Consultaţia

Consultaţia

Parisul!

Îşi umple plămânii cu aerul mirosind a gaze de eşapament şi mâl, deschizându-şi nările larg şi suflând cu zgomot, ca o morsă bătrână ce se trage voiniceşte la mal după o lungă călătorie prin apele îngheţate ale oceanului. Chiar aşa se simţea Sorin, paraşutat în mijlocul Oraşului Lumină, după ce ani de-a rândul nici nu îndrăznise să viseze la un paşaport în România izolată a lui Ceauşescu. Nu avea de ce să se plângă, era medic de succes într-un mare spital al capitalei şi, ca ORL-ist specializat în pediatrie, îşi făcuse o groază de relaţii, posedând o lungă listă de pile şi contacte utile într-o lume unde totul se obţinea prin spate sau pe sub tejghea. Operase destui copii de securişti, dar un paşaport pentru o călătorie în Occident era aproape imposibil de obţinut, indiferent cât de mare ar fi fost recunoştinţa paternă.

Vizitase mai toate ţările din lagărul socialist, nu îşi petrecuse nici un concediu în ţară, dar visul lui care se dezvoltase într-o adevarată fixaţie era Parisul. Ştia pe dinafară toate arondismentele, străzile, parcurile; un prieten îi adusese un ghid Michelin al Franţei şi atât frunzărise paginile care prezentau capitala, încât acestea se tociseră mâncate de degetele febrile ale pasiunii. Era îndrăgosit de Paris fără să-l fi văzut vreodată.

Aşa că nimeni nu s-a mirat când Sorin a fost primul după Revoluţie care să ceară paşaport şi să aplice pentru viza de turist la Ambasada Franţei. Acum îşi putea scoate fără frică dolarii dosiţi în lădiţa de fier pe care o ţinea la maică-sa în curte, sub o dală de piatră în ascunzătoarea săpată noaptea de unul singur, având grijă să nu îşi julească mâinile care îi hrăneau familia şi îi asigurau prosperitatea. Manuela, nevastă-sa, ar fi vrut să meargă şi ea, dar Sorin a îmbrobodit-o cu argumente care nu prea stăteau în picioare: “Cine o să stea cu copilul? Ştii că mama e cam bolnavă şi nu-şi poate purta ei de grijă, dar să mai stea şi cu ăla micu’?” Nu avea mustrări de cuget pentru această ipocrizie transparentă, iar Manuela ştiuse de la început pe cine ia, un nonconformist mitoman şi afemeiat - dar fermecător şi bun de gură, plus că profesional nu i se putea reproşa nimic, faima lui depăşind cu mult graniţele Bucureştiului. Apoi şi ea era suficient de materialistă ca să pună în balanţă traiul bun contra efortului de a închide ochii atunci când Sorin ieşea în peisaj fără să îi pese câtuşi de puţin de ea ori de copil. Parisul era proaspăta lui amantă şi în mod cert nu avea să o împartă cu nimeni!

Aşa că, iată-l, după o lungă şi obositoare călătorie cu trenul prin jumătate de Europă, coborând în Gare du Nord care, spre deosebire de omonima Bucureşteană, respiră prosperitate şi civilizaţie. Sorin priveşte năuc în jurul lui la mulţimea de oameni, frânturile de conversaţie în franţuzeşte amintindu-i că este fără îndoială în oraşul visurilor lui, gata să îl îmbrăţişeze primitor cu efervescenţa latină ca apoi să îl strivească fără milă, sufoncându-l sub greutatea unei istorii şi culturi strălucitoare. Abea aştepta să se cazeze într-unul din hotelurile ieftine din Montmartre, după care să pornească flămând de aventură pe străzile Parisului.

§

Venise pe Boulevard Clichy, după ce vizitase Jardin des Tuilleries şi admirase apa tulbure a Senei, fluviul magic din romanele franţuzeşti povestind despre dame frivole şi amanţi rafinaţi încâlciţi în naraţiunea complicată - echivalentul livresc al telenovelelor de astazi. Sacre Coeur îi tăiase răsuflarea, iar pentru Luvru nu credea să îi ajungă toate cele zece zile pe care le rezervase acestei vacanţe de vis. Se îndrepta ca în transă spre locul ce concentra dorinţa pură, emoţia viscerală de a păşi pe teritoriul interzis al sexului plătit şi al păcatului trupesc, Place Pigalle. Bulevardul Clichy seamănă izbitor cu Magheru într-una din zilele lui bune, până când între două clădiri îşi face apariţia o senzaţională moară roşie ce îi strânge stomacul de emoţie – vestita Moulin Rouge învârtindu-şi lenevoasă palele, pe care o vede irizată în aura irealului parcă desprinsă dintr-un afiş al lui Toulouse-Lautrec, pictorul diform ce şi-a pus amprenta geniului pe desene infăţişând şanteuze dărâmate de prea mult absint. Pătrunde în atmosfera decadentă din Place Pigalle, fremătând de dorinţe pe care nu şi le mai poate ascunde. Trece pe lângă o prăvălie ce are ca firma o uriaşă inimă roşie pe fond albastru şi literele mari galbene îi rănesc fosforescent retina: “Sex Shop”. Din cluburile presărate printre sex shopuri şi bistrouri ies fete care îl trag de braţ şi îi zâmbesc lasciv, lipindu-şi sânii rotunzi şi tari, abea acoperiţi de dantele ori sutiene minuscule din piele, forţându-l să intre în vreun local întunecos şi plin de obscene tentaţii. Îi trebuie toată forţa să se desprindă din strânsoarea acestor şerpoaice pariziene, sirene mai enervante şi agresive decât cele care îi cântau lui Ulise ademenindu-l să se abată din drumul către casă.

Sorin ştie ce vrea – să guste din fructul oprit, amorul urmaşelor zglobiilor midinete ce îşi vindeau nurii cui putea plăti. Priveşte femeile ce sprijină zidurile ca lupul flămând pe Scufiţa Roşie din povestea lui Perrault, lup a cărui unică poftă e să o înghită nemestecată pe naiva fetiţă, deja flămând după o altă victimă, mult mai experimentata bunicuţă. Le ignoră pe cele cu eşarfă la gât, care poate masca un viguros măr al lui Adam )nu era chiar naiv, şi medic pe deasupra!). Erau destui travestiţi, unii chiar mai frumoşi decât orice femeie pe care o întâlnise, dar lipsa lui de prejudecăţi nu mergea totuşi atât de departe.

Deodată o zări pe cea care avea să îi împlinească toate fanteziile ascunse, sprijinită felin de un stâlp, ca o panteră neagră rătăcită în jungla de asfalt – o veritabilă Josephine Baker contemporană. Pielea întunecată ca noaptea ce se lăsase peste Paris, strălucea pe alocuri în lumina reclamelor din neon, iar sânii se vedeau ţuguiaţi prin bluziţa de voal ce acoperea ca să dezvăluie, împungând ţesătura cu sfârcurile întărite de răcoarea serii. Sorin era pe punctul leşinului de atâta excitare, şi interesul lui vădit a pus-o rapid în acţiune pe “Josephine”, care îl prinde de mână cu degete lungi şi osoase, trăgându-l pe o scară îngustă luminată de un soi de cadelabru care întregeşte decorul - o imitaţie ieftină de baroc. Urcă amândoi grăbit fără să scoată o vorbă şi ajunsă în faţa uşii, femeia scotoceşte în poşeta din mărgele după cheile ce zumzăie tulburând liniştea nefirească. Îl împinge în apartamentul minuscul în care miroase vag a tocăniţă de miel şi a lemn de santal. Dormitorul este ocupat de un pat imens acoperit cu o cuvertură matlasată din satin roşu, pe unica noptieră tronând o lampă din sticlă roz cu intarsii negre ca o dantelă,  ce lasă dâre ciudate pe pereţii tapetaţi.

- Laisse moi te prendre mon cher! rosteşte negresa cu o voce languroasă accentuată de franceza graseiată. Apoi cu un ton neutru îi şopteste preţul. Sorin se gandeşte că nu e scump: 25 serviciul minim, 75 tot ce pofteşte…

- Viens ici que je te saute! îi şopteşte în ureche, lipindu-şi buzele imense, rujate din belşug cu ceva sclipicios şi mirosind a gumă de mestecat. Nu înţelege prea bine ce înseamnă, dar bănuieşte că ceva destul de neruşinat, din moment ce îi trage cu o mişcare bruscă cureaua de la pantaloni, într-o clipită lăsându-l fără chiloţi. Stă prăbuşit pe spate în patul imens care se clatină ca o piftie pe masa de Crăciun, iar “Josephine” întinde mâna aşteptând răbdătoare. Sorin se prinde cu greu ca vrea banii şi îi scoate precipitat din buzunarul de la spate al pantalonilor căzuţi pe mocheta tocită. Franţuzoaica îi zâmbeşte larg, vădit mulţumită, şi trage sertarul noptierei de unde scoate un şerveţel, un pacheţel argintiu, o sticluţă cu o etichetă sobră şi o forfecuţă. Umezeşte şerveţelul cu puţin lichid din sticla misterioasa şi îl şterge metodic desfăcând expert toate cutele posibile după care taie cu forfecuţa ambalajul plastifiat al pătrăţelului din staniol. Scoate un prezervativ si îl plasează delicat pe vârful erect, după care, cu două degete experte, rulează atât de profesional tubuşorul de latex, cu cealaltă mână netezind orice cută, încât Sorin nu are timp să inregistreze conştient tot ceea ce i se întâmplă. Dintr-o data se simte ca la spital în sala de operaţii, lângă micuţul pacient căruia trebuie să îi extraga amigdalele. Pe masa cu rotile sunt aşezate frumos foarfecele, sticluţele cu dezinfectant, feşele de tifon iar el, cu o precizie chirurgicală, trebuie să îi plaseze aspiratorul în laringe ca să prindă excrescenţele cărnoase pe care le taie fără nici o urmă de emoţie ori empatie. Într-o secundă realizează atât de clar că el este de fapt pacientul iar femeia lipsită de orice sentiment, rece şi calculată, care se vede că a pus mii de prezervative până a ajuns la o asemenea dexteritate, nu este decât o profesionistă ce îi aplică un tratament sexual cu onorariul plătit înainte de operaţie.

Sprijinit în coate, Sorin se uită cu ciudă la chestia ghemuită în latexul încreţit, atât de falnică şi viguroasă acum câteva clipe, încercând fără succes să o resusciteze, apelând la rezerva de fantezii ce l-au bântuit atâţia ani. “Josephine” îşi desfăşoară cunoştinţele vaste în reanimare cu o pasiune mimată pe fond de “mon bijou” şi “tu es si sexy!” după care, acceptând înfrangerea ce punctează inevitabil cariera oricărui profesionist, îi anunţă sec sfârşitul consultaţiei:

-         

Desole! Non remboursement!   

Angela Daniela ŢAPU