Scrisori din Germania

De câteva zile computerul meu a început să dea semne de alarmă. Nu unul, ci 6-7 mesaje diferite mă anunţă despre poemul autorului german Gunther Grass "Ce trebuie spus", lansat nu de mult. Din România Vladimir Tismăneanu lansează  un articol incisiv care se cere citit si citat : 

Orbire politică şi apoplexie etică: Günter Grass şi problema antisemitismului. 

 Iată-l acum revenind în atenţia publică printr-un poem - ultimatum impregnat cu poncife anti - israeliene şi pledând pentru echivalarea unor situaţii câtuşi de puţin identice. Mai grav, Grass blamează Israelul, îl prezintă caricatural drept un pericol mortal pentru “fragila pace mondială”, dovedind dispreţ pentru distincţia crucială dintre o democraţie parlamentară şi o teocraţie militaristă.

 

Poemul denunţă  un posibil atac Israelian vizând instalaţiile nucleare Iraniene. Cândva Grass scrisese că originea sa germană îl încarcă cu o povară insuportabilă, specific, el ţintea la crimele naziştilor contra evreilor şi adauga că va păstra tăcere la politica Israelului, "o ţară de care sunt legat". Dar azi, Grass sparge această tăcere spunând că Israelul nuclearizat ameninţă pacea mondială şi adăugă: "dacă nu voi vorbi acum, va fi prea târziu". Grass face o gravă profeţie: Israelul va ataca primul Iranul cu arme nucleare, lansate de un submarin de fabricaţie germană şi astfel Germania va participa la o crimă, la decimarea poporului Iranian şi el Grass, nu e capabil să fie părtaş la această crimă. El critică guvernul german care oferă Israelului submarine capabile să lanseze arme atomice. Dar Iranul nu este dovedit că ar poseda măcar o singură bombă.  Am citit apoi un articol scris de Jeffrey Herf, profesor de  istorie la universitatea Maryland, specialist în mentalitatea ţărilor arabe. El descrie poemul lui Grass ca fiind "obtuz moral, şi politic incorect". Grass inversează rolurile nepomenind despre ameninţările publice la care e supus Israelul, începând din 1979.  De peste o decadă Iranul cere ca Israelul să fie "şters de pe hartă" . Grass ignoră  raportul recent al Comisiei pentru energie atomică care confirmă că Iranul face eforturi să posede o bombă nucleară. Nici un oficial Israelian nu a vorbit sau insinuat despre o primă lovitură cu care "să fie decimat poporul Iranian". În acelaşi articol Herf ne aminteşte că Grass a fost înrolat într-un grup de tineri SS la sfârşitul celui de al II-lea război mondial.  Idea manipulată de Grass este că  Germania a adoptat un taboo evitând să critice politica Israelului.  Dar acest taboo nu există , ziare influente ca Der Spiegel sau Suddeutsche Zeitung critică cu vehemenţă politica Statelor Unite şi a Israelului afirmând că aceste două ţări ameninţă  pacea mondială, fiind în acordanţă cu vederile aripii de stânga şi a liberalilor de stânga, de peste câteva decenii.  Dacă vrem, poemul lui Grass este un clişeu clasic. Nu ai nevoie de curaj nici de inteligenţă ca să mergi cu turma. Poemul a stârnit imediat valuri de proteste în Germania.  

Henryk Broder, autorul unei recente polemici cu titlul  “Forget Auschwitz: On the Final Solution of the Israel Question”  îl descrie pe Grass ca pe un "tipic intelectual antisemit" care se prezintă ca un amic al Israelului în scopul de a mina capacitatea de autoapărare a statului Evreiesc. Alţi ziarişti de la Die Zeit, Die Welt şi Frankfurter Zeitung au luat parte la o discuţie publică în care subliniau ca Grass repetă tehnica nazistă care argumenta că "Evreii sunt de vină". Concluzia acestor discuţii este sumarizată de Herf astfel : "Azi Grass repetă ce a susţinut acum 30 de ani ... că o democraţie care se apără contra regimurilor totalitare duce la crize şi instabilitate. În ambele cazuri el nu spune " Ce trebuie spus" despre cei care ameninţa pacea şi libertatea".

Trec mai departe şi deschid alte mesaje primite. Surpriză! o bună amică, intelectual din Germania, îmi scrie direct despre incidentul Grass. Transcriu integral scrisoarea dânsei:

 La noi în Germania este mare scandal cu Gunter Grass. A publicat o poezie împotriva politicii Israelului şi este fluierat ca antisemit de unii... cei mai mulţi ! Eu nu sunt în turma asta, eu nu sunt antisemită, nu am nimic cu poporul evreu. Am crescut între ei pe Calea Moşilor în Bucureşti, tata a avut prieteni evrei, bunica şi mama la fel, cea mai bună prietenă a mea este o evreică cu care facem concedii împreună de ani de zile. Dar politica este cu totul altceva ! Refuz să mă las instrumentalizată de pofta de putere a celor bolnavi dintre noi, bolnavi de scaune, de glorie şi de dat ordine. Dacă un copil de 17 ani care este concentrat ca ajutor la aviaţie (apoi tanchist), câteva luni înaintea terminării războiului, pentru că Hitler nu mai avea soldaţi, el se cheamă nazist ? atunci... eu nu ştiu ce înseamnă nazist. Grass este născut în 1927.  La terminarea războiului a fost prizonier la americani. Avea 18 ani. Nu cred că a apucat să tragă vreun glonte.  Tu când ai fost făcut pionier sau utm-ist se cheamă că erai comunist ? Grass a greşit că nu a spus adevărul decât acum câţiva ani, 2 sau 3 cred. Şi a fost înjurat destul. Chiar şi eu l-am înjurat.  Asta a fost o greşeală tactică majoră. Dacă spunea mai devreme  nu îl mai lua nimeni în seamă. Dar totuşi vreau să judec drept... Nu îl pot pune în aceeaşi pălărie cu naziştii de carieră, decât dacă vreau să deviez adevărul spre propagandă. Lumea nu este alb-negru. Are o infinitate de nuanţe şi cu cât un om este mai inteligent cu atât creierul lui poate analiza mai multe nuanţe de gri.  În fine, sigur că eu nu ştiu cum se vede lumea de la Tel-Aviv dar nici tu nu ştii cum se vede lumea de la mine din Heidelberg. Un schimb de imagini şi idei ar fi foarte folositor.  Ce se vede de aici este ca Netanyahu şi-a declarat dreptul de a da primul cu bomba atomică asupra Iranului. Cică din prevenire şi apărare ! Afirmaţie care a speriat toată Europa. De aici şi reacţia lui Grass. Şi între timp foarte mulţi îl sprijină. Dacă vei citi poezia, şi vei încerca să nu te laşi antrenat în interpretări propagandistice, ai să vezi că are dreptate. Nimeni nu vrea război ! Indiferent unde ! pentru că asta ar însemna al treilea război mondial ! Să ştii că nu  glumesc ! Eu, una nu vreau să îmi moară fiul în nu ştiu ce deşert arab. NU NU NU ! Şi nici să mă refugiez cu nepoţii şi familia prin nu ştiu ce zone înfometate.

Dumnezeule ! oamenii nu ştiu ce vorbesc. Război ?! Iar? Crezi că dacă Israelul va trage prima bombă, voi veţi rămâne nevătămaţi ? Ar fi o glumă proastă să credeţi aşa ceva. Guvernul şi bogătaşii, da. Se vor căra în siguranţă şi voi veţi rămâne carne de măcelărit. Nemţii vor trece de partea Israelului şi uite aşa copiii noştri, ai voştri,  nevinovaţi, vor muri pentru ambiţiile politice ale unor militari cu suflete reci. Eu sunt complet împotriva oricărei intervenţii armate. Şi fiul meu a făcut armata la crucea roşie, nu sub arme. Un glonţ tras este unul prea mult !  Aici în Europa se vorbeşte tot mai mult de război... şi se creează deja o rezistenţă panicată împotriva conflictelor de orice fel. Da, şi voi aveţi dreptate, extremismul islamic este o mare problemă a lumii moderne. Dar amestecul americanilor în Irak a arătat că nu rezolvi problemele cu armele. S-a spus că Sadam este pe cale să construiască bomba atomică ! După cum vezi istoria şi stilul se repetă. Şi s-a dovedit că Sadam nu avea nimic de acest fel. Poate că şi Iranul este în aceeaşi situaţie. Dar o bombă atomică aruncată asupra lor nu va mai putea fi întoarsă înapoi ! Aici stă buba. Despre antisemitismul european în permanentă creştere... cred că ai dreptate. Dar asta nu are legătură cu extremismul islamic ci cu comportamentul Israelului faţă de palestinieni. Comportament care este tot mai condamnat şi condamnabil. Nu în medii că nu este voie - dar acasă, între prieteni, la piaţă, la băcănie. Eu sunt şi împotriva interdicţiilor - (ele nasc reacţii inverse). Ce naiba, că stă în natura umană. Opinia publică a fost decenii întregi dezinformată, dar acum încet încet se ridica ceaţa şi ce se vede arată  foarte urât. Sate întregi rase de pe faţa pământului. Zeci de mii de refugiaţi palestinieni care trăiesc în condiţii mizerabile la mila statelor vecine, copii născuţi în corturi fără un minim necesar pentru viaţă. Înfometare, lipsa de asistenţă medicală... Teritoriile palestiniene construite şi concepute ca nişte închisori cu control total. Zidul de 7 metri mai înalt decât zidul Berlinului... Mie îmi vine foarte greu să cred, cu logica mea simplă, ca un stat înarmat până în dinţi cu cel mai modern armament care există pe piaţa se poate teme într-adevăr de pietrele, bombele artizanale şi sinucigaşii ocazionali. Este ca şi cum Germania ar tremura de frica  tribului de ţigani ce şi-a făcut sălaşul în cel mai sărac cartier al Berlinului, până acolo încât să îi omoare. Cu totul altceva stă în spatele acestor sloganuri. Şi fii sigur că voi încerca să le pătrund cu mintea mea proprie.  Masacrul ca cel de la Sabra şi Shatila, în urma cărora Sharon, conducătorul militar al acestei operaţii este răsplătit mai târziu, cu funcţia supremă în stat... în timp ce la Haga este acuzat de crime de război ! La fel Ytzhak Rabin, şterge de pe pământ un sat şi apoi devine mare şef ! Şi de fapt, mai toţi prim miniştrii au fost militari de carieră, oameni cu sânge rece şi care nu au reţineri în faţa morţii. Toate astea şi încă multe altele... pentru ce ? Eu nu reuşesc să înţeleg motivul civilizator şi civilizat al acestor fapte. Ceva în toate întâmplările astea, nu miroase bine, şi oamenii au început să îşi pună întrebări. Dar se lovesc de interdicţia de a întreba sau de a se exprima, ca să nu fii declarat antisemit ! Este o mâncare pe care europenii nu o vor înghiţi veşnic . De aici şi creşterea antisemitismului. El nu creşte singur, ci este udat la rădăcină. Un om inteligent ar trebui să aibă această viziune limpede a cauzei şi efectului. Aparatul de propagandă Israelian a prins prea mare încredere în sine, iar politicienii europeni reacţionează sub complexul vinovăţiei, care vrei - nu vrei se şterge cu timpul în generaţiile tinere nevinovate. Altfel ar trebui să îi uram şi acum pe francezi pentru ca Napoleon a însângerat toată Europa . Lucrurile astea pare să nu le ia nimeni în calcul. Eu nu aş subestima puterea de pricepere a popoarelor, şi nici forţa opiniei publice, decât dacă aş adopta poziţia: după mine potopul !  Cum am mai zis: este loc pentru toată lumea pe planetă. Iar eu vreau să mor în casa mea !  nu într-un cortegiu de refugiaţi. De aceea mă exprim hotărât împotriva primei bombe atomice, indiferent cine o aruncă şi din ce motive. Nu există motive destul de tari pe lumea asta  pentru un astfel de atac. Vom suferi toţi deopotrivă. Sper cu toată inima mea că nu se va întâmpla. M-am săturat de politicianism ! de naţionalism ! rasism ! fanatism religios ! terorism economic ! abuzuri sentimentale şi sociale !.... 

  

Recunosc că sunt emoţionat de acest discurs sincer. Mă face să mă gândesc la tabloul lui Magritte:  "Timpuri Ameninţătoare". Vedem acolo un scaun, un bust roman fără cap şi picioare, o trompetă, pictate pe fondul unei zile de vară senine cu cer albastru. Atât. Mulţi ani m-am întrebat ce vroia să spună pictorul. Ce era ameninţător acolo?  Azi înţeleg. Cred că ne explica lipsa de compatibilitate între elementele unei comunităţi. Bustul nu se putea aşeza pe scaun, neavând picioare. Trompetă era nefolosibilă, bustului lipsea capul şi buzele care să sufle în trompetă. Deşi armonic plasate obiectele nu comunicau între ele. De aici neînţelegerea şi conflictul. 

Deschid ziarul nostru Haaretz. Ghidon Levy scrie un articol pe tema Grass : "Putem fii supăraţi, dar este cazul să-l ascultăm pe Grass". Se cere o argumentaţie.  Scrie că valul stârnit a atins toate corzile şi aşa întinse ale democraţiei Israeliene. Ziarele au ripostat, Netanyahu a pomenit de trecutul nazist al poetului, iar ambasada germană a venit cu o explicaţie grotescă : "Poemul este scris în tradiţia Europeană care cere băut de sânge înainte de Paşte" . Ne îndoim că intenţia lui Grass  a fost să publice poemul sau înainte de Paşte.  Dar pare bizar că se astupă gura cuiva care are o opinie într-un subiect exploziv şi nu este un specialist nuclear, prim ministru, sau preşedinte al Iranului. Abstinenţa Germaniei de a critică Israelul s-a evaporat o dată ce Sigmar Gabriel şeful partidului Social Democrat a declarat că Hebronul suferă de apartheid. Poemul lui Grass a venit puţin după şi conţine părţi legitime. Este legitim să te opui unei anume politici, posesiei de bombă atomică, contra folosirii de submarine germane împotriva cuiva. Dar el exagerează şi îşi pune poziţia în pericol. Levy susţine că la vârsta sa înaintată Grass vrea ambiţios să mai atragă atenţia. Fără să vrea a produs un tsunami, după decade în care Germania oficială s-a abţinut să comenteze politica Israelului.

Israelul are mulţi prieteni în Germania. Unii ne suportă orbeşte, alţii au sentimente de vinovăţie  şi desigu, există şi mulţi antisemiţi. Cererea ca Holocaustul să nu fie uitat este şi ea legitimă şi recunoscută de majoritatea germanilor.

Dar să cerem să nu fim criticaţi şi să numim pe cei care emit critici antisemiţi, este intolerabil. Să ne amintim că Grass nu este o figură singulară. Marele scriitor Jose Saramago a produs un cutremur când după o vizită în teritoriile ocupate le-a comparat cu Auschwitz-ul.  Ca şi Grass Saramago a exagerat colosal afirmând că evreii trăiesc în umbra Holocaustului şi se simt iertaţi în a comite crime similare. Levy propune să ascultăm ce au de zis aceşti mari scriitori şi să cercetăm ce a dus cu adevărat la aceste grave condamnări. Nu e vorba de antisemitism ci de acea expresie a "Timpurilor ameninţătoare" care se face simţită pretutindeni unde oamenii cresc copii şi vor pe cerul lor limpede o bucată de pace şi linişte.

 

Adrian Grauenfels

2012

Cu mulţumiri doamnei Gaby Schuster şi ziarului Haartez

Știri Atheneum: