O pereche de galoşi

O pereche de galoşi

Se urcă în tren, icnind greu, după ce aruncase traistele de cârpă în care avea te miri ce. Doar într-o sacoşă de plastic, cu o reclama frumos colorată, pe care o păstrase în buzunar bine împăturită (i-o adusese mai de mult băiatul ei, cu nişte bomboane de ciocolată) avea un lucru de mare preţ pentru ea: o pereche de gumari nou-nouţi pe care abea ce şi-i luase din târg.

Locuia într-un sat, nu departe de oraş, şi venise cu rata care trecea doar o dată pe zi, ruginită şi hodorogită, zdrăngănind din toate tablele - dar era singura lor legatură cu lumea "civilizată". Acum, pană la trenul spre Bucureşti mai erau trei ore şi după o oră s-a plictisit să stea pe bancă... înţepenise deja de mijloc de atâta nemişcare.

Era bătrâna, dar încă în putere, şi munca o ţinuse, pentru că de când e pe lume doar de munca ştie. La câmp, în grădină, la vie, la pomii din livadă şi la stupi, animalele care trebuiau hrănite şi adăpate, şi tot aşa, că nu avea pic de odihnă. Doar iarna ce mai putea să îşi tragă sufletul! Şi pentru că tocmai ce dădu" prima ninsoare, a tăiat moşu un curcan, a pus nişte slană şi ceva ţuică în plasele de cârpă, cusute şi peticite, albite de soare şi de atâta spălat şi a plecat la Bucureşti să îşi vadă băiatul. Era domn mare, şi nu prea avea timp să vină în sat să îi vadă. Înainte de Crăciun venea să taie porcul pe care îl creşteau special pentru el şi peste vară venea să îl aducă pe ăla micu" în vacanţă, două săptămâni, să stea şi el cu bunicii.

Mereu avea emoţii când pleca din sat (şi nu prea des, mai mult până în orăşelul prăfuit de provincie de unde mai lua ce nu găsea la cooperativa din sat). Da" acu" se hotărâse să mearga să îşi vadă băiatul - tare dor îi era de el - şi îşi pusese broboada de lână pe care i-o trimisese de ziua ei! Era frumoasă, neagră, cu ciucuri şi trandafiri roşii şi i se părea că e prea tinerească dar vroia să îi facă plăcere lui Sănducu. Of! Greu trece timpul! Şi se ridică de pe banca de lemn, slinoasă şi julită din loc in loc cu briceagul şi traversează sala de aşteptare, gâfâind uşor. În spatele gării se umpluse de buticuri după revoluţie, şi găseai de toate, dar scumpe şi din pensia de la C.A.P. şi ce le mai trimitea Sandu abia se descurcau. E drept că nici nu prea aveau pe ce să cheltuiască şi în bătătură aveau de toate.
- Hai mamaie să îţi dau nişte fuste frumoase! Ia uite ce material bun au! o tot indemna o vânzatoare gureşă şi cam tuciurie, din spatele unei tarabe. Tropăia şi bătea mâinile acoperite cu mănuşi din lâna, încercând să se încălzească, iar bătrâna o privea cu milă.
- Ce sa fac eu cu fustă maică! Mai e oleacă şi mă strânge moartea drăguţa! Ofteaza baba şi îşi trage broboada mai pe spate, să vadă bine ce mai este pe tarabă.

Şi, deodată, o pereche strălucitoare de gumari îi atrag privirea. Gumarii vechi, cu care ieşea mereu în curte la treabă, la animale, şi pe care îi lăsa din picioare doar când mergea duminica la biserică, se spărseseră, cauciucul se mătuise de atâta purtat şi la unul din ei talpa abia se mai ţinea. Căutase în sat, la cooperativă, să îşi cumpere alţii, dar nu găsise. Tare i-ar place să îşi ia o pereche nouă! Dar 10.000 sunt o grămadă de bani!

Scoate batista innodată din şorţul ascuns sub şubă şi desface cu răbdare şi încetineală nodul strâns tare. Scoate banii şi arată spre galoşii negri, strălucitori.
- Pă aia îi vreau! Vânzătoarea îi bagă într-o cutie de carton şi întreabă: Vrei si sacosa mamaie? E 1000 alea mari şi 500 alea mici!
- Nuu! Dă cutia, că o bag aci în bagaj! Şi scutură cu îndârjire din cap.

Ţine cutia de carton la piept şi trage de bagaje cu o singură mână. Ajunsă în sala de aşteptare, se trânteşte pe bancă şi răsuflă greu dar e fericită! Are gumari noi! Scoate punga de plastic cu litere străineşti şi reclama colorată, indeasă cu gijă cutia de carton şi acum asteaptă liniştită şi veselă trenul spre Bucureşti.
*

În compartimentul înghesuit, mirosind a ţigări ieftine şi a râncezeală umedă, doar ea şi încă o fată tânără, ce avea un soi de cască pe cap cu nişte rotocoale negre la urechi din care ieşeau fire, şi care tot dădea ca zaluda din cap. Apoi văzu" ceva ca un soi de radio, da" micuţ şi atunci se dumiri că tânăra pesemne asculta muzică. "Ce ţi-e şi cu nemţii ăştia! Ce-or mai inventa?!"

Deja conductoru" verificase biletele ş tare s-a mai enervat că a trebuit să aştepte până şi-a dezlegat ea nodu" la batistă! "Ce le-o sări aşa usor ţandăra la orăşenii ăştia?" şi priveşte iar pe fereastră la miriştea brumărie care fuge pe lângă tren stârnindu-i o senzaţie ciudată de ameţeală.

Se şi sperie când se deschide uşa brusc şi intră un bărbat, care întreabă tare politicos:
- Nu vă supăraţi, e liber?

Tânăra îl ignoră dând din cap în ritmul muzicii şi bătrâna, bucuroasă că are cu cine povesti, îi arata locurile goale cu mâna:
- Stai maica, nu vezi că nu e nimeni p"acilea, că e trenu" mai mult gol! Nu mai merge lumea la capitală!

Şi s-au pus pe vorbit cum face românu" când călătoreşte cu români de-ai lui, de toate... Cu găinile şi curcile, cu moşu ei şi băiatu" care e mare domn în capitală, şi în timpul ăsta tot strânge nervos de mânerul pungii strălucitoare prin care se zăreşte cutia de la galoşi, că n-a vrut s-o urce sus cu paporniţele. Doar sunt gumarii ei pe care a reuşit să şi-i ia în sfârşit!

Trenul, dupa ce se târăşte ca un melc, se opreşte cu un scârţâit prelung şi enervant în Gara Basarabi iar bărbatul amabil îi coboară plasele urâte şi peticite şi ajunşi în uşa trenului, când să coboare, se petrece ceva incredibil! Bărbatul împinge bătrâna înspre uşa toaletei şi cu un gest brutal îi smulge sacoşa pe care o strânsese sărăcuţa la piept tot drumul de parcă ducea cu ea cea mai de preţ comoară. "Pesemne că e ceva de valoare acolo! "

Şi a rămas năucită în scara trenului; de ciudă şi neputinţă inima i se strânge dureros şi simte cum ochii se umplu de lacrimi. I-a furat galoşii, nenorocitul!

*

Intră umilă în sediul poliţiei şi se apropie, târând sacoşele, de un plutonier gras şi transpirat, care, roşu la faţă, reuşeşte totuşi să îşi ia un aer important:
- Ce vrei, mamaie?! O intreabă el cu un ton familiar, pot să te ajut cu ceva?

Bătrâna are un aer derutat şi uşor confu-ză îngaimă un bună ziua anemic. Deschide gura să zică ceva dar plutonierul, psihologul de serviciu al secţiei, i-o ia înainte:
- Ce-ai păţit mamaie, spune ce ţi s-a întâmplat?! Şi bătrâna auzind vocea prietenoasă şi atât de blândă, nu mai poate şi începe să plângă cu lacrimi amare:
- M-a furat nemernicul! Mi-a luat sacoşa şi dacă îl vedeai aşa cumsecade se părea ca ie, maică, că ce păcatele mele de m"a pedepsit Ăl de sus cu aşa întâmplare?! Şi se jeluieşte frângându-şi mâinile noduroase şi ştergându-şi nasul cu mâneca paltonului ponosit.

Poliţistul îşi ia un aer profesional, uşor preocupat şi scoate un formular după care ridică pixul în aer şi întreabă:
- Şi ce aveai în sacoşă?
- Păi ce să am păcatele mele, aveam galoşii mei noi că ăia vechile iera dă aruncat! Uf! Că abea ce îi luasem dă la taraba din spatele gării şi dădui pă iei o grămadă dă bani, arzăl-ar focu" să-l arza dă pungaş! Doamne iartă-mă!

Poliţistul rămâne cu pixul suspendat şi abea se abţine să nu pufnească în râs "proces verbal pentru o pereche de galoşi...hehe, şi se aşteaptă să ies cu pistolu" scos şi să-l fugă-resc pe tâmpitul care a furat nişte ciurucuri de cauciuc care fac două parale.. hehehe" şi transpiră şi mai tare de efortul făcut să nu râda. Bătrâna plânge pe scaun în faţa lui, şi umerii slăbuţi se scutură sub paltonul bărbătesc care îi vine tare aiurea!

Domnul plutonier care e aşa amabil, capătă o culoare vânătă şi pentru că nu se mai poate abţine aruncă un "vin imediat" printre dinţii strânşi şi iese pe hol. Râde cu lacrimi, sprijinit cu spatele de zid, şi dom" locotenent iese din birou şi îl vede:
- Ce faci, Stamate? Ce te-a apucat?!
- S"trăiti! Nu mai pot, dom" locotenent! E la mine în birou o babă nebună care a venit să reclame furtul... şi iar se îneaca de râs... furtul unor galoşi.. Nu e tare!? Şi se plesneşte peste coapsele grăsuţe...

Râsul lui e aşa de molipsitor că începe şi şeful să râdă...

După ce se mai liniştesc din râsul isteric cei doi intră în încăperea unde bătrâna încă mai suspină după galoşi; înduioşătoare privelişte! Locotenentul se întoarce spre Stamate şi şuieră cu fizionomia brusc schimbată:
- Idiotule! E maică-mea!

Vag, o aude pe femeie murmurând:
- Da, mamă dragă, am intrat să intreb unde e biroul tău şi dom" sergent aşa de frumos m-a"ntrebat ce păţii că i-am povestit mamă... că nu mă mai răbda inima că mi-a furat galoşii în tren. Ia, că ţi-a adus mama o curcă grasă, o ştii, pă aia cu moţu" rupt de câine când a prins-o la coteţ!

*

Ţaţa Mărioara dă de mâncare la curci şi găinaţul i s-a lipit de tălpile încălţărilor. "Ce galoşi frumoşi am avut şi acu" ce să fac, umblu cu bărcile ăştia care nu e bune dă nimic! " şi în picioarele cu monturi lipăie o pereche de espadrile italiene din piele de şarpe care au costat cam cât salariul unui plutonier de poliţie!

Angela Daniela ŢAPU