DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “POVESTEA CORIDEI SPANIOLE”

Carina intră cu părinții săi pe ușa misteriosului hotel spaniol, fascinați de spațiul în care vor locui în nopțile următoare – o construcție veche, stranie, renovată, dar care păstra farmecul altor timpuri. - Clădirea a fost construită pe locul unei foste arene romane. Aici se cazau, în urmă cu mulți ani, toreadorii înainte de luptele cu taurii, explică recepționerul hotelului. Urcară la etaj. Decorul camerei păstra specificul unei epoci de mult apuse. Pe comoda de lângă oglindă, poposea o uriașă pereche de coarne ascuțite. Obosită de drumul istovitor din timpul zilei caniculare, Carina simți o atracție irezistibilă și atinse coarnele albe. Se înțepă puțin cu vârful lor, negru ca abanosul, în palmă și picături delicate de sânge picurară pe covor. Ameți puțin și avu senzația că întreg universul se răstoarnă. Apoi simți că cineva o scutură puternic și strigă la ea. - Minunată domnișoară, ce faceți aici, în arenă ? În câteva clipe, vor năvăli din țarc taurii negri, sângeroși, aduși din Roma de însuși împăratul Claudius, ca hrană pentru armatele romane cuceritoare. Nimeni nu scapă viu din calea sălbaticelor fiare. Carina își scutură părul blond, deschise ochii săi căprui mari și frumoși și văzu un adolescent brunet, cu șuvițe negre cârlionțate, sărind rebele, înalt, cu structură atletică, îmbrăcat într-o tunică albă. - Dar ce se întâmplă aici ? întrebă nedumerită fata. - Aici, în Valencia, este sărbătoarea “Las Fallas“. Are loc în fiecare an la jumătatea lunii martie. Cu ea va începe sezonul coridelor. Iar astăzi va fi prima coridă cu tauri în Spania. Crudul împărat Claudius, setos de sânge a decis ca luptele cu gladiatori să aibă loc nu numai la Colosseum în Roma, ci și aici, explică tânărul. Dar ce ciudat sunteți îmbrăcată! Carina avea un tricou imprimat cu Barby și pantaloni scurți albi. - Să mă prezint. Eu sunt Juan Antonio, continuă bărbatul. Așa mi se spune aici. În realitate, tatăl meu a fost rege în Tracia. Când am fost cuceriți, am fost luat ca sclav de către romani. Voi lupta astăzi, ca gladiator în prima coridă cu tauri din Spania. - Dar este periculos. Trebuie multă experiență în lupta cu taurii. Ați fost antrenați pentru așa ceva? îl întrebă Carina. - Nici eu, nici tovarășii mei nu am mai participat la așa ceva, răspunse tânărul. Nu știm ce ne așteaptă. Este posibil să sfârșim tragic. Dar mie nu mi-e frică de moarte. Dar dacă se va întâmpla, aș dori să-ți amintești de mine. Când vei privi coarnele taurului cu care mă voi lupta, pe măsuța de lângă oglindă, mă vei vedea întotdeauna. Carina urcă în tribună, alături de ceilalți oameni. Arena părea un imens ceas solar construit din razele ce ardeau pătimaș și umbrele aliniate cu cea a vârfului cupolei, proiectată pe pământ. Intră primul gladiator, un uriaș, cu structură atletică și plete blonde. După el, năvăli taurul furibund în arenă și toată suflarea din tribună amuți. Timpul părea că se dilată cu picături de milisecunde. Bărbatul execută manevre cu mantia roșie primită, spre sângerosul animal. Ovațiile spectatorilor îl agitau parcă mai puternic. Se repezi nervos spre gladiator și acesta prinse coarnele taurului. Era puternic și le răsucea cu dexteritate. Deodată, călcând în spate, bărbatul se împiedică de o piatră din arenă. Diferența între viață și moarte dispăru pentru o secundă și în ochii săi mândri se citi groaza.i Animalul fu necruțător. Nu i-a lăsat nicio șansă. Își înfipse cu putere coarnele ascuțite în abdomenul omului. Urmă al doilea gladiator, un negru agil ca o panteră. În liniștea solemnă, flutură pelerina roșie în fața taurului, sărind cu mișcări agere de pisică sălbatică. Animalul obosi încercând să-l atace. Publicul era în extaz. Canicula însuportabilă a fost uitată pentru câteva momente. Deodată, taurul este înțepat de o albină rătăcită de căldură. Înțepătura îl enervează. Se repede brusc și își înfige cu forță coarnele răsucite, în coapsa bărbatului. Împăratul Claudius se mișcă spasmodic în tribună și îngăimă câteva vorbe cu dificultate, în colțul gurii prelingându-i-se salivă. Fata își aduse aminte atunci de handicapul acestuia, de care i-a povestit Juan Antonio. Carina observă că totul era diferit de corida spaniolă pe care a văzut-o recent, împreună cu părinții săi. Nu existau cei doi picadori - călăreţii înarmaţi cu suliţe, care însoțeau matadorul, cei trei banderilleros, asistenţii care înfig în grumazul taurului ţepuşele cu cârlige în vârf, ornate multicolor, precum şi purtătorul de spadă, care înmânează toreadorului spada înainte de actul final. Corida ce avea loc nu respecta organizarea tipică – cu prima fază în care picadorii intră în arenă şi împung taurul cu lăncile, a doua, în care toreadorul şi banderilleros hărţuiesc, obosesc animalul. Spectatorii nu aveau parte de demonstraţia spectaculoasă de figuri a matadorului cu pelerina, dar și de cea cu mâinile ridicate deasupra capului, a acestuia, de parcă ar fi dansat flamenco, urmată de mânuirea a două săbii de oțel îndreptate cu vârful oblic în jos, care irita taurul, deja enervat. Lipsea desigur ultimul act, în care taurul este slăbit datorită pierderii de sânge, a rănilor cauzate și îşi pierde coordonarea mişcărilor, iar "eroul" matador, îi aplică taurului ultima lovitură prin înfigerea unui pumnal între vertrebrele cervicale, sau a sabiei sau suliţei direct în inimă. Acest moment periculos al luptei era însă acum, mult mai sângeros. Gladiatorii se descurcau singuri, ca niște adevărați Hercule, fără niciun ajutor uman. Și nici armele lor nu erau atât de sofisticate, ca cele folosite în prezent. În arenă, sub privirile înfierbântate ale spectatorilor își făcu apariția Juan Antonio, frumosul gladiator. Taurul devenise mai însetat de sânge și părea din ce în ce mai greu de învins. Carina tremura ca o frunză în vânt. Tânărul era însă priceput în mișcări. Părea un zeu înalt cu sulița răzbunătoare deasupra capului monstrului sângeros.i Câteva femei extaziate îi aruncară câțiva trandafiri roșii ca sângele. Juan ridică unul dintre ei, de pe pământul gălbui, uscat și îl atinse cu buzele. Apoi o căută cu privirea pe Carina și îi aruncă cu delicatețe floarea. - Îți dedic această luptă, minunată domnișoară ! strigă el, pentru a fi auzit. Juan Antonio execută apoi câteva mișcări cu mantia roșie. Stătea față în față cu monstrul și îl privea curajos în ochii însângerați … se apropie însă prea mult de taur. Iar acesta lovi necruțător cu coarnele. Stropi roșii au sărit haotic, în cascadă și Carina țipă cu putere. - Ce-i cu tine, fetițo? Ai un coșmar? auzi ea o voce cunoscută. Era glasul mamei sale. - Cred că am visat ceva și m-am speriat, răspunse fata rar și încet. “Deci totul a fost vis! “, concluzionă ea, după ce s-a dezmeticit. Apoi simți înțepături în mână și observă că strângea în pumn un trandafir roșu ca sângele. Privi coarnele albe ale taurului de pe măsuța din fața oglinzii și se apropie de ele. Le mângâie puțin cu degetele și avu impresia că simte o îmbrățișare delicată. Iar în oglindă se reflectă atunci, abia deslușită, silueta lui Juan Antonio…