Un călător se odihneşte-ntr-un cub

             cu un şanţ pe umărul drept,

         zace lângă o cheie absolută

             croită pe fugă

        dintr-o porţie bătătorită de clipe,

              din când în când îi mai schimbă

           câte o literă

          să nu se simtă prădat

             în propriul univers.

        Am luat două cuvinte cu mine,

             am plătit şederea

          ca după fiecare vers

              să-mi cadă din timp

         câte-un mire pe deget

          acolo unde se lipesc legămintele

                     de suflet

          dar nu s-a potrivit nimic,

         adăpostul asta fără vină

              nici măcar nu m-a ascuns de mine....