La marginea râului

La marginea râului

Gonesc pe autostradă şi  peisajul deşertic presărat cu tufe spinoase de un verde spălăcit îmi alunecă în faţa ochilor accentuând sentimentul de singurătate. Mă întorc de la o prietenă care stă într-un orăşel la două ore de Vancouver şi nu vreau decât să ajung mai repede acasă. Parcă sunt singurul om rămas pe lume şi autostrada goală pe care nu se vede nici o maşină pare că nu se va mai termina niciodată, destinaţia rămânând un punct iluzoriu pierdut în infinit. Ca pentru a-mi nega reveria, o maşină neagră apare pe celălalt sens şi antiradarul meu începe să bipăie înnebunit. Apăs frâna dar deja este prea târziu. Se aude sirena şi luminile ascunse în oglinzi încep să pâlpâe, maşina neagră întorcând brusc în mijlocul autostrăzii. Trag pe dreapta şi privesc în oglindă cum din maşina camuflată iese un poliţist blindat într-o vestă antiglonţ, cu pistolul înfipt semeţ la brâu şi cu ochelarii negri de soare pe nas - portretul clişeu al poliţistului  nord-american. Deschid uşa şi dau să cobor dar poliţistul urlă brusc de mă şi sperie:

-     Stay in the car ma'am!

Mă înfig resemnată în scaun şi cobor geamul, cu cealaltă mâna scotocind după acte. Ştiu că aveam viteză dar habar nu am cu cât goneam pe autostrada goală. Nici măcar nu îmi amintesc ce limită de viteză este în zonă şi poate că nici nu mai îmi pasă. M-am resemnat brusc şi aştept să văd ce se mai întâmplă. Îi dau actele şi poliţistul se întoarce în maşină. După o vreme se întoarce legănat şi se apleacă pe fereastră zâmbind profesional.

-     Aţi circulat cu viteza de 125 la oră în zonă de 100 şi v-am scris un speeding ticket pe care îl puteţi plăti în termen de treizeci de zile.  Semnaţi aici şi vă aduc în atenţie că semnătura nu presupune că vă asumaţi vinovăţia. Puteţi disputa tichetul în tribunal dacă vă consideraţi nevinovată.

După ce îşi recită poezia îi zâmbesc la rândul meu şi pornesc maşina deja hotărâtă să disput cei 173 de dolari cu care mă taxase poliţistul; în fond ăsta era unul din lucrurile pentru care emigrasem în Canada - un sistem care funcţionează şi o justiţie reală şi accesibilă. Exerciţiul democraţiei îţi dă iluzia puterii tale ca cetăţean în faţa statului care este creat să te servească şi nu să fie servit. Cât eram de naivă! ..

§

Este patru dimineaţa şi după o amânare la care aveam dreptul şi de care am profitat ca să mai prelungesc agonia, nu mai am încotro şi pornesc la drum pentru două ore ca să pledez not-guilty. Acum îmi pare rău că am disputat tichetul... Trebuia să îl plătesc şi scăpam de toată această tevatură inutilă dar o iau ca pe o nouă experienţă personală, o aventură în care m-am vârât singură - ca de obicei. Afară este încă întuneric şi este ceaţă dar ştiu că trebuie să plec devreme pentru că şedinţa tribunalului începe la ora nouă; se ţine mai departe, într-o altă localitate de care aparţine postul de poliţie ce mi-a eliberat tichetul. Mă uit pe hartă şi îmi trasez în minte drumul până în orăşelul pierdut în munţi, atât de mic încât mă mir că au un tribunal. Mă asigur că am hârtia cu citaţia pe care am adresa tribunalului şi mă întreb cum arată locul în care voi ajunge în curând. Pornesc la drum şi sunt singura maşină de pe autostradă, excepţie făcând truck-urile ce vâjâie pe lângă mine făcându-mă să mă simt atât de vulnerabilă şi de pierdută în peisajul halucinant. Mă hotărăsc să mă lipesc de coada unui camion care mă poate ghida pe drumul necunoscut din care nu văd nimic decât ceaţa deasă ce face noaptea şi mai sumbră. Singurul lucru familiar este linia dublă ce străluceşte cu un galben pâlpâitor pe mijlocul drumului. Camionul goneşte cu 120 la oră şi eu nu am încotro decât să mă ţin după el cu vitejie sperând ca drumul  să fie uscat şi să nu am vreo altă surpriză neplăcută. "Cine m-a pus să disput tichetul ăla idiot?! Sunt o tâmpită!" şi în vreme ce mă gratulez plină de ciudă ajung la ieşirea spre orăşelul meu de destinaţie. Zorile deja transformaseră negura într-o ceaţă lăptoasă ce lasă să se ghicească ceva din peisajul lunar în care aterizasem de bună voie. Am ajuns! Nişte munţi roşietici şi abia acoperiţi cu o vegetaţie firavă stau aplecaţi peste un drum noroios ce mă poartă pe nişte serpentine line ce se deschid într-o mare de luminiţe pierdute într-o vale. Un râu murdar se scurge printre casele răsfirate pe colinele golaşe iar eu încep să mă întreb unde poate fi tribunalul. Trec un pod înalt peste râul ce se scurge cu un şopotit năvalnic şi intru în cea mai noroioasa localitate pe care am văzut-o în Canada. Scot citaţia şi caut adresa: River Inn... asta e tot! Cum River Inn!? Mă întreb eu şi opresc într-o benzinărie hotărâtă să întreb pe cineva, când un afiş mare plantat peste drum (mai bine zis uliţă) un panou aplecat într-o rână ţipă la mine cu litere mari, vopsite stângaci peste pictura naivă a unui motel: Welcome to  River Inn! Traversez cu maşina şi cobor pe un drum de ţară ce se opreşte pe malul râului. Un fel de baracă ceva mai mare, vopsită în roşu,  cu o firmă obscură pe care scrie River Inn stă proptită la marginea parcării făcută dintr-un fel de asfalt zgrunţuros acoperit cu noroi. Un câine flocos şi negru sare din spatele unui pick-up truck şi începe să mă latre nervos. "Doamne! Unde am ajuns?!" şi întredeschid uşa cu teamă. Câinele îşi bagă botul şi începe să amuşine după care se linişteşte brusc. Îl mângâi după ceafă şi el se rostogoleşte cu labele în sus aşteptând să îmi câştig dreptul de a coborî din maşină, printr-un scărpinat viguros pe burtă. îmi fac datoria de vizitator după care mă îndrept spre motel. Înăuntru un simulacru de confort cu o mochetă roasă şi câteva ghivece cu palmieri peste care tronează recepţia. În spatele biroului un moş cu o faţă obosită şi ridată îmi zâmbeşte ştirb. "Hi!" zice el şi eu îl întreb jenată dacă este cumva vreun tribunal pe-acolo.

-     Cum să nu! La ora nouă în sala de conferinţe a motelului!

"Ia uite, îmi zic eu, au şi sala de conferinţe!" şi  aproape mă umflă râsul. Arunc un ochi în sala de conferinţe care era doar o cameră ceva mai mare cu geamuri pe peretele dinspre râu ce curgea atât de aproape că stropea ferestrele murdare. Câteva scaune erau aşezate ordonat pe rânduri în faţa unei scene improvizate pe care tronau o masă şi un fotoliu. Da, arăta oarecum a tribunal.

Mă  întorc în restaurantul motelului care arăta la fel de jalnic ca şi restul dar măcar era cald şi câţiva oameni aşezaţi la mese îmi arătau că nu sunt sigura pierdută în River Inn. La o masă în faţa mea, un personaj ciudat îmbrăcat în nişte blugi jegosi  şi  rupţi peste care se revărsa o burtă imensă împingea un cărucior în care picotea o bătrânică. Tipul avea o pălărie de cowboy din piele neagră şi nişte laţe gri care ieşeau de sub borurile strâmbe. Se apleacă spre urechea bătrânei şi urlă cu forţă:

-     Ce vrei să mănânci? Bătrâna nu reacţionează şi  chelneriţa, o femeie-mascul cu mustaţa mijită sub nasul strâmb, zâmbeşte cu înţelegere. O asiatică intră în restaurant şi se apropie de perechea ciudată. Are prinsă în piept o legitimaţie de lucrător social. Se apleacă şi ea la urechea bătrânei şi ţipă:

-     Do you want a sponge bath? Bătrâna nu dă nici un semn de viaţă şi cowboy-ul ce pare să fie băiatul ei i se apleacă la ureche şi urlă din toţi plămânii:

-     She asks  if you want a sponge bath?

Un poliţist ce bea o cafea la o masă lângă intrare începe să râdă şi zice:

-     I would like a sponge bath! Şi îi face cu ochiul asiaticei. Îmi beau ceaiul şi privesc la cowboy-ul gras şi lăţos cu câtă duioşie îi aranjează o buclă albă mamei decrepite ţintuită în cărucior. Îi dă să mănânce cu linguriţa şi îi şterge bărbia cu un şervet din pânză albă. Mă impresionează şi nu mi se mai pare nici atât de jegos, nici respingător. Îmi termin ceaiul şi intru în sala de tribunal. Cred că toţi poliţiştii din zonă erau acolo şi mă gândeam că asta e o zi bună să goneşti pe  autostradă. Încep să apară şi justiţiari de soiul meu, toţi bărbaţi eu fiind singura femeie de acolo. Nu chiar, pentru că în sală intră o tipă cu cel mai mare fund pe care l-am văzut în viaţa mea. Este diformă, cu un bust mic aşezat pe ceva înfiorător de pătrăţos şi mare care se leagănă sub o fustă de blugi făcută de comandă probabil. Târăşte după ea o valizuţă pe rotile şi mă gândesc cum o să îi  încapă fundul uriaş pe unul din scaunele firave aşezate în sală.

Femeia trece printre noi şi deschide o uşă pe care dispare. Mai târziu constat că era judecătoarea care iese de pe aceeaşi uşă îmbrăcată într-o robă neagră, la fel de imensa, construită pe conturul aceluiaşi fund uriaş. Şi dintr-o dată totul devine extrem de oficial şi serios. Avem grefier, pupitru pentru martori, Biblie. "Fundul" bate cu un ciocănel într-un pătrăţel de lemn şi declară şedinţa deschisă. Eu sunt la litera T, deci ultima pe listă şi deja mă uit la ceas disperată. Sunt cinci tichete de disputat înaintea mea şi primul a durat deja jumătate de oră. "Guilty!" strigă "Fundul" şi intră al doilea la judecată. Este un tip foarte  nervos care spune că a fost  confundat cu altă maşină, aceeaşi marcă, aceeaşi culoare ce gonea în faţa lui. Mai spune că poliţistul  care l-a amendat avea ochelari de vedere şi fiind noapte a oprit pe cine nu trebuia. Un poliţist care făcea pe procurorul începe să îl interogheze pe poliţistul ochelarist. Jură pe Biblie şi afirmă că vede bine şi noaptea chiar dacă are ochelari. Judecătoarea spune că îl crede pe poliţist cu care lucrează de ani de zile şi nu pe omul nostru. "Guilty!" bate ciocănelul în masă şi şoferul frustrat se întoarce spre ochelarist cu obidă: "Shame on you! Shame on you! Liar!"  Poliţiştii îl privesc cu compătimire şi îl lasă să îşi verse focul. Judecătoarea cere o pauză de zece minute şi eu privesc ceasul din ce în ce mai neliniştită. Fiecare caz este examinat meticulos, cercetat pe toate părţile şi pare că durează o veşnicie. Sunt atât de obosită şi ochii mi se închid de somn. Îmi întind picioarele sub scaunul din faţă şi îmi reazem capul pe  spătar încercând să picotesc cele zece minute. După o vreme un domn de lângă mine mă scutură şi îmi şopteşte la ureche: "Trebuia să te ridici în picioare! Cu tine vorbeşte!" Atunci văd că "Fundul" mă ceartă din spatele ciocănelului pentru ofensa de a nu mă ridica în picioare când intră curtea în sală. Realizez că nu mai am nici o şansă şi tot  spiciul pe care l-am pregătit cu grijă pentru a-mi pleda cauza devine ridicol. Mă apropii de poliţistul ce mă amendase acum jumătate de an şi îi spun că vreau să pledez ‘guilty' numai să se termine odată.

-     Ştii, nu pot să îţi reduc amenda pentru că erai cu mult peste limită. Dacă ai fi avut 105 la oră atunci se permite eroare tehnică dar aşa nu ai nici o şansă. Oricum de ceva vreme guvernul provincial nu mai permite judecătorilor să anuleze amenzi pe motive circumstanţiale. Doar dacă nu se prezintă poliţistul la audiere mai ai o şansa sau dacă era un RV ori un camion în spatele tău... S-a mai întâmplat ca vehicule mari în apropiere să dea eroare. Dar poţi cere o amânare de plată...

Mă aşez lângă poliţistul "procuror" care se ridică şi o anunţă pe judecătoare că pledez "guilty". Îmi cer scuze pentru impoliteţea comisă mai devreme şi mă justific oarecum aruncând vina pe oboseala  drumului; "Fundul" pare mulţumit cu scuzele mele şi mă întreabă de ce pledez vinovată şi de ce vreau amânarea plăţii. Îi explic că sunt studentă full-time şi nu am bani de amendă  aşa că mă iartă pentru încă jumătate de an.

Ies din motelul pierdut la marginea râului ce trece prin orăşelul noroios aruncat între munţii roşiatici. Câinele flocos sare iar din pick-up truck şi mă latră furios de parcă nici nu l-am scărpinat vreodată. Îl cert molcom şi îl mângâi pe cap oarecum fericită că am scăpat din rotiţele bine unse ale justiţiei canadiene. Încă o experienţă în plus, ceva bani în minus şi o maşină plină de noroiul gloduros. Uşa motelului se deschide şi cowboy-ul împinge cu grijă scaunul cu rotile în care bătrâna lui mamă s-a ghemuit neputincioasă sub o pătură. Îmi zâmbeşte şi îşi chemă câinele:

-     Come on Rusty! Let's drive Mommy home!

Urc în maşină şi pornesc spre casă. Trec podul, legătura ultimă cu lumea civilizată, lăsând în urma mea râul ce curge imperturbabil, trecând nepăsător pe lângă destine ce se împletesc ciudat, undeva, într-un deşert muntos din vestul canadian.