Grădini istorice, marionete şi monştri

Grădini istorice, marionete şi monştrii

Parc de Buttes Chaumont

Parcul este celebru pentru că a inspirat generaţii de pictori şi scriitori 
parizieni care se delectau căutând răcoare şi reculegere în cele câteva grădini englezeşti ale parcului. Împânzit cu poduri romantice aruncate peste un lac presărat cu insule,lebede, cu cedrii Libanezi
 plantaţi în 1880, piscuri artificiale, o grotă cu cascadă, iar în 1869  i se adăuga o frumoasă belvedere botezată Sybil plasată la 30 metri înălţime în vârful unui monument în stil Corintian,
o replică a Templului Vestei aflat la 30 km de Roma, în parcul Tivoli. 
Existau în parcul Chaumont restaurante dar şi două teatre Guignol ridicate în 1892, care au contribuit la faima teatrului de marionete, atrăgând generaţii de vizitatori parizieni. Istoria teatrelor Guignol este o aventură culturală în sine. Creatorul lor este Laurent Mourget, născut la Lyon în 1769 într-o familie modestă de producători de mătase. Aflăm din certificatul sau de căsătorie datat
1788 c ă  omul era analfabet. Revoluţia franceză a afectat serios comerţul cu mătase şi Mourget devine vânzător ambulant, ulterior munceşte ca dentist, meserie care cerea extragerea dinţilor bolnavi şi cam atât. Serviciul era gratuit, banii veneau de la medicamentele analgezice vândute pacientului aflat în durere. Ca să atragă clienţi, dentistul montează un spectacol de bâlci axat pe un spectacol cu păpuşi instalat exact în faţa scaunului dentar. Primul său spectacol este
Polichinelle, după un personaj celebru care apare în Comedia dell'arte italiană.
Pe la 1804 succesul acestor reprezentaţii cu marionete (păpuşi manipulate cu mâna introdusă
în interiorul corpului) îl determină să renunţe la dentistică ca să devină un reputat păpuşar. Scria scenarii care se adresau clasei muncitoare pe care o alimenta cu noutăţile zilei şi cu glume de actualitate. Cu timpul, apar noi personaje: Gnafron, un cizmar iubitor de vinuri, şi din 1808 Guignol
care în jargonul epocii însemna "bufon". Guignol are o nevastă Madeleon, toţi fiind agasaţi de un jandarm obez Flageolet. Dacă la început Guignol are meseria de urzitor de mătăsuri, cu timpul
profesia se schimbă reflectând vremurile: devine valet, tapiţer, cizmar, şomer, uneori este căsătorit cu iubitoarea Madeleon, în alte situaţii încasează bătăi de la geloasa sa soţie. Ce păstrează Mourget
constant este sărăcia, umorul şi sensul justiţiei. În ciuda numelui său de bufon, Guignol este inteligent, curajos şi generos, realizând inevitabile victorii ale binelui contra răului. În 1899 se deschide în Paris Teatrul Grand Guignol. Pe scenă  se prezentau crime, acte de vandalism
bătăi şi torturi, uneori adaptări din Edgar Poe, spre deliciul unei audienţe exclusiv burgheze. Faima teatrului trece graniţele Franţei, în Rusia personajul devine Petruska, Hanswurst în Germania şi Punch în Britania. Se deschid, în 1920, două teatre Guignol în Italia. În Franţa  16 din nepoţii şi strănepoţii lui Mourget continuă  azi tradiţia teatrului de marionete oferind noilor generaţii satiră  şi umor până la lacrimi dar şi prezervarea vechiului dialect local, Lyonnais.
***
Parcul sacru Bomarzo

Puţini ştiu să găsească pe hartă, în Lazio, la nord de Roma orăşelul Bomarzo. Pe la mijlocul secolului 16 prinţul Pier Francesco Orsini numit de amici Vicino amenajează pe terenurile lui de lângă satul Bomarzo un parc deosebit în care " Cavalerii şi doamnele lor să caute ce minuni doresc până se vor pierde în mirare şi extaz". Spre deosebire de parcurile formale,geometrice, lineare, din Europa, prinţul alege  cărări întortocheate, linii curbe, pante şi scări, uneori poteca întorcându-te la locul de plecare.
Orsini instalează în pădurea sacră un labirint populat cu monştrii şi broaşte ţestoase, nimfe, elefanţi
şi gnomi plasaţi în aşa fel ca să sperie oaspeţii. La intrare scrie: "Voi care bântuiţi   lumea mare în căutarea sublimului şi teribile lui minuni.. intraţi.." 
În grădina să exotică Orsini se distra spionând reacţiile oaspeţilor săi aristocraţi, poeţi,contemporani inteligenţi, în încercările acestora de a descifra simbolurile asociate cu monştrii, leii, zeii sau sirenele care populau acest extravagant parc.
 
După moartea lui Vicino parcul a fost dat uitării, timp de peste 300 de ani. Redescoperit de familia Bettiny, care achiziţionează domeniul lui Orsini, parcul a fost sumar reamenajat şi deschis publicului. Bătrân şi uzat, el rămâne o bijuterie, un unic exemplu de artă  manieristă în care monştrii par a se juca cu imaginaţia spectatorului uimit.
Poetul Gherasim Luca şi tovarăşa sa de viaţă Micheline Catty  trec prin parcul Bomarzo, probabil în vara lui 1955. Rezultatul este poemul pictorial " Au Bois Sacré de Bomarzo " cu text poetic scris de Gherasim Luca desene şi grafică de Catty. O carte publicată în 1966 de May Woods "Vision of Arcadia" explică ambiguitatea statuilor, umorul fin plasat între oroare şi estetică culturală.
Parcul este dominat de Templul Dragostei Divine, cu arhitectura semnată  de celebrul Vignola şi dedicat memoriei soţiei lui Orsini, într-un gest de eternă dragoste. 
**
Adrian Grauenfels
feb 2012

Știri Atheneum: