DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “Povestea fulgilor de nea”

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL: “Povestea fulgilor de nea”

DR. CORNELIA PĂUN : “Povestea fulgilor de nea”

          Într-o seară  caldă de toamnă, pe cerul senin apăru un noruleţ drăgălaş şi străveziu, de un albastru deschis, acoperit de perniţe albe, pufoase, cu marginile din volănaşe dantelate şi înfoiate. Cât de mic era, putea să ocrotească câteva lanuri galben-aurii şi mănoase de grâu şi porumb, care-l aşteptau voioase să-şi reverse picăturile sale argintii asupra lor. Se jucau fericite, legănându-se în toate direcţiile, în lumina razelor strălucitoare ale soarelui , pe care le absorbeau cu nesaţ şi se scăldau în şuvoaiele delicate de picături de mărgăritare.  Şi-atunci firele de grâu creşteau, creşteau şi doreau să se facă tot mai mari şi mai frumoase. Picăturile se revărsau nestingherite peste câmpurile învelite în mătăsuri verzi, amestecate haotic şi decupate, în forme interesante, de la nuanţele cele mai deschise, de un verde crud de primăvară la cele  întunecate, ale frunzelor pomilor fructiferi plini de rod. Dansul lor lin se sfârşea la atingerea suavă a pământului roditor, acoperit cu ierburi fragile, printre care îşi făcea loc câteun văl roşu, plin de ardoare şi în acelaşi timp foarte sensibil, de flori gingaşe de mac sălbatic, ale căror petale îşi luau zborul la cea mai delicată atingere de vânt, câteun văl galben, al stupurilor formate din mici inflorescenţe ale florilor de rapiţă, ce se deschid timid sub razele aurii ale soarelui de vară sau câteun văl diafan acoperit  de tufe de candelabre violet-albăstrii de levănţică cu parfumul lor enigmatic ce predispune la o linişte nobilă şi blândă.

          Florile se deschideau şi creşteau mai mari şi mai frumoase. Apoi, se unduiau cu gingăşie sub mantia violetă a vântului sălbatic, care le mângâia delicat petalele, se înclinau de bucurie şi îi mulţumeau noruleţului, murmurând îndatorate. 

          Fluturi de toate culorile, parcă desprinşi din minunatul  brâu al curcubeului, dansau zglobii în jurul lor şi le aduceau veşti din locurile îndepărtate, în care călătoriseră în cursul verii.

          Dar toamna trecu repede şi totul se răci. Perniţele albe pufoase ale noruleţului se transformaseră în cristale de mărgăritare. Erau micuţii fulgi de nea, adunaţi unul lângă celălalt,  speriaţi să nu se piardă de frăţiori. Formau astfel grupuleţe dantelate, ca nişte corali, ce se oglindeau din adâncurile mării pe imensitatea cerului.

          Noruleţul le spuse dragilor săi copilaşi, fulguleţii de nea :

          - Când va veni vremea, mă veţi părăsi. Dar nu trebuie să plângeţi, nu trebuie să vă întristaţi. Voi veţi aduce bucurie în sufletele miilor de copilaşi din întreaga lume ! Şi ei şi cei mai mari se vor bucura când vă vor vedea.

          Într-o zi friguroasă şi întunecată, bântuită de crivăţul cel fioros, noruleţul le spuse :

          - Dragii mei copilaşi, a sosit timpul ! Astăzi veţi cunoaşte o lume nouă !

          Speriaţi şi nedumeriţi fulguleţii de nea au pornit timid spre pământ. Şi cerul înnegurat s-a luminat imediat. Crivăţul vânăt şi-a domolit furiile şi i-a privit cu încântare. Chiar frigul tăios era mult mai plăcut.

         Primul fulguleţ a ajuns pe  o frunza ruginie a unui tei subţirel ce străjuia la marginea parcului în prezenţa miilor de fulgişori de nea.  Al doilea, pe acoperişul unei case. Câţiva dintre fraţii fulgi de nea au ajuns însă în curtea unei şcoli. Când i-au văzut, copiii au întins voioşi braţele spre ei, să-i prindă. Un fulguleţ a căzut în gluga de la paltonaşul albastru al unei fetiţe drăgălaşe cu codiţe bălaie. Altul a aterizat pe ghiozdănelul verde al unui băieţel neastâmpărat. Al treilea a ajuns în mâna micuţă, întinsă, a unui băieţel firav, cu obrajii înroşiţi de frig.  Alţi băieţei cu feţele surâzătoare reuşiră şi ei să mângâie primii fulgi de nea. Şi toţi erau atât de fericiţi ... 

Cenaclu Literar: