Crăciun cu parfum de banane...

Crăciun cu parfum de banane...

  Crăciun cu parfum de banane...

Tata deschide uşa şi se scutură de zăpadă în holul blocului, tropăind zgomotos pe preşul ros din faţa uşii. Privesc cu coada ochiului să văd dacă are ceva în  sacoşa de pânză şi îmi vine să râd. Face o mişcare bruscă şi încearcă să o ascundă în spatele piciorului dar eu ştiu că are ceva înăuntru.

- Ce stai şi te uiţi?! Îmbracă-te şi du-te jos să o schimbi pe maică-ta.

Mama plecase acum două ceasuri că jos la Alimentara băgaseră banane. Mi-a zis când a plecat să cobor să o schimb dar mă luasem cu joaca şi uitasem. Uf! Fir-ar să fie!... Acum o să fie nervoasă şi o să ţipe la mine. Mai sunt două zile până vine Moş Gerilă şi totdeauna ai mei sunt nervoşi şi agitati. Ţipă mereu la noi şi mama e cea mai obosită pentru că ea trebuie să gătească şi să facă curăţenie.

Eu sunt cea mai mare dintre cei patru fraţi şi ştiu că de fapt Moş Gerilă este Moş Crăciun dar la şcoală nu avem voie să îi spunem aşa. Tata mă supără că totdeauna de Crăciun râde de Moş Gerila de la şcoală şi cântă un cântecel cu cuvinte foarte urâte:

„Moş Gerilă, Moş Gerilă,
Pe la noi să nu mai vii,
Că te bag în p... mă-tii
Şi mă c... în jucării!"

După care râde în hohote şi eu îmi astup urechile şi fug în camera mea; mai târziu îmi trece supărarea pentru că de Moş Crăciun nu spune niciodată nimic rău... El cu Moş Gerilă are ce are!

Îmi trag paltonul peste cele două pulovere îndesate unul peste celălat pentru că afară e viscol şi coada la banane este lungă, lungă... Trece prin spate pe la Alimentara, pe lângă Metalochimice şi se termină aproape de ghena de gunoi.  Am o căciulă mare rusească din blană sintetică şi îi dezleg şiretul ce ţine urechile legate în vârful capului. O leg bine sub bărbie şi mă înfăşor cu fularul de două ori. Tanti Victoriţa, vecina noastră, zice că asta e coadă de patru ore. Mama stă de două aşa că eu mai stau una după care vine să mă schimbe tata. Totdeauna la sfârsit e mai rău că lumea te împinge în faţă şi eu sunt mică şi nu pot să mă lupt cu ei. Odată la o coadă la caşcaval un ţigan m-a împins afară din rând şi a zis că nici nu am fost acolo. Mi-au dat lacrimile de ciudă şi toată ziua mi-am imaginat cum eram eu puternică, ştiam judo şi îl băteam atât de tare că îl lăsam lat în mijlocul drumului.

- Hai! N-ai plecat încă!? Tata vine din dormitor unde şi-a lăsat sacoşa iar eu mor de curiozitate să văd ce ne-a luat de Crăciun. Au ială la dormitor şi la vremea asta uşa stă mereu încuiată iar cheia nu e de găsit nicăieri. Îmi pun cizmele şi fug pe scări sărind câte două trepte odată. Mi-e o poftă de banane de mor! Ultima oară am mâncat anul trecut de Crăciun şi abea îmi mai amintesc gustul... Ştiu că îti lasă pe limbă un parfum plăcut, plăcut...

§

Mama are faţă tristă şi îngheţată, tropaie pe loc şi e nervoasă rău! Este aproape de intrarea în Alimentară şi prin geamurile îngheţate se vede lumea dinăuntru. Totdeauna la cozile lungi lumea vorbeşte mai mult pentru că se plictisesc să stea atâtea ore şi să nu spună nimic.  Mama nu vorbeşte cu nimeni. E prea nervoasă! Ea nu prea stă la cozi pentru că tata se mai descurcă şi aduce mâncare acasă. Dar cu bananele e tare greu.

Noi avem balconul chiar deasupra intrării din spate de la Alimentara şi vedem când vine câte un camion. Ne uităm mai mereu pe geam şi când apare un camion fugim la mama şi ţipăm sărind pe loc: "Au băgat marfă! Au băgat marfă!" Nu ştim ce înseamnă marfă dar ştim că mama se bucură şi fuge jos să ţină rând. Îi bate lui tanti Victoriţa la uşă după care fuge pe scări. Are mereu noroc şi prinde loc în faţă aşa că nu stă niciodată prea mult.

Cu coada la banane e altfel. Poate pentru că aduc atât de rar sau poate pentru că sunt aşa de parfumate şi îţi fac rău dacă mănânci prea multe. Tata aşa mi-a zis, că un copil a făcut hepatită că a mâncat prea multe, dar eu nu prea mai cred ce zice tata. Mie îmi place tare mult salamul de Sibiu şi chiar că asta se găseşte mai greu decât bananele! Eu sunt mai grăsuţă pentru că sunt pofticioasă şi îmi place la nebunie salamul de Sibiu. De ziua lor alte fete din clasă vor blugi sau ghetuţe de piele cu toc şi franjuri cum se poartă acum dar eu vreau salam de Sibiu. Tata a reuşit mereu să îmi aducă unul de ziua mea şi anul ăsta mi-a promis că sigur îmi ia şi l-am crezut. Când mi-au adus cadourile era şi un cilindru alb în sacoşa. L-am tras afară şi atunci am văzut că era de fapt un afiş făcut sul şi pe afiş era o poză cu un salam de Sibiu... Mi-au dat lacrimile în vreme ce tata râdea în hohote. Am fost tare supărata pe el şi nu îl mai cred de loc... Cred că poţi să mănânci câte banane vrei şi nu păţeşti nimic!

- Haide tu odată! Unde ai fost?! Noroc că a trecut taică-tu pe aici că altfel făceam pe mine. Uite, tu eşti după doamna în roşu şi în spate îl ai pe domnul cu geaca de blugi. Mă uit la ei să îi ţin minte ca să nu mă scoată lumea din rând şi tanti în roşu are o brăţară de aur care se vede strălucind pe mănuşa de piele neagră. Cred că e bogată!... Mama câteodată când se ceartă cu tata plânge că el nici măcar un inel de aur nu a fost în stare să îi ia vreodată; că toate colegele ei de cancelarie au blănuri şi aur iar ea vine cu paltonul jerpelit şi cizmele de anul trecut cu tocurile scâlciate - că ce, dacă ea are patru copii e mai puţin femeie... Se aruncă pe pat şi plânge iar eu mă încui în baie şi îmi pun prosopul pe urechi să nu îi mai aud. Nu îmi place când se ceartă şi am jurat că eu când o să fiu mare nu o să mă cert niciodată. Şi nu o să vreau nici inel de aur...

- Să vină tata să mă schimbe! Merge repede?! E întrebarea pe care o pun mereu când mă aşez la coadă pentru că urăsc să stau şi  să nu fac nimic. Mă uit pe stradă la oameni şi îmi imaginez lucruri, dar oamenii parcă arată toţi la fel. Cenuşii, trişti, ridaţi înainte de vreme şi merg aplecaţi cu capul tras între umeri de parcă viaţa i-a turtit cu totul şi ei nu mai au putere să stea drept. Nu pot să îmi imaginez prea multe aşa cum mi se întâmplă când trec pe lângă case noaptea şi privesc prin ferestrele luminate. Atunci totul se schimbă. Lumina din case îi face pe oameni să pară mai fericiţi. Când e lumină... Pentru că în ultima vreme a început să se ia curentul în fiecare seară. Tata zice că Partidul trebuie să facă economie după care trage câte o înjurătură urâtă pe care nici nu vreau să v-o pomenesc! Tata vorbeşte cam urât de Partid... Mama se supără pe el şi zice că îl auzim noi şi nu e bine. Şi tata mai înjură odata.

Domnul din spatele meu a început să se împingă în mine şi asta nu prea îmi place. E ca scârboşii ăia din autobuz când plec la şcoală şi profită de aglomeraţie ca să se frece de mine. Sunt eu mică dar nu sunt proastă şi îmi îndoi cotul ca să îl fac cât mai ascuţit. La următorul "împins" o să aibă o surpriză.

Tanti din faţa mea e enervantă. Întreabă pe fiecare om care iese din magazin, strecurându-se pe lângă coadă ţinând punga cenuşie de plastic plină  cu banane deasupra capului: "Mai are marfă destulă domnu'?! Ce ziceţi, mai ajunge şi la noi?!" Ce rost are să întrebe atâta. A început să îmi fie şi mie frică acum că n-o să mai apucăm banane. Ce tâmpită! Am intrat deja în Alimentara şi coada se înfăşoară pe lângă perete după care se încolăceşte în mijloc până la tejghea. Aerul e umed şi e destul de frig chiar dacă nu aşa frig ca afară. Vânzătoarea are mănuşi cu degetele  tăiate şi pe fiecare deget are câte un inel de aur. Şi mama ar fi trebuit să vândă banane dacă vroia inel de aur nu să se certe cu tata şi să mă facă pe mine să plâng.

- Nu mai daţi dom'le câte doua kile! Daţi câte unu' să ajungă la toată lumea! Inelele de pe mâna vânzătoarei sclipesc în lumina nesuferită a neonului dar eu nu pot să mă uit decât la bananele verzi prinse în ciorchine. Încerc să le simt mirosul şi îmi vine să leşin de poftă. Sper să mai prindem dar lumea a început deja să se agite. Înseamnă că nu mai sunt aşa multe şi inima începe să îmi bată repede. "Of Doamne! Dă să ajungă şi la mine. Să apuc şi eu măcar una!" Bunica mea mereu se roagă în faţa icoanei şi ea îmi spune că dacă mă rog cu putere Dumnezeu o să mă ajute. Mă pune să zic "Înger Îngerasul Meu" în fiecare seară dar asta când sunt la ea, la ţară. La oraş nu cred că e aşa important că mama nu ne pune; sau poate Dumnezeu nu ne aude când suntem la oraş că e prea mult zgomot de la maşini. "Dă Doamne, dă Doamne!" şi murmur cu ochii închişi în vreme ce mirosul de banane e din ce în ce mai puternic.

- Du-te acasă că stau eu!

Ah! Ce bine că a venit tata să mă schimbe! Domnul din spatele meu s-a tras mai în spate şi eu mă fac că îl calc din greşeală pe picior. Ce bine că sunt grăsuţă! Cred că l-a durut!

§

Stăm în bucătărie şi mama a aprins lampa cu gaz. S-a luat curentul aşa că două ore stăm la lumina chioară a felinarului. Mie îmi place pentru că tot cartierul este în întuneric şi parcă suntem la începutul lumii. Iar noi  stăm într-o peşteră în jurul focului şi inventăm poveşti, primele poveşti de pe lume. Învelim fiecare banană într-o foaie de ziar şi mama le strânge într-o pungă de plastic pe care o leagă bine la gură să se coacă mai repede. Ştiu că de azi o să le controlez în fiecare zi. Când încep să se îngălbenească trebuie să le mâncăm repede pentru că altfel se fac negre şi gustul devine făinos. Doar parfumul rămâne la fel de puternic, parfumul Crăciunului pierdut undeva în cenuşiul copilăriei mele din care nu au mai rămas decât poveştile.

Şi îl mai aud îndepărtat pe tata, care curăţă suportul de brad în baia întunecată şi cântă vesel: 

"Moş Gerilă, Moş Gerilă,
Pe la noi să nu mai vii...."   

Angela Daniela ŢAPU