DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Directoarea “Diavolo“ sau “La Diabla“

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Directoarea “Diavolo“ sau “La Diabla“

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: ”Directoarea “Diavolo“ sau “La Diabla“ 

 

           Inspectorul deschise cu greu ușa masivă, din fier forjat, cu frumoase încrustații și arcade eliptice și intră în colegiu. Pentru un moment i se păru totul aievea. Trăia un vis. Un coșmar! Ajunsese nu la un colegiu, ci la “Castelul lui Dracula“. În întunericul misterios al clădirii vechi, cu coloane antice dantelate, se ivea scara imensă, arcuită, de-a lungul căreia luminau straniu, ochii dovlecilor de Hallowen, deasupra cărora pe pereții vechi ai clădirii, străjuiau pânze de păianjen, având atârnate din când în când     câte-o vrăjitoare sau altă ființă diavolească.

           Din față, zâmbea ironic, fără aș pierde chiar și după moarte, simțul umorului ce-l caracteriza dintotdeauna, statuia din piatră a patronului spiritual al colegiului, având montate de borurile pălăriei sale niște coarne de drac răsucite și în mustățile țepene atârnând pânze de păianjen.

           Funcționarul observă, fumul care îl introdusese brusc într-o ceață deasă și care dădea locului mai mare spaimă. Dar urletele și strigătele înfiorătoare îl făcură chiar să leșine. Noroc că prin fum, apăru neclară forma îndesată a directoarei, îmbrăcată în veșminte negre, cu pielea ȉntunecată: Doamna Diavolo. Și atunci își reveni puțin. Era totuși într-unul din colegiile de elită ale capitalei. Şi răsuflă ușurat. Pentru o secundă… căci pe scară începură să coboare schelete ambulante. Siluete filiforme, ce aveau pictate pe costumul mulat pe corp, osatura corpului uman.

-      Dar ce faceți  Doamna Director Diavolo, Hallowenul se sărbătorește şi la americani, de unde l-am preluat  noi, numai o seară, o noapte. Şi a fost vineri, acum o săptămână! Astăzi este marți! De atunci, nu ați mai făcut școală? ȉntrebă inspectorul contrariat.

-      Da, dar noi ţinem Halowenul ca-n poveşti, şapte zile și șapte nopți! Chiar i-am depășit pe americani la aşa ceva! Sunt activităţi extraşcolare, domnule inspector, pentru dezvoltarea competenţelor. Aşa au dorit elevii noștri. Şi cum este autonomie, facem ce vrem ! Am votat în Consiliul de Administrație… la propunerea mea! Şi nimeni nu mi s-a împotrivit, ca de obicei. Democratic! S-a votat în unanimitate. Nimeni nu se pune cu Doamna Diavolo, când vrea ea să facă ceva! Constructiv, bineȃnțeles! Dar acum este Parada scheletelor, nu trebuie să vă speriați. Tocmai am început-o, spuse sadic directoarea, în timp ce pe scara arcuită începură să apară arătări înfricoșătoare. Ați venit tocmai la țanc! Puteți să participați și dumneavoastră! Eu am venit costumată în La Diabla, sunt toată în negru, ca de obicei, după cum bine vedeți.

-       Ha, ha, ha! râse diabolica femeie, imitând rânjetele din aparatul cumpărat.

-      Dar de unde vin sunetele astea înfricoșătoare? Care este sursa lor? se agită speriat inspectorul.

-      Eu, am cumpărat din bugetul statului acest magnific aparat care emite  sunete înfiorătoare! Am votat în Consiliul de Administrație.  Este făcut totul cu acte legale, așa cum se face în ziua de astăzi. Şi la ofertă mi s-a adăugat şi dispozitivul de fum! Iar Diavola apăsă cu putere pe butonul care emană aburi, încât figura sa întunecată dispăru într-o ceaţă deasă.

-      Doamnă, dar de aşa ceva aveau nevoie elevii? întrebă iritat inspectorul. Opriți imediat totul! Ce ați făcut aici? Colegiul renumit, unul dintre cele mai de elită din Capitală, l-aţi transformat în Dracula-Parc? Din nou, nişte urlete fioroase opriră cuvântarea inspectorului.

-      Din câte știu, nu ne-ați cerut voie! N-a existat nicio aprobare! continuă acesta indignat.

           Pe perete la intrare, atârnată printre păianjeni, agățată de mâna unei vrăjitoare fioroase, flutura înspăimântător „Hotărârea inspectoratului școlar” prin care, orele de la clasă nu pot fi înlocuite, cu alte activități de învățământ, decât cu aprobarea Inspectoratului. Dar Directoarea Diavolo era o La diabla adevărată şi nu avea nevoie de nicio aprobare !

           Apăru și directoarea adjunctă a colegiului în costum de pițipoancă versată, reprezentat printr-o pijama roz, cu pantalonaşi trei sferturi, ce contrasta puternic din punct de vedere cromatic, cu restul participanților la paradă. Era însă îmbrăcămintea ce o purta femeia zilnic, fiind ultima modă la adolescente rebele. “De aceasta chiar îmi place la nebunie“, ȉși spuse zâmbind marele clasic. Parcă ar fi Miţa, din scrierile mele, îmbrăcată de culcare. Dar cu parada, ce-o fi având oare în comun? Poate doar scheletul propriu, pe care se mulează perfect pijamaua rozulie transparentă.

             În ușă apăru un bărbat nervos, un părinte.

-      Directoarea asta proslăvește dracul! Nu i-am mai dat voie fiului meu să vină aici! Noi suntem credincioşi cu adevărat, nu credem în Satana, ca ea! Îmi mut băiatul  la altă școală!  Nu pot să-l distrug aşa. Sunt patron și rezolv eu problema, chiar dacă este mijlocul anului!

              Şi deodată asurziră cu toţii sub acordurile şlagărului de succes “Diavolul  râde în hohote … asta ne învaţă încă de la şcoală…“. .Era staţia dată la maximum, aşa cum funcţiona ea în fiecare pauză, zilnic, de nu te mai puteai înţelege om cu om.

       Inspectorul plecă și făcu raport superiorilor cu cele întâmplate.

       Un profesor distins salută politicos pe Diavola. Femeia ȉntoarse spatele ostentativ, birjăreşte.

       Marele scriitor se gȃndi ȉnmărmurit: „Pe vremea mea nu existau directori de şcoli şi colegii care să se instruiască la cursuri de Management  educaţional” şi să ȉnveţe acolo să se comporte cu profesorii ca la coada vacii, să vorbească doar cu cei din gaşca proprie şi cu cei care îi dau şpagă. Marius Chicoş Rostogan ar fi fost chiar model în educaţie comparativ cu aceştia”.

         A doua zi, Doamna Director Diavolo organiză o întrunire diavolească în curtea colegiului, printr-un  anunţ pe Internet. Toate profesoarele adepte acesteia și mulţi dintre elevii colegiului, veniră îmbrăcați complet în negru, machiaţi întunecat pe feţe, dotaţi cu lozinci, pancarde, fluturând steaguri în doliu, ca la o adunare satanistă. S-a urlat și felicitat. Au pupat-o pe rând pe La Diabla recunoscători. Doar le organizase șapte zile și șapte nopți de Hallowen, liberalizase complet drogurile…  şi pe holurile colegiului sunau permanent ritmuri îndrăcite. Pe care mulţi se mişcau, înveşmȃntaţi în negru, machiaţi ca nişte adevăraţi sataniști. Doar erau satisfăcuţi complet - La Diabla le asigura libertate totală!

             Când au aflat superiorii, ce a organizat Directoarea Diavola au fost chiar încântaţi, S-au minunat întru-totul, au felicitat-o pentru iniţiativă și i-au transmis că o vor ține în post, până va ajunge chiar ea, ȉnsăşi, schelet adevărat, în vestita Paradă a scheletelor ce o organiza! Ba chiar veșnic! Doar există directori și inspectori care și-au dat de mult timp ultima suflare și în funcția lor, cu numele lor, funcționează alte persoane, fără nicio problemă. Va putea în acest fel să-și aducă Diavola toate preferatele, nu numai cȃteva dintre ele, cum a reuşit pȃnă ȉn prezent – foste femei de serviciu, îngrijitoare, spălătorese și croitorese, bucătărese şi chelneriţe - să se joace de-a profesoarele ȉn colegiu – desigur, după ce şi-au făcut împrumuturi la bănci pe toată viața, pentru a-şi cumpăra o diplomă universitară de la renumita  “Debilu Mind&Spirit University şi o titularizare.

             Vestitul dramaturg zâmbi din nou în colțul gurii gândind: “Dacă aş fi trăit aceste vremuri, aş fi scris desigur o magnifică schiță, cu titlul  “Directoarea Diavolo” sau „La Diabla”. Pe vremea mea, la acest liceu, predau ca profesori, crema intelectualităţii. Cu preferinţele Diavolei, cu puterea de decizie nelimitată, ce i se acordă, o va ȉnlocui rapid cu pleava societăţii. Căci în epoca aceasta, paradoxal, are facultate şoferul şi tâmplarul, ciobanul şi văcarul, hamalul şi portarul, îngrijitoarea şi barmaniţa, chelneriţa şi frizeriţa, croitoreasa şi lenjereasa, femeia de serviciu şi bucătăreasa.

             Liniştea însă îi fu scurtă, căci se trezi chiar cu La Diabla cățărată pe statuia sa, folosind un scaun, în timp ce, cu bucurie,  schimba fioroasele coarne de drac de pe borurile elegantei sale pălării, cu niște imense coarne de ren. De o ureche a scriitorului atârnă un globuleț roșu, iar în mustaţa aspră, niște beteală argintie scămoșată. Venea Crăciunul! Şi astfel, renumitul Colegiu o ţinea cu  “La Diabla“ din  sărbătoare în sărbătoare! 

             Surâsul dramaturgului împietri însă, înghețat în spuma de zăpadă artificială ce-i fusese pulverizată din abundenţă, pe faţă. “ Mai bine adorm definitiv, să nu mă mai trezesc“ gândi marele om, “că-mi voi pierde cu totul simțul umorului, ce mă caracterizează! Voi deschide ochii poate doar la Parada scheletelor de la anul viitor! Probabil atunci „La Diabla” va organiza un Halloween  continuu în Colegiul meu iar eu voi sălășui pentru totdeauna în „Dracula Parc”! Mă voi adapta şi eu noilor cerinţe ale educaţiei! Ce naiba!  Ufff…aici, am ajuns, şi eu, cu dracul! “.                       

 

NOTĂ  Aceasta este o povestire. Orice asemănare izbitoare cu persoane, locuri și situații cunoscute este pur întâmplătoare.

 

 

Cenaclu Literar: