că-i epidemie de Sida în „Complexul studențesc”, îl sfătui Fernando. Ce-i cu buboiul tău de pe obraz, cu puroi.

• E un coş. Eu am făcut-o treaz. Alex a băut, că nu știa de el. Nu știa, nici cu cine a fost pe plajă. Poate și cu vreo băbătie, urâtă...  râse Liviu. Săracul face şi acum tratament... nu i-a trecut...

• Dacă ești deștept ca mine, povesti Radu, te faci și cu laptop. M-a chemat vecina de sus, să-i pun becul. Are vreo treizeci şi cinci de ani, dar arată beton. Îi mai repar câte ceva prin casă, că-i singură... şi mi-a făcut cadou un Toshiba, nou, nouț...

O fată, Adriana cu fața plină de coșuri cu puroi, cu iegări roz, împinse pe băiatul care stătea cu capul între picioarele sale, Cosmin.

-   Cum stai cu Irinel, pe care ți l-am prezentat luni? întrebă adolescentul, curios.

- Acum sunt cu Flaviu! spuse Adriana.

- Tu, de ce-i faci cunoștință permanent cu iubiți? întrebă Fernando. Cred că a avut peste o sută, anul acesta.

- E „sora” mea și am grijă de ea. Ĩmi povestește apoi, tot ce face cu ei! spuse Cosmin. O protejez, să nu pățească ca mine. Că m-am șocat de când m-au ars ăia cu ţigara pe fața.

- Ai pățit-o, că te bagi întotdeauna, unde nu trebuie. Şi înţelegi și greșit totul! explică o fată, Negruța şi ȉncepu să fredoneze o melodie, fermecător.

• Negruțo, dar tu ce-ai pățit cu impresarul? ȉntrebă Fernando, curios. N-ai mai povestit nimic. Tu ai o voce minunată!

• Am fost la el și n-am rezolvat nimic. M-a chemat când era singur acasă. Lipseau şi copiii lui, și soția, povesti fata. Şi nu a fost bine deloc.

• Dar unde şi cum l-ai găsit? ȉntrebă Alina.

• Pe Internet. Am aflat întâi telefonul lui. Cum am intrat în casă, mi-a spus “Drăguţă”! și a început să mă pipăie extaziat și...

• Şi...  spuseră în cor adolescenţii curioşi aşteptând cu gura căscată relatarea.

• Şi... nimic. Nu vă mai povestesc nimic. Trebuie să găsesc acum alt impresar. Nu mă las. Chiar dacă Nevastuică mi-a spus ca n-am talent deloc, spuse Negruța. Şi eu chiar m-am îndrăgostit de el...

• Dar are peste cincizeci de ani, nevastă şi trei copii, completă indignată Alina.

• Mie mi-a cumpărat tata un studio de înregistrări. Mi-a angajat oameni care să se ocupe de filmările mele - regizor, impresar... și s-a făcut chiar casting pentru a angaja copii ca figuranţi, spuse o brunetă cu părul lung, creţ, cu figura răsfăţată şi nasul în vânt.  Ce epocă magnifică trăim! Ca-n poveşti! O ducem minunat, putem să ne cumpărăm orice ne trece prin cap, să ne facem vacanţele în cele mai exotice şi luxoase locuri de pe pământ, nu ca-n epoca trecută, când nu existau milionari, ca ai mei şi era foarte rău!

• Da, spuse Fernando, tatăl tău lucrează la Minister și are bani cu nemiluita, se ştie cum. Dar mulţi trăiesc la limita sărăciei, nu au nici ce mânca, nici unde sta. Culmea este că unii dintre ei parcă ar fi bătuţi în cap. Chiar li se pare că sunt fericiţi, dacă se uită toată ziua la televizor la ştiri, la emisiuni şi filme cu tematică sexuală şi găsesc alimente de cumpărat. Aşa ca mulţi dintre pensionari, care trăiesc tot în epoca precedentă. Li se pare totul minunat, că numai cine nu vrea nu are loc de muncă, dacă acum au în plus mâncare, emisiuni şi filme sexuale iar copiii lor fără prea multă minte au ajuns licenţiaţi, că orice prost poate face facultatea dacă plăteşte..

• Aşa sunt ai mei, parcă au creierul spălat. Cred tot ce văd la televizor şi nu poate nimeni să-i convingă de contrariu Sunt paznici la Tribunal. În vară au fost la Băi şi au venit de acolo cu câteo licenţă în Drept şi un împrumut bancar. Că ei cred că este ca pe vremuri, când doar cei care aveau minte făceau o facultate. Mama a trecut imediat ca judecătoare, dar a trebuit să mai facă încă un împrumut la Bancă. Îşi scoate însă ea banii... aşa ne spune. Tata a zis că el nu dă niciun ban şi a rămas tot paznic, povesti un băiat scund, şaten, Mihai. Acum chiar o ducem mult mai bine.

• Mama mea este directoare la o „Agenţie publică”. Iar eu fac deja prezentări intr-o emisiune de televiziune, spuse Larisa, o fată brunetă, subțirică, cu păr lung, lins. Deja sunt vedetă, că mama a investit în mine enorm! A dat bani la toţi, peste tot!

• Eu am vrut să câştig bani, singură, spuse Angela o fată cu pielea mai închisă la culoare și vopsită blond platinat. Am numai mamă, care lucrează, dar câștigă foarte puţin. Nu ne ajunge mie şi frăţiorilor mei. În ziar am citit un anunţ. Scria că se plătesc fete de companie pentru străini. Am sunat și eu, și m-au chemat imediat.  M-au trimis imediat cu un italian, mai în vârstă, la masă, la un restaurant de lux.        Mi-a plăcut mult. A fost mâncare din belșug. Am savurat o friptură delicioasă, paste carbonara, am băut şampanie și wisky. Am mâncat chiar și o salată de fructe cu înghețată. După ce am terminat, italianul mă cheamă la el în cameră. Atunci m-am speriat. În anunț scria de companie, nu de altceva...  

• He, he, heeee spuse Fernando. Ce credeai tu? Cine îți dă ceva, astăzi, degeaba?

Conversaţia se întrerupse brusc. În cameră intră un bărbat de aproximativ treizeci și cinci de ani, înalt și bine făcut.

• Andreea, am venit după tine, se adresă el unei fete slăbuțe, cu păr blond, lins și ochi albaștri. Eram îngrijorat pentru tine, cu furtuna aceasta incredibilă. Îmi era teamă să nu fi păţit ceva rău. Te aştept în autoturism.

• Mă bucur că ai venit. Dar nu am terminat încă lucrul aici. Mai așteaptă-mă, te rog, o oră, răspunse ea. Vii şi tu cu noi, apoi, la masă.

• Bine, mă învârt și eu puțin pe afară și vin mai târziu, spuse bărbatul ieșind din încăpere.

• Cine este? întrebă curioasă Negruța.

• Prietenul meu, răspunse fata. Locuiesc la el.

• Părinții tăi ce spun? întrebă curioasă Violeta. Ai numai șaisprezece ani!

• Nu am decât mamă. Dar nu-i pasă de mine! Aduce tot timpul bărbați străini în casă. Și ei, când mama nu-i acasă, se iau de mine. I-am spus mamei, dar nu mă crede! Nu am mai suportat. L-am cunoscut pe Adrian, care s-a îndrăgostit de mine, de la prima vedere. I-am povestit situația mea. A fost impresionat de ea. Și mi-a propus să stau cu el, la mama sa. Astfel nu voi mai fi în pericol și nu voi trăi tot timpul cu spaimă.

• Dar cu mama lui, cum te înțelegi? întrebă Alina.

• Foarte bine! Îi place de mine. Eu spăl rufe, fac mâncare și curățenie, răspunse fata.

• Păi, ce ești slujnică? Te-au pus la muncă? întrebă Fernando revoluționar. Te exploatează!

• Nu! Eu singură m-am gândit că trebuie să ajut cu ceva. Dacă oamenii mă țin în casă, îmi oferă condiții, îmi dau de mâncare, se poartă frumos cu mine ... trebuia să mă revanșez cumva, explică Andreea.

• Bine că Adrian este un om bun, glăsui încet Maria, o fată slăbuță, șatenă. Să vă spun ce am pățit eu cu Răzvan, roșcatul. Are bani foarte mulți, locuiește într-o vilă mare și luxoasă. Tatăl lui este director la o firmă de IT și stă de dimineață până seara la serviciu. Nu-și vede fiul decât rareori. Când pleacă la serviciu, acesta doarme. Iar când vine, Răzvan e în lumea viselor de mult timp. Mama lui Răzvan, doctoriță pe Salvare, și-a mai luat norme, la încă trei firme medicale, așa că tot timpul nu-i acasă. Numai în vacanțe merg împreună, toată familia. Dar atunci, mi-a povestit Răzvan că tatăl său bea tot timpul cu prietenii și este mai mult beat decât treaz. Iar maică-sa stă cu femeile la bârfe. Așa că el, tot singur rămâne. Își caută câte ceva de făcut. La Moieciu, unde au fost în ultima vacanță, a dorit să repare computerele din pensiunea la care erau cazați, că nu funcționau prea bine. Și le-a stricat pe toate, complet, de nu se mai pot repara în vecii vecilor!

• Eu am văzut de mult timp, ceva ciudat la băiatul ăsta! Invențiile lui îmi dau fiori! concluzionă o fată șatenă.

• Ce bine de Răzvan, spuse un adolescent visător. Are bani să-și cumpere, tot ce vrea...

• Așa m-am gândit și eu, spuse fata. Ai mei nu-și găsesc de muncă și mai am trei frați. Trăim din alocații, de azi pe mâine. M-am gândit că poate Răzvan, dacă mă place, mai îmi dă și mie un bănuț să-mi cumpăr ceva de mâncare. Așa că i-am făcut ochi dulci și el m-a invitat imediat acasă la el. Tot este singur tot timpul și nu are nici cu cine conversa. Vroia să-i acorde cineva puțină atenție. Nu are frați sau surori, nici prieteni. M-am bucurat mult de invitație. Am vizitat vila și am mâncat pe săturate numai delicatese. Parcă eram în Rai. M-am gândit că o să mă tot invite mereu. Răzvan îmi propuse apoi să-mi arate invențiile lui, de care este foarte mândru. Care mai de care, mai ciudate! Cea care-i plăcea cel mai mult lui Răzvan era un aparat electric, de smuls măselele. Experimentase invenția pe un biet câine. Ce o mai fi suferit săracul! Cum o mai fi schelălăit! Dar să vedeți ce-i trece prin cap băiatului. Îmi spune să mă dezbrac. Eu am crezut că vrea numai să mă vadă goală și m-am gândit că dacă-i fac plăcerile, mă va mai chema la el. Și voi mânca bunătăți. Mă dezbrac și el îni spune că vrea să încerce invenția pe mine, într-un loc mai delicat. Îi spun că sunt de acord, numai să nu mă doară. Și el îmi promite acest lucru. Pune aparatul în priză și când mă atinge cu el, simt o durere insuportabilă, că-mi vine să leșin. Am tras un ţipăt înfiorător! Când mi-am revenit din durere, am mers acasă. A trebuit să-i spun mamei, să mă ducă la un ginecolog, să mă trateze. Apoi a vorbit imediat la telefon, cu mama lui Răzvan, care mi-a aranjat urgent programare la un medic, pe care îl cunoștea. Ne-a dat și niște bani, mie și mamei, să nu spunem la nimeni, nimic din ce s-a întâmplat. Mama, săraca s-a bucurat mult. Să le dea și frățiorilor mei ceva de mâncare. M-am ales cu ceva bani, dar eu am rămas șocată pe toată viața. Mi-e frică și acum când un băiat se uită la mine. Iar rănile fizice, arsurile, încă nu s-au cicatrizat. S-ar putea să rămân cu ele toată viața! continuă fata.

• Vezi că în ziua de azi se poate face operație estetică și acolo! Ieri, prima știre la televizor a fost despre operația de rejuvenare a unei aşa-zise vedete de la noi. Mai bine îşi făcea schimbarea la față, că-i urâtă foc! Eu nu ştiu cine lansează aşa monstruozităţi drept frumuseţi, spuse Negruța intrigată. Unele, cu nasul deformat...

• Doamne, copii, ce vorbiţi voi acum! exclamă bătrânul profesor care intrând, auzi ultimele dialoguri.

• Domn’ profesor, sunteţi depăşit! În ziua de azi chiar şi copiii de grădiniţă cunosc de toate, din filme şi emisiuni de la televizor, din reviste, replică Fernando. Trebuie să mai învăţaţi câte ceva de la ei.

• Eee ! spuse cu necaz Alina. Unii mor de foame și alții nu știu ce să facă cu banii!  

• Acolo la şcoala unde este Răzvan elev, mulţi sunt cu bani, continuă fata. Părinţii lor plătesc încă din clasa întâi o sumă imensă să urmeze instituţie şcolară germană. Nemţii adevăraţi nici nu sunt primiţi. Nici profesorii ce cunosc germana. Directoarea, mare mafioată a strâns tuciuriile ca profesoare, absolvente de private, care nu cunosc o boabă de germană. Şi părinţii, să scape de copiii lor răsfăţaţi -  care fac numai năzdrăvănii şi ţipă permanent -  îi trimit în vacanţe foarte scumpe. Ştiţi unde? La ferme cu animale, la ţară, unde sunt puşi să lucreze muncă grea, să cureţe grajdurile vacilor şi cocinile porcilor, să adune bălegar, să spele animalele...

• Şi ce? Sunt proşti, să facă aşa ceva? întrebă Fernando nedumerit. Eu, unul, n-aş asculta!

• Aşa am gândit şi eu, spuse fata. Dar, paradoxal, puştii răsfăţaţi - care nu lucrează nimic acasă, nu învaţă la şcoală pentru că directoarea obligă toţi profesorii să le dea numai zece pe linie, să ia toţi burse de merit, că părinţii lor plătesc bani grei - în tabără, se execută fără nicio împotrivire. Nu ştiu ce metode au cei de acolo. Părinţii lor însă sunt fericiţi şi-şi fac liniştiţi concediile, pe plajele din Grecia, Coasta de Azur, Costa del Sol, fără să se necăjească cu peripeţiile copiilor lor...        

• Şi eu sunt elev acolo. Dar nu am părinţi. Mă creşte o femeie, pe mine şi pe sora mea. Numai în acte. Noi locuim şi ne creştem singuri, în casa noastră din Voluntari... care nu mai cred că ne aparţine. A devenit a femeii, care ia şi bani pe noi. Ne dă numai banii de bursă, pe care nu ar trebui să-i primim legal, pentru că suntem daţi în îngrijire.

• Dar nu poţi face nimic ? Ce o să faci după ce creşti şi nu mai eşti în îngrijire, să primeşti bani din bursă, dacă nu mai ai casă, întrebă curios Fernando.

• Nu pot face nimic. Ce vrei, să mă lupt cu morile de vânt ? răspunse adolescentul.     

• Eu am fost în vara aceasta, cu familia la mare şi ne-am cazat la un hotel de lux, se lăudă Matei. Am plătit mai mult decât în străinătate. Condiţiile erau însă mizerabile iar mâncarea groaznică. Dar nu ai unde face reclamaţii. Organismele abilitate primesc numai bani de la stat. Nu rezolvă nimic. Spune să aduci dovezi. Mama a păţit aşa cu o cremă, pe care a dat un milion de lei iar în recipient era apă. Când a reclamat, i-a răspuns o funcţionară obraznică, că flaconul nu este dovadă, că poate a înlocuit-o ea. Tata a încercat să vorbească la o televiziune dar nimeni nu i-a dat nicio atenţie...

Un singur adolescent, Andrei, deosebit de frumos, brunet, înalt, cu ochii mari, negri și gene lungi și întoarse, a evitat să-și spună povestea. Pentru că nu ar fi reușit, chiar dacă dorea. Era foarte copilăros şi, deși crescuse, îi plăceau jocurile mecanice. Ar fi dat orice pentru câțiva bănuți, să se joace. Părinții săi, oameni foarte religioși,       l-au învățat să fie bun, corect. Nu i-au spus însă să se ferească de oamenii răi. În apartamentul vecin, se cazase un străin, de aceeași religie cu a lor. Tatăl, era bucuros când fiul său îl vizita din când în când. Băiatul era fericit că primea ceva bănuți pentru jocurile mecanice, atât de dragi lui. L-au costat însă prea scump. Mult prea scump! Străinul a profitat din plin de naivitatea și buna credință a băiatului. “Omul acesta m-a distrus pentru totdeauna”, gândi băiatul, „nu numai psihic, ci și fizic, pentru că mi-a dat o boală fără leac. Părul meu frumos, negru ca pana corbului, des, a căzut fără cea mai mică șansă de revenire. Niciun medic nu m-a putut vindeca. Este secretul meu și tragedia mea... deşi cazul meu a fost prezentat şi la televizor. Sper că nu s-a uitat prea multă lume la ştiri, când s-a dat pe post”. 

•  Am terminat! Mergem la masă! spuse Fernando victorios.   

Adolescenții urcară veseli și gălăgioși spre sala de mese. Atingerea delicată a razelor solare, ce despicau petalele de nuanțe albăstrii ale cerului îi trezise magic pe toți, la viață. Au luat tăvile pentru servit bine spălate, câte un bol cu ciorbă, din care zburau haotic aburii îmbietori, o farfurie cu pârjoale apetisante, pireul de cartofi, din cei curățiți de ei, de dimineață și o prăjitură cu ciocolată, dulce, foarte dulce, ce părea fermecată, căci i-a făcut pentru câteva clipe, pe toți, să fie aşa cum ar fi trebuit, niște adolescenți fericiți...